2 intrări

8 definiții


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

TĂINUITÓR, -OÁRE, tăinuitori, -oare, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care tăinuiește, care ascunde ceva. 2. S. m. și f. Persoană care tăinuiește fapta unui răufăcător, care adăpostește o persoană urmărită de justiție sau ascunde lucruri furate, mărfuri de contrabandă etc. [Pr.: -nu-i-] – Tăinui + suf. -tor.

TĂINUITÓR, -OÁRE, tăinuitori, -oare, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care tăinuiește, care ascunde ceva. 2. S. m. și f. Persoană care tăinuiește fapta unui răufăcător, care adăpostește o persoană urmărită de justiție sau ascunde lucruri furate, mărfuri de contrabandă etc. [Pr.: -nu-i-] – Tăinui + suf. -tor.

tăinuitor, ~oare [At: DOSOFTEI, V. S. decembrie 191v/32 / P: ~nu-i~ / V: (înv) ~iu / Pl: ~i, ~oare / E: tăinui + -tor] 1-2 smf, a (Persoană) care tăinuiește (1) ceva. 3 smf (Jur) Persoană care săvârșește o tăinuire (5). 4 smf (Îvr) Persoană de încredere Si: (înv) sfetnic.

TĂINUITÓR1, -OÁRE, tăinuitori, -oare, adj. Care tăinuiește, care ascunde ceva. [Gaița] este... cea mai tăinuitoare pasăre pe timpul acela cînd are ouă, cînd clocește și scoate pui. MARIAN, O. II 74.

TĂINUITÓR2, -OÁRE, tăinuitori, -oare, s. m. și f. Persoană care tăinuiește fapta unui răufăcător, care adăpostește o persoană urmărită de justiție sau ascunde lucrurile provenite dintr-un furt.

TĂINUITÓR ~oáre (~óri, ~oáre) și substantival Care tăinuiește pe cineva sau ceva. [Sil. -nu-i-] /a tăinui + suf. ~tor

tăĭnuitór, -oáre s. Acela care tăĭnuĭește (o crimă, un furt, un lucru furat): tăĭnuitoriĭ trebuĭe să fie pedepsițĭ ca și făptașiĭ.


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

tăinuitór (-nu-i-) adj. m., s. m., pl. tăinuitóri; adj. f., s. f. sg. și pl. tăinuitoáre

tăinuitór adj. m., s. m., pl. tăinuitóri; f. sg. și pl. tăinuitoáre

Intrare: tăinuitor (adj.)
tăinuitor adjectiv
adjectiv (A66)
Surse flexiune: DOR
masculin feminin
nearticulat articulat nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • tăinuitor
  • tăinuitorul
  • tăinuitoru‑
  • tăinuitoare
  • tăinuitoarea
plural
  • tăinuitori
  • tăinuitorii
  • tăinuitoare
  • tăinuitoarele
genitiv-dativ singular
  • tăinuitor
  • tăinuitorului
  • tăinuitoare
  • tăinuitoarei
plural
  • tăinuitori
  • tăinuitorilor
  • tăinuitoare
  • tăinuitoarelor
vocativ singular
plural
Intrare: tăinuitor (s.m.)
tăinuitor substantiv masculin
substantiv masculin (M1)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • tăinuitor
  • tăinuitorul
  • tăinuitoru‑
plural
  • tăinuitori
  • tăinuitorii
genitiv-dativ singular
  • tăinuitor
  • tăinuitorului
plural
  • tăinuitori
  • tăinuitorilor
vocativ singular
plural
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)