terminologie sf [At: I. GOLESCU, C. / Pl: -iz / E: fr terminologie, ger Terminologie] Totalitatea termenilor (12) de specialitate folosiți într-o disciplină, într-o știință, într-o ramură de activitate.

TERMINOLOGIE, terminologii, s. f. Totalitatea termenilor tehnici de specialitate, folosiți într-o disciplină sau o ramură de activitate. Terminologia a fost simplificată pentru a fi cît mai accesibilă. L. ROM. 1953, nr. 2, 16. Și terminologia tehnică aparține limbajului științific. IORDAN, L. R. 79. Ministerul austriac a compus la Viena o comisie pentru formarea unei terminologii juridice romîne. GHICA, A. 504.

TERMINOLOGIE s.f. Totalitatea termenilor de specialitate folosiți într-o știință, într-o disciplină, într-o activitate practică etc. [Gen. -iei. / < fr. terminologie, cf. lat. terminus – termen, gr. logos – vorbire].

TERMINOLOGIE s. f. 1. totalitatea termenilor proprii unei științe, unei arte, discipline etc. 2. ansamblul de termeni care au un sens particular într-un anumit domeniu. (< fr. terminologie, germ. Terminologie)

TERMINOLOGIE ~i f. 1) Totalitate a termenilor speciali folosiți în știință, tehnică sau în alt domeniu de activitate. ~ științifică. 2) lingv. Compartiment al lexicologiei care se ocupă cu studiul termenilor. [G.-D. terminologiei] /<fr. terminologie

terminologie f. totalitatea termenilor tehnici ai unei științe sau arte.

*terminologíe f. (termin și -logie). Totalitatea terminilor tecnicĭ aĭ uneĭ științe, arte, meseriĭ (nomenclatură).

terminologie s. f., art. terminologia, g.-d. art. terminologiei; pl. terminologii, art. terminologiile (desp. -gi-i-)

terminologie s. f., art. terminologia, g.-d. art. terminologiei; pl. terminologii, art. terminologiile

terminologie s. f., art. terminologia, g.-d. art. terminologiei; pl. terminologii, art. terminologiile

TERMINOLOGIE s. (LINGV.) nomenclatură, vocabular. (~ medicală.)

TERMINOLOGIE s. (LINGV.) vocabular. (~ medicală.)

TERMINOLOGIE s. f. (< fr. terminologie, cf. lat. terminus „termen” + gr. logos „vorbire”): totalitatea termenilor de specialitate folosiți într-o știință, într-o disciplină, într-o activitate practică etc. Există deci o t. lingvistică (fonetică, fonologică, lexicală, gramaticală – morfologică și sintactică, ortografică etc.), o t. stilistică, o t. semantică, o t. literară, o t. geografică, o t. istorică, o t. științifică, o t. tehnică, o t. sportivă etc.

TERMINO- „termen, denumire”. ◊ L. terminus „termen, definiție” > fr. termino-, germ. id., it. id., engl. id > rom. termino-. □ ~logie (v. -logie₁), s. f., totalitatea termenilor de specialitate aparținînd unei discipline, unei arte sau unei științe.