8 definiții pentru tânguială


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

TÂNGUIÁLĂ, tânguieli, s. f. Faptul de a (se) tângui; sunete tânguitoare, glas tânguitor. – Tângui + suf. -eală.

tânguia sf [At: PARACLIS (1639), 244 / P: ~gu~ia- / Pl: ~ieli / E: tângui + -eală] 1-2 Tânguire (1-2).

TÂNGUIÁLĂ, tânguieli, s. f. Faptul de a (se) tângui; sunete tânguitoare, glas tânguitor. [Pr.: -gu-ia-] – Tângui + suf. -eală.

TÎNGUIÁlĂ, tînguieli, s. f. Faptul de a se tîngui; tînguire, jelire, văicăreală.


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

tânguiálă s. f., g.-d. art. tânguiélii; pl. tânguiéli

tânguiálă s. f., g.-d. art. tânguiélii; pl. tânguiéli


Dicționare relaționale

Nu reprezintă definiții, ci se indică relații între cuvinte.

TÎNGUIA s. boceală, bocire, bocit, căinare, jelire, jelit, jeluire, lamentare, lamentație, plîngere, plîns, tînguire, tînguit, văitare, văitat, văitătură, (pop., fam. și peior.) văicăreală, (pop.) jeluială, (înv. și reg.) olălăire, (reg.) văierare, văierat, (înv.) obidire, olecăire. (Lasă ~!)

Intrare: tânguială
tânguială substantiv feminin
substantiv feminin (F58)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • tânguia
  • tânguiala
plural
  • tânguieli
  • tânguielile
genitiv-dativ singular
  • tânguieli
  • tânguielii
plural
  • tânguieli
  • tânguielilor
vocativ singular
plural

tânguială

etimologie:

  • Tângui + sufix -eală.
    surse: DEX '98 DEX '09