TEOFANIE, teofanii, s. f. (Livr.) Formă de apariție (revelație, întrupare etc.) a unei divinități în fața oamenilor. [Pr.: te-o-] – Din fr. théophanie.

teofanie sf [At: DRLU / P: te-o~ / Pl: ~ii / E: fr théophanie] (În credințele mistice) 1 Apariție și manifestare a unei divinități sub formă materială. 2 Obiect în care s-ar realiza manifestarea divină.

TEOFANIE s. f. (Livr.) Apariție sau manifestare a divinității. [Pr.: te-o-] – Din fr. théophanie.

TEOFANIE s.f. (Rel.) 1. Apariție sau manifestare a divinității în formă personală ori impersonală. 2. Obiect în care s-ar realiza manifestarea divină. [Pron. te-o-, gen. -iei. / cf. it. teofania, gr. theophaneia – apariție a divinității].

TEOFANIE s. f. apariție, manifestare a divinității sub formă materială. (< fr. théophanie)

teofanie (livr.) (desp. te-o-) s. f., art. teofania, g.-d. art. teofaniei; pl. teofanii, art. teofaniile (desp. -ni-i-)

teofanie (livr.) (te-o-) s. f., art. teofania, g.-d. art. teofaniei; pl. teofanii, art. teofaniile

teofanie s. f. (sil. te-o-), art. teofania, g.-d. art. teofaniei; pl. teofanii, art. teofaniile

TEO- „zeu, divinitate”. ◊ gr. theos „zeu, zeitate” > fr. théo-, germ. id., engl. id., it. teo- > rom. teo-. □ ~botanologie (v. botano-, v. -logie₁), s. f., studiu al plantelor menționate în lucrările ecleziastice; ~centric (v. centric), adj., care situează pe Dumnezeu în centrul experienței religioase; ~crat (v. -crat), s. m., membru al unei teocrații; ~crație (v. -crație), s. f., formă de guvernămînt caracteristică orînduirii sclavagiste, în care autoritatea, considerată ca emanînd de la divinitate, este exercitată de către casta sacerdotală; ~fanie (v. -fanie), s. f., apariție sau manifestare a divinității; ~foric (v. -foric), adj., s. n., (nume) de zeu; ~gamie (v. -gamie), s. f., împerechere a unui zeu cu o muritoare, prin care se acredita ideea descendenței divine a copilului dobîndit; ~gonie (v. -gonie), s. f., totalitate a miturilor avînd ca temă originea și genealogia zeilor; ~latrie (v. -latrie), s. f., adorație a unui zeu; ~logie (v. -logie₁), s. f., disciplină care se ocupă cu expunerea și fundamentarea teoretică a izvoarelor și dogmelor unei religii; ~mahie (v. -mahie), s. f., luptă mitică între zei; ~manie (v. -manie), s. f., stare patologică religioasă contemplativă; ~morf (v. -morf), adj., cu înfățișare de zeu; ~zofie (v. -zofie), s. f., doctrină filozofică și religioasă de origine orientală, care susține ideea unei pretinse cunoașteri nemijlocite a esenței divinității.

teofanie, teofanii s. f. 1. Formă de apariție, revelație, întrupare sau manifestare senzorială a unei divinități în fața oamenilor. 2. (Art.) Sărbătoare creștină din primele trei secole în cinstea arătării Sfintei Treimi la râul Iordan, când s-a botezat Iisus Hristos, prăznuită la 6 ianuarie; epifania. – Din gr. theofaneia.