testamentar, ~ă [At: DRLU / V: (înv) ~iu (Pl: ~ii) / Pl: ~i, ~e / E: fr testamentaire, lat testamentarius] 1 a Privitor la un testament (1) Si: (înv) dietar. 2 a Care este prevăzut într-un testament (1). 3 a Care rezultă dintr-un testament (1). 4 a (Îs) Executor ~ Persoană însărcinată de testator cu executarea dispozițiilor unui testament (1). 5 sm (Îvr) Falsificator de testamente (1).

TESTAMENTÁR, -Ă, testamentari, -e, adj. Care se referă la un testament; care e prevăzut într-un testament sau rezultă dintr-un testament. Moștenitor testamentar. Dispoziție testamentară. ◊ Executor testamentar v. executor.

TESTAMENTÁR, -Ă adj. Referitor la un testament; stabilit printr-un testament. [Cf. lat. testamentarius, fr. testamentaire].

TESTAMENTÁR, -Ă adj. referitor la un testament; stabilit printr-un testament. (< fr. testamentaire, lat. testamentarius)

TESTAMENTÁR ~ă (~i, ~e) 1) Care ține de testamente; propriu testamentelor. 2) Care este prevăzut de testament. Moștenitor ~. Executor ~. /<fr. testamentaire, lat. testamentarius

testamentar a. privitor la testament: clauze testamentare; executor testamentar, cel însărcinat de testator a aduce la îndeplinire testamentul.

*testamentár, -ă adj. (testamentarius). Relativ la testament: dispozițiunĭ testamentare. Executor testamentar, cel însărcinat cu execuțiunea testamentuluĭ.

testamentar adj. m., pl. testamentari; f. testamentară, pl. testamentare

testamentar adj. m., pl. testamentari; f. testamentară, pl. testamentare

testamentár adj. m., pl. testamentári; f. sg. testamentáră, pl. testamentáre

TESTAMENTÁR adj. (JUR.) (înv.) dietar. (Clauză ~.)

TESTAMENTAR adj. (JUR.) (înv.) dietar. (Clauză ~.)