3 intrări
24 de definiții

Explicative DEX

TĂGÂRȚA, tăgârțez, vb. I. Refl. (Reg.) A se agăța de cineva. – Din tăgârță.

TĂGÂRȚA, tăgârțez, vb. I. Refl. (Reg.) A se agăța de cineva. – Din tăgârță.

TĂGÂRȚĂ, tăgârțe, s. f. (Reg.) Traistă, sac. – Cf. ngr. tagartzíka.

TĂGÂRȚĂ, tăgârțe, s. f. (Reg.) Traistă, sac. – Cf. ngr. tagartzíka.

tăgârța [At: KLEIN, D. 436 / V: (îrg; rar) at~ / Pzi: ~țez; Cj 6 (îrg; rar) să se ~țe / E: tăgârță] 1 vr (Îrg) A se agăța de cineva sau de ceva Si: a se atârna. 2 vt (Înv) A trage după sine Si: a târî (2).

tăgârță sf [At: KLEIN, D. 435 / Pl: ~țe, (6) ~ți / E: ngr ταταρτζίκα] (Reg) 1 Traistă1 (1). 2 (Pex) Cantitatea cuprinsă într-o tăgârță (1). 3 (Îe) A se lăsa ~ A se lăsa greu. 4 (Îae) A se lenevi. 5 (Dep) Persoană scundă și îndesată. 6 (Dep) Cal slab. 7 Haină (1).

TĂGÎRȚĂ, tăgîrțe, s. f. Săculeț, traistă. Veneau oameni fel de fel, nu numai din Malu. Unii cu saci în căruțe, alții cu tăgîrțe în spinare. SADOVEANU, M. C. 126. Mai are moșul la tăgîrță încă o sumă bună de felul acestora. ISPIRESCU, U. 126. Fugi din cale cu tăgîrța, Să-mi joc bine pe mîndruța. BIBICESCU, P. P. 221.

TĂGÎRȚA, tăgîrțez, vb. I. Refl. A se agăța de cineva. – Din tăgîrță.

TĂGÎRȚĂ, tăgîrțe, s. f. Traistă, sac. – Comp. ngr. tagartzíka «geantă de călătorie».

TĂGÂRȚĂ ~e f. pop. Om mic de statură și îndesat. /<ngr. tagartzika

tăgârță f. traistă de drum: tăgârță ruptă te împrumută PANN [Turc. TAGARDJYK, dăsagă, printr’un intermediar slav].

atăgîrț și -éz, a -á v. tr. (d. tăgîrță, traistă). Munt. Atîrn. V. refl. Mă atîrn, mă țin de cineva: nu te atăgîrța de mine! – Și tăgîrțez.

tăgîrță f., pl. e (bg. tagárec, d. tagar, geantă de pele, d. turc. tagnar, daghar, a. î., dim. -rcyk; ngr. tagári, geantă de călătorie, dim. tagartsika, -irtsika, tăgîrță. Cp. cu traistă). Cam iron. Traistă, boccea. Moș Tăgîrță, moșneag ridicul.

tăgîrțéz, V. atăgîrț.

Ortografice DOOM

!tăgârța (a se ~) (reg.) vb. refl., ind. prez. 1 sg. mă tăgârțez, 3 se tăgârțează; conj. prez. 1 sg. să mă tăgârțez, 3 să se tăgârțeze; imper. 2 sg. afirm. tăgârțează-te; ger. tăgârțându-mă

tăgârță (reg.) s. f., g.-d. art. tăgârței; pl. tăgârțe

tăgârța (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 3 tăgârțează

tăgârță (reg.) s. f., g.-d. art. tăgârței; pl. tăgârțe

tăgârța vb., ind. prez. 3 sg. tăgârțează

tăgârță s. f., g.-d. art. tăgârței; pl. tăgârțe

Etimologice

tăgîrță (-țe), s. f. – Sac, traistă. – Mr. tăgărgică, megl. tăgărcică, tăgărjic. Tc. tagarcik, tagar (Tiktin), cf. ngr. ταγαγτζίϰα, bg. tagarec (Conev 65). – Der. (a)tăgîrța, vb. (a se atîrna, a se agăța de ceva).

Sinonime

TĂGÂRȚA vb. v. agăța, apuca, atârna, prinde, spânzura, suspenda, târî, târâi, târșâi, trage, ține.

TĂGÂRȚĂ s. v. desagă, traistă.

tăgîrța vb. v. AGĂȚA. APUCA. ATÎRNA. PRINDE. SPÎNZURA. SUSPENDA. TÎRÎ. TÎRÎI. TÎRȘÎI. TRAGE. ȚINE.

tăgîrță s. v. DESAGĂ. TRAISTĂ.

Arhaisme și regionalisme

tăgârță, tăgârțe, s.f. (reg.) 1. traistă de drum, săculeț, boccea, desagă. 2. epitet pentru o persoană mică, îndesată, pentru un cal slab. 3. haină, îmbrăcăminte.

Intrare: tăgârța
verb (V201)
Surse flexiune: DOOM 3
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • tăgârța
  • tăgârțare
  • tăgârțat
  • tăgârțatu‑
  • tăgârțând
  • tăgârțându‑
singular plural
  • tăgârțează
  • tăgârțați
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • tăgârțez
(să)
  • tăgârțez
  • tăgârțam
  • tăgârțai
  • tăgârțasem
a II-a (tu)
  • tăgârțezi
(să)
  • tăgârțezi
  • tăgârțai
  • tăgârțași
  • tăgârțaseși
a III-a (el, ea)
  • tăgârțează
(să)
  • tăgârțeze
  • tăgârța
  • tăgârță
  • tăgârțase
plural I (noi)
  • tăgârțăm
(să)
  • tăgârțăm
  • tăgârțam
  • tăgârțarăm
  • tăgârțaserăm
  • tăgârțasem
a II-a (voi)
  • tăgârțați
(să)
  • tăgârțați
  • tăgârțați
  • tăgârțarăți
  • tăgârțaserăți
  • tăgârțaseți
a III-a (ei, ele)
  • tăgârțează
(să)
  • tăgârțeze
  • tăgârțau
  • tăgârțară
  • tăgârțaseră
Intrare: tăgârță
tăgârță substantiv feminin
substantiv feminin (F1)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • tăgârță
  • tăgârța
plural
  • tăgârțe
  • tăgârțele
genitiv-dativ singular
  • tăgârțe
  • tăgârței
plural
  • tăgârțe
  • tăgârțelor
vocativ singular —
plural —
Intrare: tâgârța
verb (V201)
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • tâgârța
  • tâgârțare
  • tâgârțat
  • tâgârțatu‑
  • tâgârțând
  • tâgârțându‑
singular plural
  • tâgârțează
  • tâgârțați
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • tâgârțez
(să)
  • tâgârțez
  • tâgârțam
  • tâgârțai
  • tâgârțasem
a II-a (tu)
  • tâgârțezi
(să)
  • tâgârțezi
  • tâgârțai
  • tâgârțași
  • tâgârțaseși
a III-a (el, ea)
  • tâgârțează
(să)
  • tâgârțeze
  • tâgârța
  • tâgârță
  • tâgârțase
plural I (noi)
  • tâgârțăm
(să)
  • tâgârțăm
  • tâgârțam
  • tâgârțarăm
  • tâgârțaserăm
  • tâgârțasem
a II-a (voi)
  • tâgârțați
(să)
  • tâgârțați
  • tâgârțați
  • tâgârțarăți
  • tâgârțaserăți
  • tâgârțaseți
a III-a (ei, ele)
  • tâgârțează
(să)
  • tâgârțeze
  • tâgârțau
  • tâgârțară
  • tâgârțaseră
* formă nerecomandată sau greșită – (arată)
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)
info
Aceste definiții sunt compilate de echipa dexonline. Definițiile originale se află pe fila definiții. Puteți reordona filele pe pagina de preferințe.
arată:

tăgârța, tăgârțezverb

etimologie:
  • tăgârță DEX '98 DEX '09

tăgârță, tăgârțesubstantiv feminin

  • 1. regional Desagă, sac, săculeț, traistă. DEX '09 DEX '98 DLRLC
    • format_quote Veneau oameni fel de fel, nu numai din Malu. Unii cu saci în căruțe, alții cu tăgîrțe în spinare. SADOVEANU, M. C. 126. DLRLC
    • format_quote Mai are moșul la tăgîrță încă o sumă bună de felul acestora. ISPIRESCU, U. 126. DLRLC
    • format_quote Fugi din cale cu tăgîrța, Să-mi joc bine pe mîndruța. BIBICESCU, P. P. 221. DLRLC
etimologie:

info Lista completă de definiții se află pe fila definiții.