TERBIU s. n. Element chimic din grupa lantanidelor.- Din fr. terbium.

terbiu sn [At: CADE / E: fr terbium] 1 Element chimic din familia pământurilor rare. 2 (Imp) Yterbiu.

TERBIU s. n. Element chimic din familia lantanidelor. – Din fr. terbium.

TERBIU s. n. Element din familia metalelor din pămînturile rare.

TERBIU s.n. Element din familia pămînturilor rare. [Pron. -biu. / < fr. terbium].

TERBIU s. n. element chimic metalic din grupa lantanidelor. (< fr. terbium)

TERBIU n. Metal lucitor, din familia pământurilor rare, ai cărui compuși sunt întrebuințați la obținerea aliajelor. /<fr. terbiums

*térbiŭ, V. ytterbiŭ.

*yttérbiŭ n. Chim. Un metal neizolat încă, presupus că se află în silicatele (gadolinită) de la Ytterby, în Suedia. Are o greutate atomică de 173. – Și terbiŭ.^[1]

terbiu [biu pron. bĭu] s. n., art. terbiul; simb. Tb

terbiu [biu pron. bĭu] s. n., art. terbiul; simb. Tb

terbiu s. n. [-biu pron. -biu], art. terbiul; simb. Tb

terbiu

TÉRBIU (< fr. {i}; {s} Ytterby) s. n. Element chimic (Tb; nr. at. 65, m. at. 158,92) din grupa a III-a, face parte din lantanoide. Metal alb-argintiu, a fost descoperit de Carl Gustav Mosander (1797-1858), în 1843.

Tb, simbol chimic pentru terbiu.