tălău sn vz talan¹

tălău n. V. talan.

talan¹ [At: DAME, T. 51 / V: (reg) ~au, ~lăn, tăl~, tălău sn, ~t, tălant, tol~ sm / Pl: ~i sm / E: ns cf tc talak „dalac”] 1-2 sn (Med; Mun; Dob) Dalac (1-2). 3 sm (Reg; dep) Animal rău și încăpățânat. 4 sm (Pop; fig) Cal bătrân, slab și urât Si: (pop) gloabă. 5 sm (Reg) Cal neastâmpărat. 6 sm (Reg; dep) Persoană (în vârstă). 7 a (Reg) Prost.

talan² sn [At: TOMESCU, GL. 285 / Pl: ? / E: ns cf tală¹] (Reg; îe) A sta de (sau la) ~ A sta la taifas.

talan n. Munt. dalac: spânzul e bun de talan la dobitoace. [Și tălău, de origină necunoscută].