târsă¹ sf [At: CADE / Pl: ~se / E: pvb târsi] 1 (Ban) Loc în pădure unde s-au tăiat copacii Si: curătură, (reg) târsaică, târsătură, târseliște, târșar (6), târșeală (1), târșire (2), târșitură (1). 2 (Trs) Târnăcop.

târsă² sf [At: CADE / Pl: ~se / E: ucr тирса] 1 (Reg) Iarbă (mare) (de munte) Si: (reg) târsână² (1). 2 (Mol; fig) Barbă mare (și încâlcită) Si: (reg) târsână² (2), tărsoacă (6). 3 (Bot; reg) Păiuș (Aira caespitosa). 4 (Bot; reg) Bărboasă (Botriochloa ischaemum). 5 (Bot; reg) Papură-mică (Typha minima).

târșă² sf [At: BUL. FIL. IV, 198 / Pl: ? / E: pvb târși²] (Arg) Frică (1).

târșă¹ sf [At: COSTINESCU / V: (reg) ~șie / Pl: ~șe, (reg) ~și / E: ns cf târș¹] (Reg) 1 Piedică. 2 Bucată de piatră, de cărămidă, de os etc. care se folosește în jocurile de copii pentru a lovi alte pietre. 3 (Îcs) De-a ~șa sau de-a ~șiile Joc de copii în care se folosește târșa¹ (2).

târșie² sf vz târșă¹

TÎRSĂ, tîrse, s. f. (Regional) Parte din pădure unde s-au tăiat de puțină vreme copacii.

TÎRȘĂ, tîrșe, s. f. (Popular) Opritoare, piedică.

TÂRSĂ ~e f. pop. Loc într-o pădure unde s-au tăiat de curând copacii. /v. a (se) târși

+târșă s. f., g.-d. art. târșei; pl. târșe (și (fam.): a-i fi târșă)

târsă s. f., g.-d. art. târsei; pl. târse

TÎRSA b. (16 B I 89, 156); – s. < subst. (tăetură în pădure).

TÂRSĂ s. v. curătură, târnăcop.

TÂRȘĂ s. v. frică, opritoare, piedică, teamă, temere.

tîrsă s. v. CURĂTURĂ. TÎRNĂCOP.

tîrșă s. v. FRICĂ. OPRITOARE. PIEDICĂ. TEAMĂ. TEMERE.

târsă², târse, s.f. (reg.) roabă mare. 2. barbă mare. 3. nume de plantă. 4. târnăcop.

târșă, târșe, s.f. (reg.) piedică, opritoare. 2. arșic.

tấrsă², târse, s.f. (reg.) Iarbă subțire și rezistentă care, după uscare, se utilizează la așternuturi, în paturile țărănești: „Când era bine crescută târsa, ne duceam cu coșurile în pădurea Bozântii, s-o aducem de pus în paturi” (Crâncău, 2013). – Din ucr. tyrsa (DER, DEX, MDA).

tấrsă¹, târse, s.f. (reg.) Pădure tăiată, curătură. ■ (top.) La târsă, tufișuri în Dragomirești și Săcel (Vișovan, 2005); Târsa, fânațe în Vișeul de Sus (Mihali, 2015: 157). – Din târsi (MDA).

târsă², târse, s.f. – (reg.) Iarbă subțire și rezistentă care, după uscare, se utilizează la așternuturi, în paturile țărănești: „Când era bine crescută târsa, ne duceam cu coșurile în pădurea Bozântii, s-o aducem de pus în paturi” (Crâncău, 2013). – Din ucr. tyrsa (DER, DEX, MDA).

târsă¹, târse, s.f. – (reg.) Pădure tăiată, curătură. ♦ (top.) La târsă, tufișuri în Dragomirești și Săcel (Vișovan, 2005). – Din târsi (MDA).