târșit⁴, ~ă a vz târșâit²

târșit³, ~ă a [At: GRAIUL, I, 323 / V: (reg) ~rsit / Pl: ~iți, ~e / E: târși¹] 1 (Ban; Trs; d. terenuri) De pe care s-au tăiat copacii etc. (pentru a-l transforma în teren arabil) Si: defrișat. 2 (Reg) Turtit (1). 3 (Reg; fig; d. oameni) Aiurit² (2). 4 (Trs; Mol; d. persoane) Dezbrăcat² (2). 5 (Reg) Care stă în poziție necuviincioasă Si: crăcănat. 6 (Pfm) Care are o bogată experiență de viață.

târșit¹ sn [At: PAMFILE, A. R. 62 / Pl: (nob) ~uri / E: târși¹] (Reg) 1 Prășit. 2 Grăpat¹.

târșit n. îngropatul sau moșoroitul porumbului. [V. târș].

TÂRȘÂI, târșâi, vb. IV. Tranz. A târî picioarele sau încălțămintea în mers, frecându-le de pământ și producând un zgomot specific. ◊ Refl. A se târî (2). ♦ A trage după sine, frecând de pământ, târând. [Var.: (reg.) târși, târșii vb. IV] – Cf. târî.

TÂRȘII vb. IV v. târșâi.

tărsi v vz târși¹

tărși v vz târși¹

târsăi v vz târșâi

târsi v vz târși

târsit, ~ă a vz târșit³

târșăi v vz târșâi

târșăit², ~ă a vz târșăit²

târșâi [At: MUMULEANU, C. 134/8 / V: (reg) ~rsăi, ~șăi, ~și, ~șii / Pzi: târșâi, ~esc / E: târș¹ + -âi] 1 vt (Pop) A târî picioarele sau încălțămintea în mers, frecându-le de pământ și producând un zgomot specific. 2 vr (Reg) A se târî (14). 3 vt (Reg) A trage (după sine), frecând de pământ, târând. 4 vt (Reg) A roade prin frecare Si: a toci³ (6).

târșâit², ~ă a [At: TEODOREANU, M. U. 390 / V: (reg) ~șăit, ~șit / Pl: ~iți, ~e / E: târșâi] (Pop) 1 (D. picioare, încălțăminte) Care se freacă de pământ în mers, producând un zgomot specific. 2 (D. mers, pași) Care produce un zgomot specific prin frecarea tălpii de pământ.

târși³ v vz târșâi

târși² vi [At: BUL. FIL. IV, 198 / Pzi: ~șesc / E: târșală] (Arg) A-i fi frică.

târși¹ [At: ANON. CAR. / V: (reg) tărsi, tăr~, târsi, tersi / Pzi: ~șesc / E: târș²] 1 vt (Ban; Trs) A curăța un loc de arbori, de mărăcini etc. (pentru a-l transforma în teren arabil) Si: a defrișa. 2 vt (Olt) A prăși. 3 vt (Olt) A grăpa (cu grapa de mărăcini). 4 vt (Mun) A netezi, cu sapa sau cu grebla, prășitura de pe marginea viei (pentru a se vedea urmele celui care ar intra acolo). 5-6 vtr (Reg) A (se) turti (1-2). 7-8 vti (Reg) A mătura superficial cu târșul² (17). 9 vt (Trs) A împrăștia lucrurile. 10-11 vtr (Reg) A (se) dezbrăca (2). 12 vt (Reg; pex) A da la o parte, descoperind părți ale unui obiect. 13 vr (Reg) A se așeza unde nu este loc suficient Si: a se înghesui. 14 vr (Reg) A sta în poziție necuviincioasă Si: a se crăcăna. 15 vr (Reg; fig) A se face de râs. 16 vr (Reg; fig) A se înjosi. 17 vr (Reg) A râde prostește, fără rost Si: (reg) a se hlizi, a rânji. 18 vr (Reg) A se mândri.

târșii v vz târșâi

tersi v vz târși¹

TÂRȘÂI, târșâi, vb. IV. Tranz. A târî picioarele sau încălțămintea în mers, frecându-le de pământ și producând un zgomot specific. ♦ Refl. A se târî (2). ♦ A trage după sine, frecând de pământ, târând. [Var.: (reg.) târși, târșii vb. IV] – Cf. târî.

TÂRȘII, vb. IV v. târșâi.

TÎRȘĂIT, -Ă adj. v. tîrșîit².

TÎRȘI, tîrșesc, vb. IV. Tranz. (Regional) A prăși, a săpa, a mușuroi. ♦ A grăpa.

TÎRȘII vb. IV v. tîrșîi.

TÎRȘIT², tîrșituri, s. n. (Regional) Faptul de a tîrși; prășit, săpat, mușuroit. Muncitorii ies la prășit, care se mai numește și săpat, prașilă... tîrșit. PAMFILE, A. R. 73. ♦ Grăpat. Grăpatul... sau tîrșitul are de scop de a netezi bucata arată. PAMFILE, A. R. 61.

TÎRȘIT¹, -Ă adj. v. tîrșîit².

TÎRȘÎI, tîrșîi, vb. IV. Tranz. (Și în forma tîrșii) A tîrî picioarele sau încălțămintea în mers, frecîndu-le de pămînt. Se ducea și se înapoia după-amiază, tîrșîind greu picioarele. PAS, Z. I 198. Otilia merse apoi tîrșiindu-și șoșonii prin nămeți. CĂLINESCU, E. O. II 274. Ofițerul să îndreaptă spre masa cocoanelor tîrșiind picioarele. DELAVRANCEA, S. 128. ◊ Intranz. Mă duc... C-un condur și c-un papuc; Cu papucul tîrșiind, Cu condurul tropăind. ALECSANDRI, P.P. 351. (Complementul instrumental devine subiect) Papucii cari tîrșiiau prin casa lipită cu pămînt galben, ca și cuvintele omenești, mi-erau deopotrivă. DELAVRANCEA, T. 17. ♦ Refl. A se tîrî. Îi plăcea să-i pună în genunchi... silindu-i să meargă așa, tîrșiindu-se, pînă la catedră. PAS, Z. I 111. ♦ A trage după sine, frecînd de pămînt, tîrînd. Trecea leneș, zvîrlindu-și privirile peste garduri, tîrșiind printre pietrele caldarîmului... un baston noduros. PAS, Z. I 59. – Variantă: tîrșii vb. IV.

TÎRȘÎIT², -Ă, tîrșîiți, -te, adj. (Despre picioare sau despre încălțăminte) Care (se) tîrșîie, frecîndu-se de pămînt în mers. (Atestat în forma tîrșit) Se întoarse către ceilalți, cu pași tîrșiți. MIHALE, O. 369. ◊ (Adverbial, atestat în forma tîrșăit) Apăru din colțul colinei, mergînd tîrșăit și cocoșat, un moșneag gros. PREDA, Î. 36. – Variante: tîrșăit, -ă, tîrșit, -ă adj.

TÎRȘIT¹, tîrșituri, s. n. (Reg.) Faptul de a tîrși²; prășit, săpat, mușuroit. ♦ Grăpat. – V. tîrși².

TÎRȘIT², -Ă adj. v. tîrșîit².

A SE TÂRȘÂI mă târșâi intranz. pop. (despre persoane sau despre animale) A se mișca greu cu trupul lipit de pământ; a se târî. /târș + suf. ~âi

A TÂRȘÂI târșâi 1. tranz. (picioarele sau încălțămintea) A târî frecând de pământ cu zgomot. 2. intranz. (despre picioare sau despre încălțăminte) A produce un zgomot, târâindu-se de pământ. /târș + suf. ~âi

A SE TÂRȘI mă ~esc intranz. pop. 1) A sta cu picioarele desfăcute (ca un târș). 2) fig. pop. A râde deschizând larg gura. /Din târș

A TÂRȘI ~esc tranz. pop. 1) (picioarele) A desface în lături. 2) fig. pop. (gura) A deschide larg, rânjind. /Din târș

târșăì v. a târî încet: cu papucul târșăind PANN. [Onomatopee].

tîrșésc v. tr. (d. tîrș, interj., adică „călcat cu talpa”). Est. Fam. Turtesc: cine mĭ-a tîrșit pălăria? Grăpez. V. refl. Îmĭ ĭaŭ aspect de prost: ce te-aĭ tîrșit așa, ce staĭ ca un tîrșit?

tîrșîĭ, a -í v. tr. (d. tîrș, interj. Rudă cu ung. törzsölni, a freca). Se zice despre zgomotu pe care-l fac încălțămintele tîrlite: o babă venea tîrșîindu-șĭ papuciĭ. V. intr.: venea tîrșîind din papucĭ, cu papuciĭ.

!târșâi (a ~)/târși (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. târșâi/târșesc, 3 sg. târșâie/târșește, imperf. 1 târșâiam/târșeam; conj. prez. 1 sg. să târșâi/să târșesc, 3 să târșâie/să târșească

!târșâit/târșit s. n.

târși v. târșâi

târșâi (a ~) vb., ind. prez. 3 târșâie, imperf. 3 sg. târșâia; conj. prez. 3 să târșâie; ger. târșâind

târșâi vb., ind. și conj. prez. 3 sg. și pl. târșâie, imperf. 3 sg. târșâia; ger. târșâind

TÂRȘIT adj. v. crăcănat, defrișat, despădurit, despuiat, dezbrăcat, dezgolit, gol, neîmbrăcat, nud, teșit, turtit.

TÂRȘIT s. v. grăpare, grăpat, prașilă, prășire, prășit, sapă, săpare, săpat.

TÂRȘI vb. v. crăcăna, defrișa, despăduri, despuia, dezbrăca, dezgoli, grămădi, îmbulzi, îndesa, înghesui, îngrămădi, prăși, rânji, săpa, speria, teme, teși, turti.

tîrși vb. v. CRĂCĂNA. DEFRIȘA. DESPĂDURI. DESPUIA. DEZBRĂCA. DEZGOLI. GRĂMĂDI. ÎMBULZI. ÎNDESA. ÎNGHESUI. ÎNGRĂMĂDI. PRĂȘI. RÎNJI. SĂPA. SPERIA. TEME. TEȘI. TURTI.

tîrșit s. v. GRĂPARE. GRĂPAT. PRAȘILĂ. PRĂȘIRE. PRĂȘIT. SAPĂ. SĂPARE. SĂPAT.

tîrșit adj. v. CRĂCĂNAT. DEFRIȘAT. DESPĂDURIT. DESPUIAT. DEZBRĂCAT. DEZGOLIT. GOL. NEÎMBRĂCAT. NUD. TEȘIT. TURTIT.

TÎRȘÎI vb. a tîrî, a tîrîi, a trage, (reg.) a tăgîrța. (A ~ ceva după sine.)

tîrșîi vb. v. TÎRÎ.