2 intrări

18 definiții


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

TÂMP, -Ă, tâmpi, -e, adj. 1. (Înv. și pop.; adesea substantivat) Prost; tâmpit (1). 2. (Înv. și reg.; despre obiecte ascuțite) Cu vârful sau cu tăișul tocit, știrbit; tâmpit (2). – Din sl. tonpŭ. Cf. magh. tompa.

tâmp4, ~ă [At: CANTEMIR, HR. 222 / Pl: ~i, ~e / E: vsl тѫпъ] 1 a (Îrg; d. obiecte ascuțite) Cu vârful sau cu tăișul tocit, știrbit. 2 a (Îrg; îe) A fi ~ la vedere A nu vedea bine. 3 a (Reg; d. bârne) Rotunjit la capete. 4-5 smf, a (Îvp) (Persoană) tâmpită (7) Si: prost. 6 a (Îvp; d. privirea, facultățile sau manifestările oamenilor) Care exprimă tâmpenie (1). 7 av (Îvp) în felul tâmpilor (4).

TÂMP, -Ă, tâmpi, -e, adj. 1. (Înv. și pop.; adesea substantivat) Prost; tâmpit (1). 2. (Reg.; despre instrumente ascuțite) Cu vârful sau cu tăișul tocit, știrbit; tâmpit (2). – Din sl. tonpŭ. Cf. magh. tompa.

TÂMP ~ă (~i, ~e) 1) și substantival rar (despre persoane sau despre manifestările lor) Care vădește lipsă de inteligență; prost; neghiob; tont; nătărău; nătâng; netot; nerod; stupid; năuc. 2) reg. (despre obiecte de tăiat) Care are tăișul sau vârful ros și nu mai taie. /<sl. tonpu

tâmp a. netăios, tocit: cuțit tâmp [V. tâmpì].

TÎMP, -Ă, tîmpi, -e, adj. 1. Tîmpit. Tîmp nu-i; se poartă cîteodată ca și cum ar fi în puterea sănătății. SADOVEANU, P. M. 17. Spre orașul plin de turle Stau privind c-un aer tîmp. TOPÎRCEANU, P. 216. Trăsnea era înaintat în vîrstă, bucher de frunte și tîmp în feliul său. CREANGĂ, A. 89. ◊ (Adverbial) Oarță rîdea tîmp, dezvelindu-și gingiile lăptoase. C. PETRESCU, R. DR. 237. ◊ (Substantivat) Ascultă gură-cască și cu ochi de tîmp. GALACTION, O. I 54. 2. (Despre instrumente ascuțite) Cu vîrful sau tăișul tocit, știrbit. Sinălăul este un cuțit gros, tîmp, nu mult încovoiat. PAMFILE, I. C. 43.

2) tîmp, -ă adj. (vsl. tompŭ, tocit; sîrb. tup, rus. tupóĭ, tocit, idiot). Tîmpit. Adv. În mod tîmpit.


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

tâmp (pop., fam.) adj. m., pl. tâmpi; f. tấmpă, pl. tấmpe

tâmp adj. m., pl. tâmpi; f. sg. tâmpă, pl. tâmpe


Dicționare relaționale

Nu reprezintă definiții, ci se indică relații între cuvinte.

TÂMP adj., s. v. cretin, idiot, imbecil, tâmpit.

Tâmp ≠ ager, deștept, inteligent, isteț, mintios

tîmp adj., s. v. CRETIN. IDIOT. IMBECIL. TÎMPIT.


Dicționare etimologice

Se explică etimologiile cuvintelor sau familiilor de cuvinte.

tîmp (-pă), adj.1. Tocit, știrb. – 2. Obtuz, tont, prost. Sl. tąpŭ „obtuz” (Miklosich, Slaw. Elem., 50; Cihac, II, 410; Byhan 336; Philippide, I, 460; Conev 39; Weigand, BA, II, 264; Candrea); dar coincide cu o rădăcină expresivă romanică, temp- (REW 8626), astfel că tîmpă, s. f. (coastă, deal), conservat mai ales ca toponim, se poate explica atît prin lat. sau mai bine (*timpa, cf. calabr. timpa „prăpastie”, timpariellu „muncel”, timpune „colnic”, campid. temba „bulgăre de pămînt”, sicil. timpa prăpastie, sp. atempa „pășuni în locuri joase”, cf. REW 8739; Drăganu, Dacor., I, 107; Rohlfs, ZRPh., LVII, 448; Tagliavini, Studii rum., III, 86; Iordan, BL, VI, 40; Corominas, I, 317); sau mai probabil, printr-o rădăcină expresivă internă, din aceeași familie cu lat. tumbae, mgr. δοῦμπα „tumul”, germ. stumpf „tocit”. Der. tîmpi, vb. (a roade, a toci; a idioți, a îndobitoci); tîmpeală (var. tîmpenie), s. f. (neghiobie, prostie, imbecilitate); tîmpiș, s. n. (înv., oblic); tîmpitor, adj. (care prostește); tupi (var. Mold., tuchi), vb. (a nivela; a năuci; a zăpăci; a ascunde, a tăinui), cu pierderea nazalității, cf. piti; tupila, vb. refl. (a se reduce, a se micșora), de la tupi ca pitula de la piti; tupiliș, adv. (pe ascuns, pe furiș), cf. pituliș.Cf. întîmpina.


Dicționare enciclopedice

Definiții enciclopedice

TÎMP, -Ă subst. „vîrf de munte”; adj. „tocit”. I. 1. Tîmp/u, ard., 1758 (Paș); -ăscu (Buc); -escu (Șez); -ești s.; -ulești fam. (AO XV 65). 2. Tîmpa b. (Cat; 17 B I 171; Ștef; 16 A I 259, III 73, 182; Tec I; Paș; A Gen II 66; Sd VI 469); și t. 3. Tîmpău (Șez). Tîmpea (Moț; 16 A III 73); – din Bîrsa (Sd X). 5. + -lea: Tîmplea, ard., 1726 (Paș) sau < subst. tîmplă. 6. Tîmpoae f. (16 A IV 41) marital. 7. + -iș: Tîmpișul (Dm). 8. Tîmpele s. 9. Tămp/ea (Giur 93); -eștii, neam brașovean (BC XII 88). II. Cu î > a, ea, e, i: 1. Tampa din Bîrsa (Sd X); – Pătru (Șchei I). 2. Teampea (Ard; Șchei I). 3. Tempu (I Bot 6). 4. Temp/ea, ard., 1726 (Paș; Sd X); -eanu, V. 5. Tempeș, ard. (Paș). 6. Timpășor (Ștef).

Intrare: Tâmp
Tâmp nume propriu
nume propriu (I3)
  • Tâmp
Intrare: tâmp
tâmp adjectiv
adjectiv (A1)
Surse flexiune: DOR
masculin feminin
nearticulat articulat nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • tâmp
  • tâmpul
  • tâmpu‑
  • tâmpă
  • tâmpa
plural
  • tâmpi
  • tâmpii
  • tâmpe
  • tâmpele
genitiv-dativ singular
  • tâmp
  • tâmpului
  • tâmpe
  • tâmpei
plural
  • tâmpi
  • tâmpilor
  • tâmpe
  • tâmpelor
vocativ singular
plural
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)

tâmp

etimologie: