TECTITĂ s. f. Meteorit sticlos, format în cea mai mare parte din dioxid de siliciu. – Din fr. tectite.

tectită sf [At: DN² / E: fr tectite] (Glg) Meteorit sticlos, format în cea mai mare parte din bioxid de siliciu.

TECTITĂ s. f. Meteorit sticlos, format în cea mai mare parte din bioxid de siliciu. – Din fr. tectite.

TECTITĂ s.f. (Geol.) Material cu aspect sticlos, sub formă de granule rotunjite, transparente, de obicei de culoare albastră-închisă sau verde. [< fr. tectite].

TECTITĂ s. f. material sticlos bogat în siliciu și alumină, de origine cosmică. (< fr. tectite)

TECTITĂ f. Meteorit sticlos în componența căruia predomină bioxidul de siliciu. /<fr. tectite

!tectită s. f., g.-d. art. tectitei; pl. tectite

tectită s. f., g.-d. art. tectitei

tectită s. f.

tectite (pl.), (engl.= tectite) particule de forme și dimensiuni variabile, rezultate în urma impactului unui meteorit pe suprafața rocilor terestre; t. au compoziția rocilor afectate de impact și sunt dispersate pe mari supr. (mii de km²); ele sunt de natură silicioasă, divers colorate și au un aspect de obsidian.^[1] corectat(ă)