tanca vt [At: DN³ / Pzi: ~nchez / E: ger tanken, eg tank] (Rar) A aproviziona un (auto)vehicul cu carburant.

TANCA vb. I. tr. (Rar) A aproviziona un (auto)vehicul cu carburant. [P.i. -chez. / < germ. tanken, engl. tank].

ȚÂNCĂ, țânce, s. f. (Rar) Fetiță, copiliță. – Din țânc.

tanc² i vz tang

tanc¹ sn [At: C. PETRESCU, Î. II, 117 / Pl: ~uri / E: fr tank, ger Tank, eg tank] 1 Autovehicul de luptă blindat, cu roțile montate pe șenile, înzestrat cu tunuri, mitraliere etc., care poate străbate terenuri accidentate. 2 (Îs) ~ amfibiu Tanc¹ (1) care se poate deplasa și pe apă. 3 Rezervor făcut din tablă¹ sau din oțel pentru depozitarea sau transportarea lichidelor. 4 (Pex) Vehicul înzestrat cu tanc (3). 5 (Îs) ~ petrolier Navă folosită la transportul petrolului sau al derivatelor lui. 6 Vagonet metalic folosit în mine, cu capacitatea de o tonă. 7 (Fot) Cutie de plastic de construcție specială, în care se developează filme fotografice.

tancă¹ sf [At: COMAN, GL. / Pl: ? / E: ns cf panc³] (Reg; șîc ~ca-panca) Om neghiob.

tancă² sf [At: LEXIC REG. II, 122 / Pl: tănci / E: nct] (Buc) Lovitură dată cu palma¹.

țancă^1[1] af [At: BUD, P. P. 6, 83 / Pl: ? / E: ns cf țancoș] (Reg; csnp) Țanțoșă. corectat(ă)

țâncă sf [At: SIMION DASC., LET. 6 / V: țin~ / Pl: ~nce, ~nci / E: țânc² + -ă] 1 (Îrg) Femela țâncului (17). 2 (Fam) Fetișcană (1). 3 (Fam; pex) Fiică.

țincă sf vz țâncă

ȚÂNCĂ, țânce, s. f. (Fam.; rar) Fetiță, copiliță. – Tânc + suf. -ă.

ȚÎNCĂ, țînce, s. f. (Rar, mai ales depreciativ) Fetiță, copiliță. Cum, eu să nu mă însor pînă n-a crește țînca asta? PAMFILE, M. R. 28.

țînc și (lit.) ținc m. (ung. cenk, cățel, băĭetan, recrut). Est. Iron. Copil mic, prunc: ce cauțĭ cu țincu pin mulțimea asta? Țîncu (saŭ cățelu) pămîntuluĭ, V. cățel. – Și fem. țîncă, pl. e, cățeluță. V. ghitan și copleș.

tanca vb., ind. prez. 1 sg. tanchez, 3 sg. și pl. tanchează

țâncă (rar) s. f., g.-d. art. țâncei; pl. țânce

țâncă (rar) s. f., g.-d. art. țâncei; pl. țânce

țâncă s. f., g.-d. art. țâncei; pl. țânce

Tanc/a, -o, -i, -iu, -u, -ulĭ v. Stan III A 3, 4, 6, B 5.

ȚINCĂ s.f. v. țîncă.

ȚÎNCĂ s.f. (Mold.) Cățelușă. Ș-au pus acei ape numele Moldova, pre numele unii țînci ce s-au înecatu într-acea apă, ce o au chemat pe țîncă Molda. URECHE; cf. N. COSTIN, apud TDRG.- Variante: țincă (N. COSTIN, apud TDRG). . Etimologie: țînc + suf. -ă. Vezi și țincșor, țînc.

țâncă, țânce, s.f. (reg.) 1. (pop. și înv.) fetiță, copiliță. 2. (înv.) femela unui câine de talie mică.