13 definiții pentru tetracord

din care

Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

TETRACORD, tetracorduri, s. n. 1. (În Antichitate) Liră cu patru coarde. 2. Șir de patru sunete dintr-o scară muzicală. – Din fr. tétracorde.

tetracord sn [At: TIM. POPOVICI, D. M. / V: (îvr) ~iu / Pl: ~uri / E: fr tétracorde] (Muz) 1 Liră cu patru coarde (folosită în Antichitate). 2 Șir de patru sunete consecutive dintr-o scară muzicală.

TETRACORD, tetracorduri, s. n. 1. Liră antică cu patru coarde. 2. Șir de patru sunete dintr-o scară muzicală. – Din fr. tétracorde.

TETRACORD, tetracorduri, s. n. (În antichitate) Liră cu patru coarde.

TETRACORD s.n. 1. Liră antică cu patru coarde. 2. Grup de patru sunete limitate într-un interval de cvartă. [Cf. fr. tétracorde, lat., gr. tetrachordon < tetra – cu patru, chorde – coardă].

TETRACORD s. n. 1. liră antică cu patru coarde. 2. fragment al unei game din patru sunete consecutive, ale cărui extreme formează o cvartă. (< fr. tétracorde)

TETRACORD ~uri n. Grup de patru sunete consecutive ale unei scări muzicale. /<fr. tétracorde, lat. tetrachordon

*tetracórd n., pl. urĭ (vgr. tetráhordon). Un fel de liră cu 4 coarde la ceĭ vechĭ. Gama celor vechĭ, bazată pe o serie de 4 sunete.

Dicționare morfologice

Indică formele flexionare ale cuvintelor (conjugări, declinări).

tetracord (desp. te-tra-) s. n., pl. tetracorduri

tetracord (te-tra-) s. n., pl. tetracorduri

tetracord s. n. (sil. -tra-), pl. tetracorduri

Dicționare specializate

Explică înțelesuri specializate ale cuvintelor.

tetracord (< gr. tetra „patru” + chordé „sunet”) I. Grup coordonat de patru sunete consecutive, ascendente sau descendente, ale cărui extreme formează o cvartă*. 1. Pe t. s-a bazat întreaga teorie muzicală a antic. greco-romane. Se distingeau mai multe tipuri de t., grupate în cele trei genuri (II), diatonic*, cromatic* și enarmonic (1). T. diatonice erau patru: dorian (preferat în teorie și practică, ducând la un mod (I, 1) care avea importanța actualei game* do maj.), frigian, lidian și mixolidian, acesta din urmă fără semiton*, încadrându-se într-o cvartă mărită. Sunetele erau dispuse descendent, mișcarea descendentă fiind considerată cea naturală. Unirea a două t. diatonice dădea naștere modurilor principale (independente) și secundare (derivate), care luau numele t. componente. Modurile dorian, frigian și lidian erau compuse din t. egale, pe când cel mixolidian din t. neegale. T. cromatic era format din succesiunea intervalică secundă* mărită-secundă mică-secundă mică, iar cel enarmonic din succesiunea secundă dublu mărită-diesis* (sfert de ton)-diesis. Dacă t. diatonice au durat tot atât cât și antica muzică greacă*, t. cromatic și enarmonic au încetat de a fi practicate încă î. Hr., făcând ulterior doar obiectul unor studii teoretice. Scara de sunete muzicale a antic. era formată din patru t. doriene, care alcătuiau așa-numitul systema teleion* (sistemul perfect). 2. Încă de la începutul ev. med., pe t. s-au bazat modurile eclesiastice occid., al căror imens „corpus” melodic a fost cuprins sub numele de cânt gregorian*. O dată cu distincția ce a fost introdusă între autentice și plagale, t. s-a asociat pentacordului* [v. mod (I, 3)]. 3. În sistemul (II, 3) tonal se deosebesc mai multe tipuri de t., după caracterul lor, determinat de poziția și calitatea intervalelor* de secundă conținute. Două t. egale sau diferite formează prin unire și în sens ascendent o gamă*, al cărei mod (II) este determinat de natura și poziția t. componente. Într-o gamă, t. care începe, ascendent, cu tonica* este numit inferior; cel care, în continuare, începe cu dominanta* se numește superior (ex.: în gama maj. arm., t. inferior este maj., iar cel superior, arm.). În gamele din muzica populară românească se întâlnesc t. de structuri variate, combinate în diferite moduri. II. Numele celui mai vechi tip de lyră* cunoscut la greci (sec. 8-7 î. Hr.), atribuită legendarului Orfeu. După Boethius (c. 480-524), cele patru coarde ale acestei lire erau acordate după sunetele mi, la, si, mi, adică finală*, cvartă, cvintă* și octavă*, formând singurele intervale muzicale considerate consonante* în antic. greco-romană.

Intrare: tetracord
tetracord substantiv neutru
  • silabație: te-tra-cord info
substantiv neutru (N24)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • tetracord
  • tetracordul
  • tetracordu‑
plural
  • tetracorduri
  • tetracordurile
genitiv-dativ singular
  • tetracord
  • tetracordului
plural
  • tetracorduri
  • tetracordurilor
vocativ singular
plural
tetracordiu
Nu există informații despre paradigma acestui cuvânt.
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)
info
Aceste definiții sunt compilate de echipa dexonline. Definițiile originale se află pe fila definiții. Puteți reordona filele pe pagina de preferințe.
arată:

tetracord, tetracordurisubstantiv neutru

  • 1. în Antichitate Liră cu patru coarde. DEX '09 DLRLC DN
  • 2. Șir de patru sunete dintr-o scară muzicală. DEX '09 DEX '98 DN
etimologie:

info Lista completă de definiții se află pe fila definiții.