SWING, swinguri, s. n. 1. Lovitură laterală dată la box cu brațul ușor arcuit. 2. Numele unui dans modern, cu ritm și mișcări rapide; melodie după care se execută acest dans. ♦ Manieră de executare a muzicii de jazz, caracterizată printr-o mare suplețe, prin sincope, ritm legănat etc. [Pr.: sŭing] – Din engl., fr. swing.

swing sn [At: DL / P: suing / V: (asr) sving / Pl: ~uri / E: eg, fr swing] 1 Lovitură laterală dată la box cu brațul ușor arcuit. 2 Dans cu mișcări rapide. 3 Melodie după care se dansează swingul (2). 4 Manieră de execuție a muzicii de jazz caracterizată printr-o mare suplețe, sincope, accente imperceptibile, ritm legănat

SWING, swinguri, s. n. 1. Lovitură laterală dată la box cu brațul ușor arcuit. 2. Numele unui dans modern, cu ritm și mișcări rapide; melodie după care se execută acest dans. ♦ Manieră de execuție a muzicii de jaz, caracterizată printr-o mare suplețe, prin sincope, ritm legănat etc. [Pr.: sŭing] – Din fr., engl. swing.

SWING s.n. v. sving.

SWING [SUING] s. n. 1. (box) lovitură dată lateral prin pendularea brațului. 2. dans modern cu ritm și mișcări repezi; melodia corespunzătoare. 3. (jaz) stil de interpretare caracterizat prin sincope, accente imperceptibile, ritm legănat etc. (< engl., fr. swing)

sving sn vz swing

SVING s. n. Numele unui dans modern, cu ritm și mișcări repezi.

SVING¹ s. n. (Box) Lovitură dată lateral. – Fr. swing (< engl.).

SVING² s. n. Numele unui dans modern, cu ritm și mișcări repezi; melodia după care se execută acest dans. – Fr. swing (< engl.).

SUING s.n. v. sving.

SVING s.n. 1. Lovitură la box dată lateral prin pendularea brațului. 2. Dans modern cu ritm și mișcări repezi; melodia acestui dans. 3. Stil de interpretare a muzicii de jaz, caracterizat prin sincope, accente imperceptibile, ritm legănat etc. [Pl. -guri, scris și swing, var. suing s.n. / < engl., fr. swing].

!swing (engl.) [pron. rom. suĭng] s. n., pl. swinguri [pron. rom. suĭngurⁱ]

swing (angl.) [pron. sŭing] s. n., pl. swinguri

sving

swing ([swiŋ] „legănare”) (JAZZ), factor de natură emoțională care rezultă din relația emisiune-percepție dintre muzician și auditor, ca urmare a manierei specifice de tratare a timpului (1, 2) muzical. Element vital al muzicii de jazz*, s. este acea calitate a execuției care produce auditoriului o continuă și imperioasă tentativă de a concilia dualitatea existentă dintre timpii melodiei (melodia având în permanență o doză de libertate ritmică) cu timpii riguroși egali ai pulsației ritmului de bază (v. și tempo rubato). Este efectul subiectiv rezultat din repetarea continuă a unor scurte stări de tensiune urmate imediat de stări de detență. Un muzician ce cântă cu s. rămâne pe alocuri aproape imperceptibil în urmă față de ritmul piesei, fără a depune vreun efort pentru aceasta, ci, din contră, cântând cu o perfectă siguranță și o totală decontractare. S. depinde de interpret, de stiluri* și epoci, fiind condiționat de preciziunea atacului (1), accentuarea contratimpilor*, iar, pentru instr. melodice, și de inflexiuni (2), intonație (I, 2) și frazare (2); pentru execuția vocală, s. depinde și de felul în care cântărețul își plasează silabele în timp. S. este întotdeauna întreținut, exaltat, adus la paroxism prin execuția dinamizatoare a secției ritmice.

swing stile ([swiŋ stail] „stilul swing”), termen ce desemnează în S.U.A. (după anul 1935) stilul* principal de execuție al jazzului*, în special în orchestrele mari, opus celui al muzicii Dixieland*.

SWING (< cuv. engl.) s. n. 1. Lovitură laterală, dată la box, cu brațul ușor arcuit. 2. Dans modern cu ritm binar și mișcare rapidă; melodia corespunzătoare acestui dans. 3. Curent ritmic propriu jazzului, caracterizat prin o anume construcție a frazei, o distribuție tipică a accentelor și caracterul viu și relaxat al muzicii. Se manifestă în toate perioadele jazzului.