TANIN, (2) taninuri, s. n. 1. Produs vegetal cu gust astringent, solubil în apă, care are proprietatea de a tăbăci piele, cu utilizări în industrie; acid tanic. 2. Sortiment de tanin (1). – Din fr. tanin.

tanin sn [At: ALEXI, W. / V: (înv) ~ă sfi / Pl: ~uri / E: fr tanin] 1 Produs vegetal cu gust astringent, solubil în apă, folosit în tăbăcărie Si: acid tanic (4), tăniet. 2 Varietăți ale taninului (1).

TANIN, taninuri, s. n. Produs vegetal cu gust astringent, solubil în apă, care are proprietatea de a tăbăci pielea, cu întrebuințări în industrie; acid tanic. – Din fr. tanin.

TANIN, taninuri, s. n. Substanță tanantă vegetală, cu constituție chimică neunitară, care se întrebuințează la tăbăcitul pieilor, ca mordant în vopsitorie etc.

TANIN s.n. Substanță organică de origine vegetală, folosită în special la tăbăcirea pieilor. [< fr. tanin].

TANIN s. n. tanat organic natural, astringent, din stejar, la tăbăcirea pieilor și fabricarea cernelurilor negre; acid tanic. (< fr. tanin)

TANIN ~uri n. Substanță organică de origine vegetală, sub formă de praf cu gust astringent, întrebuințată în medicină, la fabricarea coloranților și, în special, la tăbăcirea pieilor. /<fr. tanin

tanin n. substanță ce se află în coaja stejarului si cu care se argăsesc pieile.

*tanín n., pl. urĭ (fr. tanin, d. tan. V. tanic). O substanță astringentă care se află în coaja stejaruluĭ, castanuluĭ și altor copacĭ și care servește la tăbăcit și ca tonic în medicină.

tanină sf vz tanin

tanin s. n., (sorturi) pl. taninuri

tanin s. n., (sorturi) pl. taninuri

tanin s. n., pl. taninuri

TANIN s. (CHIM.) acid tanic.

TANIN s. (CHIM.) acid tanic.