suspecta [At: ARISTIA, PLUT. 86/27 / Pzi: ~tez / E: fr suspecter] 1 vtr (C.i. oameni sau colectivități umane, organisme sociale etc.) A presupune că a făcut ceva (rău) Si: a bănui (13), a socoti suspect (1), (îvr) a presupune, (înv) a suspiciona. 2 vt (C.i. manifestări, acțiuni etc. ale oamenilor, fenomene, procese etc.) A nu crede în ceva Si: a se îndoi, (înv) a suspicia.

SUSPECTA, suspectez, vb. I. Tranz. A bănui (pe cineva sau ceva), a pune la îndoială (ceva). A suspecta intențiile cuiva. A suspecta purtarea cuiva. ▭ Mă privea nedumerită, suspectînd această bruscă hotărîre. CAMIL PETRESCU, U. N. 212.

SUSPECTA vb. I. tr. A bănui pe cineva de ceva (rău). ♦ A se îndoi de ceva, a pune la îndoială ceva. [< fr. suspecter].

SUSPECTA vb. tr. a bănui pe cineva de ceva (rău). ◊ a se îndoi de ceva, a pune la îndoială; suspiciona. (< fr. suspecter)

A SUSPECTA ~ez tranz. A bănui de ceva rău; a considera suspect. /<fr. suspecter

suspect, ~ă [At: NEGULICI / Pl: ~cți, ~e / E: fr suspect] 1-2 a, smf (Individ) care este bănuit Si: (rar) suspectat. 3 a (D. oameni sau d. maifestările, acțiunile, creațiile etc. lor, d. obiecte sau d. stări, fenomene etc.) Care dă de bănuit, inspirând neîncredere Si: dubios (1), îndoielnic, (rar) problematic, (îvr) suspicios (1). 4 a (Rar; d. medii sociale) Deochiat (10). 5 a (Rar; d. afaceri; d. tranzacții comerciale etc.) Veros. 6 sn (Îvr) Suspiciune.

SUSPECT, -Ă, suspecți, -te, adj. 1. Care este bănuit, care dă de bănuit. Întîmplare suspectă. Amabilitate suspectă. ▭ Dar dacă Ivancea sau Alexia scapă? Atunci se va afla totul... abia atunci încep să devin suspectă, – dar dacă scapă și Eleonora? Atunci sînt pierdută. DUMITRIU, B. F. 76. 2. Care inspiră neîncredere, de care trebuie să te ferești; dubios. Caracter suspect. Procedeu suspect. ▭ Sînt chei care deschid orice lacăte și orice sertare; există oameni a căror curiozitate e nelimitată. Ai înțeles acum? Îți pare suspect individul? E nevoie să pară suspect? C. PETRESCU, C. V. 281.

SUSPECT, -Ă adj. Care inspiră neîncredere, bănuieli. ♦ Îndoielnic, dubios. [Cf. fr. suspect, lat. suspectus].

SUSPECT, -Ă adj. care inspiră neîncredere, bănuieli. ◊ îndoielnic, dubios. (< fr. suspect, lat. suspectus)

SUSPECT, suspectă (suspecți, suspecte) Care dă de bănuit; care inspiră îndoieli; de valoare incertă; dubios; îndoielnic; echivoc. Informație ~tă. /<fr. suspect

suspect a. 1. care e bănuit și care merită să fie; 2. de care trebue să ne ferim.

*suspéct, -ă adj. (lat. suspectus, d. suspicere, a privi pe dedesupt, a bănui. V. a-spect). Bănuit, care nu inspiră încredere: individ suspect, mișcărĭ suspecte, bolnav suspect (care e bănuit că maĭ are microbĭ). Adv. În mod suspect: privea suspect.

*suspectéz v. tr. (lat. suspectare, fr. -eter). Bănuĭesc, pun la îndoială: a suspecta credința cuiva.

suspecta (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. suspectez, 3 suspectează; conj. prez. 1 sg. să suspectez, 3 să suspecteze

suspecta (a ~) vb., ind. prez. 3 suspectează

suspecta vb., ind. prez. 1 sg. suspectez, 3 sg. și pl. suspectează

!suspect (dubios) adj. m., s. m., pl. suspecți; adj. f., s. f. suspectă, pl. suspecte

suspect adj. m., pl. suspecți; f. suspectă, pl. suspecte

suspect adj. m., pl. suspecți; f. sg. suspectă, pl. suspecte

SUSPECTA vb. a bănui, (înv. și pop.) a prepune, (înv.) a suspiciona. (A ~ pe cineva de ceva reprobabil.)

SUSPECTA vb. a bănui, (înv. și pop.) a prepune, (înv.) a suspiciona. (A ~ pe cineva de ceva.)

SUSPECT adj. 1. dubios, (astăzi rar) problematic. (O persoană ~.) 2. v. interlop. 3. v. dubios. 4. dubios, veros. (Afaceri, speculații ~.)

SUSPECT adj. 1. dubios, (astăzi rar) problematic. (O persoană ~.) 2. interlop, (fig.) deocheat. (Lume ~.) 3. dubios, echivoc, îndoielnic, necurat. (De o morală ~.) 4. dubios, veros. (Afaceri, speculații ~.)

Suspect ≠ nebănuit

individ suspect și fără domiciliu expr. (glum., înv.) student.