tăinicie sf [At: F (1891), 379 / Pl: ~ii / E: tainic + -ie] (Îvp) Secret² (3).

TĂINICÍE, tăinicii, s. f. Taină, secret. Măi Nicuță, mai sub seară, Ne-ntîlnim pe vale, iară, Ca să-ți spun o tăinicie Și nimeni să nu mai știe. POP.

TĂINICÍE f. rar Caracter tainic. /taină + suf. ~ie

tăĭnicíe f. (d. taĭnic. Cp. cu trăĭnicie). Calitatea de a fi taĭnic.

tainic, ~ă [At: VARLAAM, C. 297 / V: (îvr) ~nec / Pl: ~ici, ~ice / E: vsl тайникъ cf taină] 1 sm (Înv) Inițiat într-o taină (1), într-un mister. 2 a Plin de mister Si: misterios, (iuz) misteric. 3 a Neînțeles de alții Si: necunoscut, neștiut, secret. 4 a (Îvr) Miraculos. 5-6 a, av (Înv) (Care este) confidențial. 7-8 a, av (Înv) (Care este) ascuns (5). 9 av (Înv) Pe furiș. 10 a (Fig) Profund. 11 a (Pop) Intim. 12 a (D. locuri) Ferit¹ (4). 13-14 smf, a (Persoană) care știe să tacă Si: discret, tăcut². 15 smf (înv) Părtaș la o taină (6). 16 smf (Înv) Confident (1). 17 sm (Înv) Secretar particular al domnitorului Si: (înv) sfetnic. 18 a (Fig) Abia perceptibil Si: discret, slab, stins. 19 sm (Bot; reg) Tătăneasă (1) (Symphytum officinale). 20 a (D. oameni) Care este retras Si: izolat, singuratic. 21 a (D. oameni) Care este discret Si: închis.

tainic a. misterios: cuvinte tainice [Slav. TAĬNIKŬ, inițiat în cele sfinte] ║ m. om de taină: câștigase pe tainicii haremului BĂLC.

tăinicíe (pop.) s. f., art. tăinicía, g.-d. tăinicíei; pl. tăinicíi, art. tăinicíile

tăinicíe s. f., art. tăinicía, g.-d. art. tăinicíei; pl. tăinicíi, art. tăinicíile

TĂINICÍE s. v. secret, taină.

tăinicie s. v. SECRET. TAINĂ.

tăinicíe, tăinicíi, s.f. (pop.) taină, secret.