tăinuitor, ~oare [At: DOSOFTEI, V. S. decembrie 191^v/32 / P: ~nu-i~ / V: (înv) ~iu / Pl: ~i, ~oare / E: tăinui + -tor] 1-2 smf, a (Persoană) care tăinuiește (1) ceva. 3 smf (Jur) Persoană care săvârșește o tăinuire (5). 4 smf (Îvr) Persoană de încredere Si: (înv) sfetnic.