12 definiții pentru tembel


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

TEMBÉL, -Ă, tembeli, -e, adj. Nepăsător, indiferent; indolent, lăsător; tâmpit, idiot. – Din tc. tembel.

TEMBÉL, -Ă, tembeli, -e, adj. Nepăsător, indiferent; indolent, lăsător; tâmpit, idiot. – Din tc. tembel.

tembel, ~ă smf, a [At: IST. AM. 5572 / V: (înv) ~mpel, (reg) tim~ / Pl: ~i, ~e / E: tc tembel] 1-2 (Persoană) nepăsătoare. 3-4 (Persoană) leneșă. 5-6 (Persoană) incapabilă Si: tălâmb (2).

TEMBÉL, -Ă, tembeli, -e, adj. Nepăsător, indiferent, indolent, lăsător. Constantin, tembel și fără darul stăruinții, din chiar croiala lui, n-a putut să rămînă la mașini și a trecut la bucătărie. GALACTION, O. I 117. Un elev leneș, tembel și greu de cap. VLAHUȚĂ, O. A. 447. Fata de împărat nu se putu împrieteni cu toți ceilalți fii de împărați, fiindcă cei mai mulți erau năzuroși, tembeli și deșucheați. ISPIRESCU, L. 22.

TEMBÉL ~ă (~i, ~e) rar 1) (despre persoane sau despre manifestările lor) Care vădește nepăsare, indiferență; nepăsător; indiferent. 2) Care denotă facultăți intelectuale reduse. /<turc. tembel

tembel a. și m. trândav: cei mai mulți erau năzuroși, tembeli și deșuchiați. ISP. [Turc. TEMBEL, leneș].

tembél, -ă adj. (turc. tembel, d. pers. den-bel, care-șĭ hrănește trupu; ngr. tembélis, bg. sîrb. dembel). Apatic, trîndav: popoarele tembele îs menite peiriĭ.


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

tembél adj. m., pl. tembéli; f. tembélă, pl. tembéle

tembél adj. m., pl. tembéli; f. sg. tembélă, pl. tembéle


Dicționare relaționale

Nu reprezintă definiții, ci se indică relații între cuvinte.

TEMBEL adj. apatic, delăsător, indiferent, indolent, lăsător, nepăsător, pasiv, placid, (livr.) impasibil, (reg.) nebriștit, (fig.) rece. (Om ~; atitudine ~.)


Dicționare etimologice

Se explică etimologiile cuvintelor sau familiilor de cuvinte.

tembél (-lă), adj. – Nepăsător, inert. – Mr., megl. timbel. Tc. (per.) tembel (Șeineanu, II, 355; Lokotsch 2064; Ronzevalle 67), cf. ngr. τεμπέλης, bg., sb. dembel.Der. tembelîc, s. n. (indolență, apatie); tembelism, s. n. (indolență).


Dicționare de argou

Se explică doar sensurile argotice ale cuvintelor.

tembel, -ă, tembeli, -e adj. 1. nepăsător, indiferent 2. tâmpit, idiot

Intrare: tembel
tembel adjectiv
adjectiv (A1)
Surse flexiune: DOR
masculin feminin
nearticulat articulat nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • tembel
  • tembelul
  • tembelu‑
  • tembe
  • tembela
plural
  • tembeli
  • tembelii
  • tembele
  • tembelele
genitiv-dativ singular
  • tembel
  • tembelului
  • tembele
  • tembelei
plural
  • tembeli
  • tembelilor
  • tembele
  • tembelelor
vocativ singular
plural
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)

tembel

  • exemple
    • Constantin, tembel și fără darul stăruinții, din chiar croiala lui, n-a putut să rămînă la mașini și a trecut la bucătărie. GALACTION, O. I 117.
      surse: DLRLC
    • Un elev leneș, tembel și greu de cap. VLAHUȚĂ, O. A. 447.
      surse: DLRLC
    • Fata de împărat nu se putu împrieteni cu toți ceilalți fii de împărați, fiindcă cei mai mulți erau năzuroși, tembeli și deșucheați. ISPIRESCU, L. 22.
      surse: DLRLC

etimologie: