țeclă sf [At: ANON. CAR. / V: țeglă, țic~, țiglă, țeiglă, țfe~, țve~, țulcă / Pl: ~le / E: mg cékla] (Bot; Trs) 1 Sfeclă. 2 (Șîs ~ roșie) Sfeclă roșie (Beta vulgaris). 3 (Îs) ~ albă Sfeclă albă (Beta cicla). 4 (Îs) Țiclă de țucur Sfeclă de zahăr (Beta altissima).

țeglă¹ sf vz țeclă

țeiglă sf vz țeclă

țfeclă sf vz țeclă

țiclă⁴ sf vz țeclă

țiglă³ sf vz țeclă

țulcă sf vz țeclă

țveclă sf vz țeclă

țéglă s.f. (reg.) sfeclă.

TECLA lat. *tecla < tegula „țiglă” 1. – (16 A II 96). 2. Teclu b., act.; Teclici (16 A III 50; Sur XVII). 3. Cu epenteza lui u: Tecula, Irimia 1611 (Sur II); Teculescu, Iustin, episcop. 4. Cu apoc. Teca, Tecu nume în Pannonia mediev. (Drăg); Teca (11-13 CI 26). 5. Din grafia Thecla, sub infl. fon. ucr. *Fecla > Vecla (Mar).

SANTA TECLA v. Nueva San Salvador.