TAUTOMER, -Ă, tautomeri, -e, adj. (Chim.; despre substanțe) Care prezintă tautomerie. [Pr.: ta-u-] – Din fr. tautomere.

tautomer, ~ă a [At: DN³ / P: ta-u~ / Pl: ~i, ~e / E: fr tautomère] (Chm; d. substanțe) Care prezintă tautomerie.

TAUTOMER, -Ă, tautomeri, -e, adj. (Chim.; despre substanțe) Care prezintă tautomerie. [Pr.: ta-u-] – Din fr. tautomère.

TAUTOMER, -Ă adj. (Chim.; despre substanțe) Care prezintă tautomerie. [< fr. tautomère].

tautomer adj. m., pl. tautomeri; f. sg.tautomeră, pl.tautomere

TAUTO- „la fel, identic”. ◊ gr. tauto „același” > fr. tauto-, germ. id., it. id., engl. id. > rom. tauto-. □ ~cron (v. -cron), adj., 1. Care se produce la intervale identice de timp. 2. Care este situat la intervale egale de timp; ~fonie (v. -fonie₁), s. f., repetiție supărătoare a acelorași sunete; ~gramă (v. -gramă), s. f., gen de poezie în care toate cuvintele încep cu aceeași literă; ~logie (v. -logie₁), s. f., 1. Greșeală de limbă care constă în repetarea inutilă a aceleiași idei, formulată cu alte cuvinte. 2. Judecată în care subiectul și predicatul sînt exact aceeași noțiune. 3. Expresie care în cadrul unui sistem formal este adevărată în orice interpretare; ~mer (v. -mer), adj., (despre substanțe) care prezintă tautomerie; ~merie (v. -merie), s. f., caracteristică a unor substanțe organice izomere de a trece cu ușurință una în cealaltă.