5 definiții pentru tărânc


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

TĂRẤNC, tărânci, s. m. (Reg.) Fiecare dintre cele două lanțuri sau frânghii cu care se leagă chilna de coșul căruței. – Et. nec.

TĂRẤNC, tărânci, s. m. (Reg.) Fiecare dintre cele două lanțuri sau frânghii cu care se leagă chilna de coșul căruței. – Et. nec.

TĂRÎ́NC, tărînci, s. m. Fiecare dintre cele două lanțuri sau frînghii cu care se leagă chilna de coșul căruții.


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

tărấnc (reg.) s. m., pl. tărấnci

Intrare: tărânc
substantiv masculin (M13)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • tărânc
  • tărâncul
  • tărâncu‑
plural
  • tărânci
  • tărâncii
genitiv-dativ singular
  • tărânc
  • tărâncului
plural
  • tărânci
  • tărâncilor
vocativ singular
plural
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)

tărânc

  • 1. regional Fiecare dintre cele două lanțuri sau frânghii cu care se leagă chilna de coșul căruței.
    surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC

etimologie: