2 intrări

20 de definiții


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

TALÍM, talimuri, s. n. (Înv.) 1. Plecăciune, reverență. 2. Apucătură, deprindere; gest. [Var.: talấm s. n.] – Din tc. talim.

talâm sn [At: ALECSANDRI, T. 1332 / V: (înv) ~lim, tălim / Pl: ~uri / E: tc talim] (Tcî) 1 Reverență. 2 Compliment1 (1). 3 Ceremonial (3). 4 Apucătură (8). 5 Dans popular asemănător cu sârba. 6 Melodie după care se execută dansul talâmul (5).

TALẤM, talâmuri, s. n. (Înv.) 1. Plecăciune, reverență. 2. Apucătură, deprindere; gest. [Var.: talím s. n.] – Din tc. tālim.

TALÎ́M, talîmuri, s. n. (Învechit; și în forma talim) 1. Plecăciune, închinăciune, reverență, temenea, compliment. Lipicescu... prezintă ciubucul lui Hîrzobeanu cu talim turcesc. ALECSANDRI, T. 1332. 2. Apucătură, deprindere, manieră; gest. Se oprea grav în fața unui tablou, îl fixa c-o privire scrutătoare... își țuguia buzele, închidea din ochi... După aceea trecea la alt tablou, făcea aceleași talîmuri. La TDRG. – Variantă: talim s. n.

talâm n. închinăciune după moda orientală (v. temenea): făcând turcești talâmuri cât poate un Bulgar AL. [Turc. TALIM, exercițiu militar].

talî́m n., pl. urĭ (turc. [d. ar.] talim, învățătură, exercițiŭ militar). Vechĭ. Deprindere, obiceĭ. Formalitate, temenea ceremonioasă.


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

talím/talấm s. n., pl. talímuri/talấmuri

talâm/talím s. n., pl. talâmuri/talímuri


Dicționare relaționale

Nu reprezintă definiții, ci se indică relații între cuvinte.

TALÂM s. v. apucătură, compliment, comportament, comportare, conduită, deprindere, închinăciune, maniere, mătanie, moravuri, năravuri, obiceiuri, plecăciune, ploconeală, purtare, reverență, temenea.

talîm s. v. APUCĂTURĂ. COMPLIMENT. COMPORTAMENT. COMPORTARE. CONDUITĂ. DEPRINDERE. ÎNCHINĂCIUNE. MANIERE. MĂTANIE. MORAVURI. NĂRAVURI. OBICEIURI. PLECĂCIUNE. PLOCONEALĂ. PURTARE. REVERENȚĂ. TEMENEA.


Dicționare etimologice

Se explică etimologiile cuvintelor sau familiilor de cuvinte.

talím (-muri), s. n.1. Ceremonial, plecăciune. – 2. Lingușeală. – Mr. tilime „instrucție”, megl. tălim. Tc. talim „îndeletnicire” (Roesler 603; Șeineanu, II, 346; Lokotsch 2008; Ronzevalle 65), cf. ngr. ταλίμι, bg. talim, sb. talum. Sec. XIX, înv.


Dicționare specializate

Aceste definiții explică de obicei numai înțelesuri specializate ale cuvintelor.

talím, talímuri, s.n. (înv.) 1. plăcăciune, reverență. 2. obicei. 3. dans popular.

Intrare: talim / talâm
substantiv neutru (N24)
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • talim
  • talimul
  • talimu‑
plural
  • talimuri
  • talimurile
genitiv-dativ singular
  • talim
  • talimului
plural
  • talimuri
  • talimurilor
vocativ singular
plural
substantiv neutru (N24)
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • talâm
  • talâmul
  • talâmu‑
plural
  • talâmuri
  • talâmurile
genitiv-dativ singular
  • talâm
  • talâmului
plural
  • talâmuri
  • talâmurilor
vocativ singular
plural
Intrare: tălim
tălim
Nu există informații despre paradigma acestui cuvânt.
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)

talim / talâm talâm învechit

etimologie: