TEOMAHIE s. f. (Mitol.) Luptă între zei. [Pr.: te-o-] – Din ngr. theomahía.

teomahie sf [At: DEX / P: te-o~ / Pl: '~ii / E: ngr Θεομαχία] (Mit) Luptă între zei.

TEOMAHIE s. f. (Mitol.) Luptă între zei. [Pr.: te-o-] – Din ngr. theomahia.

TEOMAHIE s.f. (Mit.) Luptă între zei. [Gen. -iei. / < fr. théomachie, gr. theomachia].

TEOMAHIE s. f. (mit.) luptă între zei. (< fr. théomachie)

teomahie (desp. te-o-) s. f., art. teomahia, g.-d. teomahii, art. teomahiei

teomahie (te-o-) s. f., art. teomahia, g.-d. teomahii, art. teomahiei

teomahie s. f. (sil. te-o-), art. teomahia, g.-d. teomahii, art. teomahiei

TEO- „zeu, divinitate”. ◊ gr. theos „zeu, zeitate” > fr. théo-, germ. id., engl. id., it. teo- > rom. teo-. □ ~botanologie (v. botano-, v. -logie₁), s. f., studiu al plantelor menționate în lucrările ecleziastice; ~centric (v. centric), adj., care situează pe Dumnezeu în centrul experienței religioase; ~crat (v. -crat), s. m., membru al unei teocrații; ~crație (v. -crație), s. f., formă de guvernămînt caracteristică orînduirii sclavagiste, în care autoritatea, considerată ca emanînd de la divinitate, este exercitată de către casta sacerdotală; ~fanie (v. -fanie), s. f., apariție sau manifestare a divinității; ~foric (v. -foric), adj., s. n., (nume) de zeu; ~gamie (v. -gamie), s. f., împerechere a unui zeu cu o muritoare, prin care se acredita ideea descendenței divine a copilului dobîndit; ~gonie (v. -gonie), s. f., totalitate a miturilor avînd ca temă originea și genealogia zeilor; ~latrie (v. -latrie), s. f., adorație a unui zeu; ~logie (v. -logie₁), s. f., disciplină care se ocupă cu expunerea și fundamentarea teoretică a izvoarelor și dogmelor unei religii; ~mahie (v. -mahie), s. f., luptă mitică între zei; ~manie (v. -manie), s. f., stare patologică religioasă contemplativă; ~morf (v. -morf), adj., cu înfățișare de zeu; ~zofie (v. -zofie), s. f., doctrină filozofică și religioasă de origine orientală, care susține ideea unei pretinse cunoașteri nemijlocite a esenței divinității.