11 definiții pentru tăbăceală


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

TĂBĂCEÁLĂ, tăbăceli, s. f. Tăbăcire. – Tăbăci + suf. -eală.

TĂBĂCEÁLĂ, tăbăceli, s. f. Tăbăcire. – Tăbăci + suf. -eală.

tăbăcea sf [At: POLIZU / Pl: ~eli / E: tăbăci1 + -eală] 1 (Ccr) Tăbăcire. 2 (Îvp; îe) A da (pe cineva) prin ~ A da cuiva o bătaie zdravănă.

TĂBĂCEÁLĂ, tabăceli, s. f. Argăseală.

TĂBĂCEÁLĂ, tăbăceli, s. f. Argăseală. – Tăbăci + suf. -eală.

tăbăceală f. acțiunea de a tăbăci și rezultatul acestei acțiuni.

tăbăceálă f., pl. elĭ. Acțiunea de a tăbăci. Substanța cu care se tăbăcește (argăseală, dubeală).


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

tăbăceálă s. f., g.-d. art. tăbăcélii; pl. tăbăcéli

tăbăceálă s. f., g.-d. art. tăbăcélii; pl. tăbăcéli


Dicționare relaționale

Nu reprezintă definiții, ci se indică relații între cuvinte.

TĂBĂCEA s. argăseală, argăsire, tăbăcire, tăbăcit, (rar) tanaj, tanare, (reg.) crușeală, crușire, (Mold., Bucov. și Transilv.) dubeală, dubire, dubit. (Operația de ~ a pieilor.)

Intrare: tăbăceală
tăbăceală substantiv feminin
substantiv feminin (F57)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • tăbăcea
  • tăbăceala
plural
  • tăbăceli
  • tăbăcelile
genitiv-dativ singular
  • tăbăceli
  • tăbăcelii
plural
  • tăbăceli
  • tăbăcelilor
vocativ singular
plural

tăbăceală

etimologie:

  • Tăbăci + sufix -eală.
    surse: DEX '98 DEX '09