tăuni vi [At: CIAUȘIANU, GL. / P: tă-u~ / Pzi: ~nesc / E: tăun¹] (Reg) A hoinări.

TĂÚN, tăuni, s. m. Nume generic dat unor insecte diptere asemănătoare cu muștele, de culoare brună, cu pete gălbui pe pântece, ale căror femele înțeapă vitele și omul pentru a se hrăni cu sângele lor, transmițând totodată boli virotice și bacteriene. ◊ Expr. A fugi ca tăunul cu paiul = a fugi foarte repede. [Var.: tăúne s. m.] – Lat. *tabo, -onis (= tabanus).

tăun¹ sm [At: CIHAC I, 279 / V: (reg) dă~, dăune, taon, taun, ~e / Pl: ~i / E: ml *tabo, -onis] 1 (Șîc ~e-albiu, ~e-de-toamnă, ~e-negru) Insectă din ordinul dipterelor, de culoare brună, cu pete gălbui pe pântece, care înțeapă vitele pentrua se hrăni cu sângele lor, transmițând totodată boli virotice și bacteriene Si: (reg) trântor (4) (Tabanus bovinus). 2 (Reg; și îae) Insectă din ordinul dipterelor care înțeapă caii pentrua se hrăni cu sângele lor, transmițând totodată boli virotice și bacteriene Si: musca-cailor (Gastrophilus equi). 3 (Pop; îe) A fugi ca ~ul cu paiul A fugi foarte repede. 4 (Reg; îe) A-i da (cuiva) ~ii A-i ieși (cuiva) firele în barbă. 5 (Ent; reg) Gărgăun (1) (Vespa crabro). 6 (Ent; reg; îf tăune) Ochiul-păunului (Saturnia pyri). 7 (Ent; reg) Șvab (Blatta germanica).

tăun², ~ă a vz tăui

TĂÚN, tăuni, s. m. Nume generic dat unor insecte diptere asemănătoare cu muștele, de culoare brună, cu pete gălbui pe pântece, ale căror femele înțeapă vitele și omul pentru a se hrăni cu sângele lor, transmițând totodată boli virotice și bacteriene. ♦ Expr. A fugi ca tăunul cu paiul = a fugi foarte repede. [Var.: tăúne s. m.] – Lat. *tabo, -onis (= tabanus).

TĂÚN, tăuni, s. m. (Și în forma tăune) Insectă din ordinul dipterelor, de culoare brună cu pete albe-gălbui pe pîntece, care înțeapă vitele și se hrănește cu sîngele lor (Tabanus bovinus). O luă la picior chinuit de arșița crîncenă a gîtlejului, ca o vită înțepată de tăuni. DUMITRIU, N. 232. Nu făcu ca la o sută de pași și iată că dete peste un tăune. ISPIRESCU, L. 44. Hoțomanul de Pavel mi-a făcut-o... be-l-ar tăunii să-l beie, cînd i-a fi somnul mai dulce. CREANGĂ, A. 112. ◊ Fig. Să-ți grăiesc de moarte ca un prietin bun Pîn ce-a veni călăul, al temniței tăun. ALECSANDRI, T. II 124. ◊ Expr. A fugi ca tăunul cu paiul = a fugi foarte repede. Fuge și Scaraoschi după ceilalți, ca tăunul cu paiul. CREANGĂ, P. 306. – Variantă: tăúne s. m.

TĂÚN ~i m. Insectă dipteră hematofagă de mărimea și forma unei muște, care înțeapă omul și animalele, sugându-le sângele și transmițându-le boli virotice și microbiene. /<lat. tabo, ~onis

tăun m. insectă de coloare neagră-cafenie: botu-i având peri ascuțiți cu cari înțeapă vitele spre a le suge sângele (Tabanus bovihus). [Lat. vulg. TABONEM = clasic TABANUM].

tăún m. (lat. pop. *tabo, tabónis, cl. tabánus, tăun; it. tafáno, pv. tavan, fr. taon, pg. tavâo). Un fel de muscă mare (cafenie negricĭoasă cu ochĭ verzĭ) care suge sîngele vitelor (tabánus bovinus). V. streche.

tăún s. m., pl. tăúni

tăún s. m., pl. tăúni

tăun

tăun.

TĂÚN s. v. bărzăun, gărgăun, musca-calului.

TĂÚN s. (ENTOM.; Tabanus bovinus) (înv. și reg.) sclepț, streche, bondar, bonzar, bonzălău, muscă-de-bâzdărat, muscă-mărhască, muscă-oarbă, muscă-tăună.

muscă-tăună s. v. TĂUN.

tăun s. v. BARZĂUN. GĂRGĂUN. MUSCA-CALULUI.

TĂUN s. (ENTOM.; Tabanus bovinus) (înv. și reg.) sclepț, streche, bondar, bonzar, bonzălău, muscă-de-bîzdărat, muscă-mărhască, muscă-oarbă, muscă-tăună.

tăún (-ni), s. m. – Trîntor (Tabanus bovinus). – Var. tăune. Mr. tăun, megl. tăun. Lat. tăbānus, prin intermediul unei forme vulgare *tăbǒnem (Diez, I, 406; Pușcariu 1720; REW 8507; Tiktin; Meyer-Lübke, Dacor., III, 643; Graur, BL, V, 114) sau mai probabil direct din forma clasică, printr-un intermediar *tăîn, modificat ca *înăîntru › înăuntru.