Telega f. sat și salină renumită în jud. Prahova: 6400 loc. Penitenciar.

teleagă sf [At: PSALT. 154 / V: (reg) ~legă, ~ligă, tia~, til~, tiligă / Pl: ~legi, (înv) ~age / E: slv телѣга] 1 (Pop) Căruță mică, de obicei cu două roți, care servește la transportul persoanelor sau al unor poveri ușoare Si: (reg) teleașcă, teleguță (1). 2 (Reg) Car fără loitre și leuci (uneori prelungit), folosit de obicei la transportul lemnelor Si: (reg) telegar (4). 3 (Îrg) Roabă. 4 (Reg) Ansamblul celor două roți pe care se reazemă grindeiul plugului Si: (reg) teleguță (3), toligă (2). 5 (Ast; reg; îc) Tileaga-cu-doi-boi Ursa-mică.

telegă sf vz teleagă

teligă sf vz teleagă

tiagă sf vz teleagă

tileagă sf vz teleagă

tiligă sf vz teleagă

TELEAGĂ, telegi, s. f. 1. Căruță mică, de obicei cu două roți, care servește la transportul persoanelor sau al unor poveri ușoare. Curăța zăpada la cimitir și ducea o teleagă de paie. Făcea focul să dezghețe pămîntul, să poată săpa groapa. STANCU, D. 29. Într-o zi de vară cu soare mult, doi oameni străini coborîră dintr-o teleagă la marginea satului. SADOVEANU, O. III 193. Spre ei înainta o teleagă sprintioară. ALECSANDRI, P. I 106. 2. Ansamblul celor două roți pe care se reazemă grindeiul plugului; cotigă. Cîntă puiul cucului Pe coarnele plugului Și mirla de pe teleagă Tot strigă la boi să meargă. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 285.

TELEAGĂ ~egi f. 1) Cărucior (cu două roți) folosit pentru transportul persoanelor sau al unor încărcături ușoare; cotigă. 2) Ansamblu tehnic constând din două roți de mărimi diferite unite printr-o osie, pe care se sprijină grindeiul plugului; cotigă. [Sil. -lea-] /<sl. telĕga

teleagă f. car fără loitre și scândură, servind la transportul lemnelor lungi. [Slav. TELĬEGA, car].

talígă, V. teleagă.

teleágă f., pl. egĭ (vsl. rus. telĭega, car, d. turc. talika, căruță; bg. ung. taliga, rut. teliga, pol. telega. V. teleașcă). Vechĭ. Căruță rapidă cu doŭă roate (saŭ și cu patru), întrebuințată și la deprins caiĭ la trap (bihuncă). Azĭ. Nicĭ în car, nicĭ în teleagă (saŭ în căruță), se zice cînd nu-țĭ place ceva în nicĭ un fel. Căruță cu doŭă roate de cărat grinzĭ tîrîndu-le cu un capăt pe pămînt, butoaĭe ș. a. (fr. haquet). Cotiga pluguluĭ saŭ cotiga caruluĭ (cea din ainte saŭ cea din apoĭ). Munt. Iron. (taligă saŭ -ică). Brișcă ridiculă: de unde viĭ cu taliga asta? – În Trans. telegă, teligă și tileagă.

telégă, V. teleagă.

tileágă, V. teleagă.

teleagă s. f., g.-d. art. telegii; pl. telegi

teleagă s. f., g.-d. art. telegii; pl. telegi

teleagă s. f., g.-d. art. telegii; pl. telegi

TELEAGĂ s. 1. v. cotigă. 2. (TEHN.) cotigă, (reg.) dric, roate (pl.), rotile (pl.), (Transilv.) căroaie. (Pe ~ se reazemă grindeiul plugului.)

TELEAGĂ s. 1. cotigă, (reg.) tărăbuță, toligă. (~ pentru poveri ușoare.) 2. (TEHN.) cotigă, (reg.) dric, roate (pl.), rotile (pl.), (Transilv.) căroaie. (Pe ~ se reazemă grindeiul plugului.)

teleagă (-egi), s. f. – Căruță mică, căruță ușoară cu două roți. – Var. telegă, teligă, tileagă. Mr. tăl’igá. Sl. tĕlega, cuvînt de origine dubioasă (Miklosich, Slaw. Elem., 48; Cihac, II, 406; Conev 71; cf. Vasmer, III, 89), cf. bg. talĕg, sb. teljiga, pol., rus. telĕga, slov., mag. taliga. – Der. telegar, s. m. (cal de trăsură); telegări, vb. (Olt., a obosi caii peste măsură, a extenua); teleașcă, s. f. (căruță mică), din rus. teljezka (Scriban).

teleagă, s.f – v. tileagă („carul fără loitre”).

tileagă, tilegi, (teleagă), s.f. – (reg.) 1. Car de transport (Papahagi, 1925). 2. Cărucior cu două roate de care se leagă plugul când ară; carul fără loitre (Țiplea, 1906): „Da’ te bagă sub tileagă, / Să-ți pară lumea mai dragă” (Bârlea, 1924: 11). – Din sl. telĕga „car” (Șăineanu, Scriban; Miklosich, Cihac, Conev, Vasmer, cf. DER; DEX, MDA).

tileagă, tilegi, (teleagă), s.f. – 1. Car de transport (Papahagi 1925). 2. Cărucior cu două roate de care se leagă plugul când ară; carul fără loitre (Țiplea 1906): „Da’ te bagă sub tileagă, / Să-ți pară lumea mai dragă” (Bârlea 1924: 11). – Din sl. telĕga.

Teleg/a, -ar, -hie, -uț v. Teleagă 2 – 5.