12 definiții pentru teocrat


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

TEOCRÁT, teocrați, s. m. Persoană care exercită o putere teocratică. [Pr.: te-o-] – Din fr. théocrate.

teocrat sm [At: VALIAN, V. / P: te-o~ / Pl: ~ați / E: fr théocrate] 1-2 Persoană care exercită o putere teocratică (5-6). 3-4 Membru al unei teocrații (1-2).

TEOCRÁT, teocrați, s. m. (Rar) Persoană care exercită o putere teocratică. [Pr.: te-o-] – Din fr. théocrate.

TEOCRÁT, teocrați, s. m. Persoană care exercită o putere teocratică.

TEOCRÁT s.m. (Rar) Membru al unei teocrații. ♦ Cel care exercită o putere teocratică. [Pron. te-o-. / < fr. théocrate, cf. gr. theos – zeu, kratos – putere].

TEOCRÁT s. m. membru al unei teocrații. (< fr. théocrate)

TEOCRÁT ~ți m. înv. 1) Persoană care deținea puterea într-un stat teocratic. 2) Adept al teocrației. /<fr. théocrate

*teocrát m. (d. teocrație). Membru saŭ partizan al uneĭ teocrațiĭ.


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

teocrát (rar) (te-o-crat) s. m., pl. teocráți

teocrát s. m. (sil. te-o-crat), pl. teocráți


Dicționare specializate

Aceste definiții explică de obicei numai înțelesuri specializate ale cuvintelor.

TEO- „zeu, divinitate”. ◊ gr. theos „zeu, zeitate” > fr. théo-, germ. id., engl. id., it. teo- > rom. teo-.~botanologie (v. botano-, v. -logie1), s. f., studiu al plantelor menționate în lucrările ecleziastice; ~centric (v. centric), adj., care situează pe Dumnezeu în centrul experienței religioase; ~crat (v. -crat), s. m., membru al unei teocrații; ~crație (v. -crație), s. f., formă de guvernămînt caracteristică orînduirii sclavagiste, în care autoritatea, considerată ca emanînd de la divinitate, este exercitată de către casta sacerdotală; ~fanie (v. -fanie), s. f., apariție sau manifestare a divinității; ~foric (v. -foric), adj., s. n., (nume) de zeu; ~gamie (v. -gamie), s. f., împerechere a unui zeu cu o muritoare, prin care se acredita ideea descendenței divine a copilului dobîndit; ~gonie (v. -gonie), s. f., totalitate a miturilor avînd ca temă originea și genealogia zeilor; ~latrie (v. -latrie), s. f., adorație a unui zeu; ~logie (v. -logie1), s. f., disciplină care se ocupă cu expunerea și fundamentarea teoretică a izvoarelor și dogmelor unei religii; ~mahie (v. -mahie), s. f., luptă mitică între zei; ~manie (v. -manie), s. f., stare patologică religioasă contemplativă; ~morf (v. -morf), adj., cu înfățișare de zeu; ~zofie (v. -zofie), s. f., doctrină filozofică și religioasă de origine orientală, care susține ideea unei pretinse cunoașteri nemijlocite a esenței divinității.

Intrare: teocrat
  • silabație: te-o-crat info
substantiv masculin (M3)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • teocrat
  • teocratul
  • teocratu‑
plural
  • teocrați
  • teocrații
genitiv-dativ singular
  • teocrat
  • teocratului
plural
  • teocrați
  • teocraților
vocativ singular
  • teocratule
  • teocrate
plural
  • teocraților
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)

teocrat

  • 1. Persoană care exercită o putere teocratică.
    surse: DEX '09 DEX '98 DN
  • 2. rar Membru al unei teocrații.
    surse: DN
  • 3. Adept al teocrației.
    surse: NODEX

etimologie: