opțiuni
  • info

21 de definiții pentru talim / talâm

din care

Explicative DEX

TALIM, talimuri, s. n. (Înv.) 1. Plecăciune, reverență. 2. Apucătură, deprindere; gest. [Var.: talâm s. n.] – Din tc. talim.

talim sn vz talâm

TALIM s. n. v. talâm.

TALIM s. n. v. talîm.

TALÂM s. n. v. talim.

talâm sn [At: ALECSANDRI, T. 1332 / V: (înv) ~lim, tălim / Pl: ~uri / E: tc talim] (Tcî) 1 Reverență. 2 Compliment1 (1). 3 Ceremonial (3). 4 Apucătură (8). 5 Dans popular asemănător cu sârba. 6 Melodie după care se execută dansul talâmul (5).

tali sn vz talâm

tălim sn vz talâm

TALÂM, talâmuri, s. n. (Înv.) 1. Plecăciune, reverență. 2. Apucătură, deprindere; gest. [Var.: talim s. n.] – Din tc. tālim.

TALÎM, talîmuri, s. n. (Învechit; și în forma talim) 1. Plecăciune, închinăciune, reverență, temenea, compliment. Lipicescu... prezintă ciubucul lui Hîrzobeanu cu talim turcesc. ALECSANDRI, T. 1332. 2. Apucătură, deprindere, manieră; gest. Se oprea grav în fața unui tablou, îl fixa c-o privire scrutătoare... își țuguia buzele, închidea din ochi... După aceea trecea la alt tablou, făcea aceleași talîmuri. La TDRG. – Variantă: talim s. n.

talâm n. închinăciune după moda orientală (v. temenea): făcând turcești talâmuri cât poate un Bulgar AL. [Turc. TALIM, exercițiu militar].

talîm n., pl. urĭ (turc. [d. ar.] talim, învățătură, exercițiŭ militar). Vechĭ. Deprindere, obiceĭ. Formalitate, temenea ceremonioasă.

Ortografice DOOM

talim/talâm s. n., pl. talimuri/talâmuri

talim v. talâm

!talâm (înv.) s. n., pl. talâmuri

talâm v. talim

talâm/talim s. n., pl. talâmuri/talimuri

Etimologice

talim (-muri), s. n. – 1. Ceremonial, plecăciune. – 2. Lingușeală. – Mr. tilime „instrucție”, megl. tălim. Tc. talim „îndeletnicire” (Roesler 603; Șeineanu, II, 346; Lokotsch 2008; Ronzevalle 65), cf. ngr. ταλίμι, bg. talim, sb. talum. Sec. XIX, înv.

Sinonime

TALÂM s. v. apucătură, compliment, comportament, comportare, conduită, deprindere, închinăciune, maniere, mătanie, moravuri, năravuri, obiceiuri, plecăciune, ploconeală, purtare, reverență, temenea.

talîm s. v. APUCĂTURĂ. COMPLIMENT. COMPORTAMENT. COMPORTARE. CONDUITĂ. DEPRINDERE. ÎNCHINĂCIUNE. MANIERE. MĂTANIE. MORAVURI. NĂRAVURI. OBICEIURI. PLECĂCIUNE. PLOCONEALĂ. PURTARE. REVERENȚĂ. TEMENEA.

Regionalisme / arhaisme

talim, talimuri, s.n. (înv.) 1. plăcăciune, reverență. 2. obicei. 3. dans popular.

Intrare: talim / talâm
substantiv neutru (N24)
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • talim
  • talimul
  • talimu‑
plural
  • talimuri
  • talimurile
genitiv-dativ singular
  • talim
  • talimului
plural
  • talimuri
  • talimurilor
vocativ singular —
plural —
substantiv neutru (N24)
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • talâm
  • talâmul
  • talâmu‑
plural
  • talâmuri
  • talâmurile
genitiv-dativ singular
  • talâm
  • talâmului
plural
  • talâmuri
  • talâmurilor
vocativ singular —
plural —
tălim
Nu există informații despre paradigma acestui cuvânt.
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)
info
Aceste definiții sunt compilate de echipa dexonline. Definițiile originale se află pe fila definiții. Puteți reordona filele pe pagina de preferințe.
arată:

talim, talimuri / talâm, talâmurisubstantiv neutru

învechit
  • 1. Compliment, plecăciune, reverență, temenea, închinăciune. DEX '09 DEX '98 DLRLC
    sinonime: compliment plecăciune reverență temenea închinăciune
    • format_quote Lipicescu... prezintă ciubucul lui Hîrzobeanu cu talim turcesc. ALECSANDRI, T. 1332. DLRLC
  • 2. Apucătură, deprindere, gest, manieră. DEX '09 DEX '98 DLRLC
    sinonime: apucătură deprindere gest manieră
    • format_quote Se oprea grav în fața unui tablou, îl fixa c-o privire scrutătoare... își țuguia buzele, închidea din ochi... După aceea trecea la alt tablou, făcea aceleași talîmuri. La TDRG. DLRLC
etimologie:

info Lista completă de definiții se află pe fila definiții.