tanatologie sf [At: DN³ / E: fr thanatologie] Știință care se ocupă cu cercetarea semnelor, a condițiilor, a cauzelor și a naturii morții.

TANATOLOGIE s.f. Studiu asupra morții și al fenomenelor legate de moarte. [Gen. -iei. / < fr. thanatologie, cf. gr. thanatos – moarte, logos – studiu].

TANATOLOGIE s. f. 1. studiu asupra morții și al fenomenelor legate de moarte. 2. (în etnografie) ritualurile legate de moarte. (< fr. thanatologie)

TANATOLOGIE f. Știință care se ocupă cu studiul cauzelor, condițiilor și caracteristicilor morții. /<fr. thanatologie

thanatologie s. f. Știința cauzelor și naturii morții ◊ „Ca și dragostea, moartea este considerată un subiect acceptabil numai în planul ficțiunii [...] Așa se întâmplă și cu thanatologia, care degenerează în pălăvrăgeală despre circumstanțe exterioare, despre atitudinea celor din jur, despre o mie de problemuțe adiacente, de la primele asigurărilor pe viață, până la pompele funebre.” R.lit. 7 II 75 p. 20. ◊ „Comunicările și referatele înscrise în program vizează o vastă arie de probleme referitoare la thanatologie, toxicologie, serologie medico-legală [...]” R.l. 14 IX 84 p. 5 [scris și tanatologie] (din fr. thanatologie; PR 1950; DEX, DN3)

tanatologie s. f., art. tanatologia, g.-d. tanatologii, art. tanatologiei

tanatologie s. f., art. tanatologia, g.-d. tanatologii, art. tanatologiei

tanatologie s. f., art. tanatologia, g.-d. tanatologii, art. tanatologiei

TANATO- (THANATO-) „moarte, mortal”. ◊ gr. thanatos „moarte” > fr. thanato-, engl. id., germ. id., it. tanato- > rom. tanato- și thanato-. □ ~cenoză (v. -cenoză₁), s. f., ansamblu de organisme moarte sau de fosile; ~fobie (v. -fobie), s. f., teamă patologică de moarte; ~geneză (v. -geneză), s. f., studiu al cauzelor și mecanismelor care produc moartea; ~id (v. -id), adj., cu efect mortal; ~logie (thanatologie) (v. -logie₁), s. f., disciplină care studiază natura și cauzele morții; ~top (v. -top), s. n., spațiu ocupat de tanatocenoză.