2 intrări

10 definiții


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

tăbuieț [At: CIHAC II, 399 / V: (reg) ~bâi~, ~bineț sn, ~iață, ~băiață sf / Pl: ~e sn, ~i sm / E: rs тоболец] 1 sn (Mol; Buc) Săculeț (2). 2 sn (Mol; Buc) Traistă1 (1) de călătorie. 3 sn (Trs) Sac pentru cereale, cu o capacitate de 1-3 banițe. 4 sn (Trs) Față de pernă. 5 sm (Reg; fig; dep) Tăbultoc (3).

TĂBUIÉȚ2, tăbuiețe, s. n. Săculeț; tăbîltoc. Fata moșneagului la deal, fata moșneagului la vale; ea după găteje prin pădure, ea cu tăbuiețul în spate la moară. CREANGĂ, P. 283.

TĂBUIÉȚ1, tăbuieți, s. m. Tăbultoc2. La crîșmuța cea de piatră Stau feciorii să se bată Pentr-un tăbuieț de fată; Stați, feciori, nu vă băteți, Că mai vine-un tăbuieț. ȘEZ. VIII 60. – Variantă: tăbăiáță (SEVASTOS, N. 244) s. f.

TĂBUIÉȚ, tăbuiețe, s. n. Tăbâltoc. – Ucr. tobolec’.

tăbuĭéț n., pl. e (vsl. tobolĭcĭ, sac, rus. tobólec, tașcă de vînzătoare, traistă. V. tăbultoc). Nord. Săculeț. Traistă de călătorie.


Dicționare relaționale

Nu reprezintă definiții, ci se indică relații între cuvinte.

TĂBUIÉȚ s. v. față, învelitoare, săculeț, săcușor.

tăbuieț s. v. FAȚĂ. ÎNVELITOARE. SĂCULEȚ. SĂCUȘOR.


Dicționare specializate

Aceste definiții explică de obicei numai înțelesuri specializate ale cuvintelor.

tăbuiéț2 adj. m. (reg. și fam.) scurt și gros (ca un tăbuieț).

Intrare: tăbuieț (s.m.)
substantiv masculin (M1)
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • tăbuieț
  • tăbuiețul
  • tăbuiețu‑
plural
  • tăbuieți
  • tăbuieții
genitiv-dativ singular
  • tăbuieț
  • tăbuiețului
plural
  • tăbuieți
  • tăbuieților
vocativ singular
  • tăbuiețule
  • tăbuiețe
plural
  • tăbuieților
substantiv feminin (F17)
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • tăbăiață
  • tăbăiața
plural
  • tăbăiețe
  • tăbăiețele
genitiv-dativ singular
  • tăbăiețe
  • tăbăieței
plural
  • tăbăiețe
  • tăbăiețelor
vocativ singular
  • tăbăiață
  • tăbăiațo
plural
  • tăbăiețelor
Intrare: tăbuieț (s.n.)
tăbuieț1 (pl. -e) substantiv neutru
substantiv neutru (N1)
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • tăbuieț
  • tăbuiețul
  • tăbuiețu‑
plural
  • tăbuiețe
  • tăbuiețele
genitiv-dativ singular
  • tăbuieț
  • tăbuiețului
plural
  • tăbuiețe
  • tăbuiețelor
vocativ singular
plural
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)

tăbuieț (s.m.) tăbăiață

etimologie:

tăbuieț (s.n.)

etimologie: