tehnologie sf [At: I. GOLESCU, C. / V: (înv) ~loghie, tihnologhie / S și: (înv) tecn~ / Pl: ~ii / E: ngr τεχνσλογία, ger Technologie, fr technologie] 1 Știință a procedeelor și a mijloacelor de prelucrare a materialelor. 2 Ansamblul proceselor, metodelor, procedeelor, operațiilor etc. utilizate în scopul obținerii unui anumit produs. 3 Tehnică² (10). 4 (Îvr) Totalitatea termenilor tehnici² (7) ai unei meserii, științe sau arte. 5 (Grm; îvr) Analiză gramaticală.

TEHNOLOGIE, tehnologii, s. f. Totalitatea cunoștințelor despre metodele și mijloacele de prelucrare a materialelor. Pe baza documentațiilor sovietice s-a putut pune la punct construcția și tehnologia motoarelor electrice. SCÎNTEIA, nr. 2860.

TEHNOLOGIE s.f. 1. Știință a procedeelor și mijloacelor de fabricare și de prelucrare a materialelor. 2. Ansamblul proceselor, metodelor, procedeelor, operațiilor etc. folosite pentru obținerea unui anumit produs. 3. (Rar) Tehnică. [Gen. -iei. / < engl. technology, fr. technologie, cf. gr. techne – artă, logos – studiu].

TEHNOLOGIE s. f. 1. știință a metodelor și a mijloacelor de prelucrare a materiilor prime, a materialelor și a datelor. 2. ansamblul proceselor, al metodelor, operațiilor etc. pentru realizarea unui anumit produs (< fr. technologie)

TEHNOLOGIE ~i f. 1) Știință care se ocupă cu studiul procedeelor și mijloacelor de prelucrare a materialelor. Tehnologia metalelor. 2) Ansamblu de procedee și de metode folosite în scopul obținerii unui produs. [G.-D. tehnologiei] /<fr. technologie

tehnologie f. 1. tratat despre arte în genere; 2. totalitatea termenilor proprii unei arte sau meserii; 3. od. în special, partea gramaticei numită astăzi morfologie: fiecare inventa o etimologie și o tehnologie proprie NEGR.

*tehnologíe și tecn- f. (vgr. tehnologia). Știința artelor și meseriilor în general. Totalitatea terminilor tehnicĭ aĭ uneĭ arte orĭ uneĭ științe. Odinioară, morfologie (o parte a gramaticiĭ).

tehnologhie sf vz tehnologie

tihnologhie sf vz tehnologie

tehnologie s. f., art. tehnologia, g.-d. art. tehnologiei; pl. tehnologii, art. tehnologiile (desp. -gi-i-)

tehnologie s. f., art. tehnologia, g.-d. art. tehnologiei; pl. tehnologii, art. tehnologiile

tehnologie s. f., art. tehnologia, g.-d. art. tehnologiei; pl. tehnologii, art. tehnologiile

TEHNO- „tehnică, profesie”. ◊ gr. tekhne „meșteșug, meserie” > fr. techno-, engl. id., germ. id. > rom. tehno-. □ ~crație (v. -crație), s. f., 1. Doctrină și curent social-politic contemporan, care postulează cadrul unor structuri în care puterea să aparțină nu factorilor politici, ci oamenilor de știință, tehnicienilor și organizatorilor; sin. tehnocratism. 2. Intelectualitate tehnocratică; ~fil (v. -fil₁), adj., (despre specii animale) care se adaptează ușor la civilizația tehnică; ~grafie (v. -grafie), s. f., descriere a diferitelor profesii și a procedeelor lor de lucru; ~log (v. -log), s. m. și f., specialist în tehnologie; ~logie (v. -logie₁), s. f., 1. Știință a procedeelor și a mijloacelor de prelucrare a materialelor. 2. Ansamblu al proceselor, metodelor, procedeelor, operațiilor etc. utilizate în scopul obținerii unui anumit produs; ~patie (v. -patie), s. f., denumire generală pentru bolile profesionale; ~patologie (v. pato-, v. -logie₁), s. f., ramură a patologiei care tratează despre bolile produse prin deficiențe în tehnica întreținerii și exploatării animalelor; ~psihologie (v. psiho-, v. -logie₁), s. f., ramură a psihologiei care se ocupă de mijloacele aplicării practice a psihologiei teoretice; ~sferă (v. -sferă), s. f., zonă de activitate tehnică a omului.