TALÁȘ s. n. (Cu sens colectiv) 1. Așchii lungi, subțiri și răsucite care se desprind la prelucrarea cu rindeaua sau cu unelte cu tăiș lat. 2. Totalitatea sculelor de care au nevoie unii meseriași (cizmari, dulgheri). [Var.: taláj s. n.] – Din tc. talaș.

TALÁȘ s. n. (Colectiv) 1. Așchii lungi, subțiri și răsucite care se desprind la prelucrarea cu rindeaua sau cu unelte cu tăiș lat. 2. Totalitatea sculelor de care au nevoie unii meseriași (cizmari, dulgheri). [Var.: taláj s. n.] – Din tc. talaș.

TALÁȘ s. n. (Cu sens colectiv; și în forma talaj) 1. Așchii lungi și subțiri, răsucite în diferite forme, care se formează în timpul prelucrării lemnului cu anumite unelte. Oamenii lăsau lucrul, se curățau de var sau de talaș, se spălau pe mîini și se duceau. PAS, Z. I 34. 2. Totalitatea sculelor de care are nevoie un cizmar, un dulgher sau alți meseriași. – Variantă: taláj s. n.

taláș s. n.

TALÁȘ s. strujitură, (Transilv.) hoaspe (pl.). (~ rezultat de la rindeluire.)

taláș (-și), s. m. – Strunjitură de lemn. – Var. talaji. Tc. talaș (Șeineanu, II, 346). – Din rom. trebuie să provină pol. talász (Miklosich, Wander., 22).

TALÁȘ n. 1) Deșeuri în formă de așchii lungi și subțiri care se desprind la geluirea lemnului. 2) Totalitate a sculelor unui meseriaș (cizmar, lemnar etc.). /<turc. talaș

talaș m. pl. paie groase (din care se fac pălării ordinare): pălării de papură și de talași. [Turc. TALAȘ, pilitură].

taláș m. (turc. talaș, pilitură: bg. talaš). Pl. Munt. Mold. Surcele rămase de la rîndea: a aprinde focu cu talașĭ. – În vest și talajĭ.

talaș

taláj, V. talaș.

taláș s. n.

TALAȘ s. strujitură, (Transilv.) hoaspe (pl.). (~ rezultat de la rindeluire.)