SIREAP, -Ă, sirepi, -e, adj. 1. (Rar; despre cai) Iute, năvalnic, greu de stăpânit; sălbatic. 2. (Reg.; în sintagma) Floare sireapă = semn alb pe care îl au unii cai în frunte. [Var.: (reg.) sirep, sireapă adj.] – Din sl. sverĕpŭ.

sireap, ~ă [At: VARLAAM, C. 129 / V: (pop) ~ep, (îvr) sur~, (înv) svir~, (reg) suruiap, șirep, (îvr) sfer~, sfir~, (sst) ~av / Pl: ~epi, ~epe, (înv) ~i, ~e / E: vsl свєрѣпъ, bg свиреп] 1 a (Înv; d. animale) Sălbatic (5). 2 a (Înv; d. animale) Crud (21). 3 a (Pop; d. cai) Sălbatic (6). 4 sn Cal (castrat). 5 sf Iapă. 6 sm (Reg) Cal neînvățat la ham. 7-8 av, a (Îvr; d. mersul, fuga cailor; îf sureap) (În mod) impetuos. 9 a (Csnp) Care este specific unui cal sireap (3). 10 a (Reg; îs) Floare ~ă Semn alb pe care îl au unii cai în frunte. 11 a (Înv; d. oameni) Crud (17). 12 a (Înv; d. oameni) Rău. 13 a (Înv; d. oameni) Violent. 14 a (D. însușiri sau manifestări ale oamenilor) Sălbatic (44).

SIREAP, -Ă, sirepi, -e, adj. 1. (Despre cai) Iute, năvalnic, greu de stăpânit; sălbatic. 2. (Reg.; în sintagma) Floare sireapă = semn alb pe care îl au unii cai în frunte. [Var.: (reg.) sirep, sireapă, adj.] – Din sl. sverĕpŭ.

SIREAP, -Ă, sirepi, -e, adj. 1. (Despre cai, astăzi rar; și în forma sirep) Sălbatic, vijelios, iute, greu de stăpînit. Călare pe un șoimulean sireap, de mînca foc. ISPIRESCU, L. 144. [Împăratul] poruncește să-i aducă o iapă sireapă și un sac plin cu nuci. CREANGĂ, P. 101. Din grajd iute-mi scotea Zece iepe, Tot sirepe. ȘEZ. XII 129. ◊ Fig. Taica, maica tot mă-ntreabă d-un murg cu coama sireapă. TEODORESCU, P. P. 306. ◊ (Substantivat) Fugind pe sirepi, tatarii scoteau țipete ascuțite. SADOVEANU, O. VII 12. Du-te acum, sireapul meu. ISPIRESCU, M. V. 52. Dar sirepul falnic stă. ALECSANDRI, P. III 248. 2. (În expr.) Floare sireapă = semn alb pe care îl au unii cai în frunte. Calul ce-i dăruise împărătița era negru ca noaptea și cu floare sireapă în frunte. POPESCU, B. I 32. – Variantă: sirep, sireapă adj.

sireap a. aprig, sălbatic (învechit): cai sirepi ce fug ca vântul AL. [Slav. SYERIEPŬ, feros]. ║ m. cal aprig: sirepul ridică narea ’n vânt AL.

sireáp, -eápă adj., pl. epĭ, epe (vsl. sverĭepŭ, sălbatic, impetuos). Vechĭ. (la Moxa svireap). Sălbatic, barbar: sirepele neamuri tătărăști (Cant.). Azĭ. Est. Aprig, impetuos, pur sînge: cal sireap.

sfereap, ~ă a vz sireap

sfireap, ~ă a vz sireap

sireav, ~ă a vz sireap

sirep, ~eapă a vz sireap

sureap, ~ă a vz sireap

svireap a vz sireap

svireáp, V. sireap.

sireap (rar) adj. m., pl. sirepi; f. sireapă, pl. sirepe

sireap (rar) adj. m., pl. sirepi; f. sireapă, pl. sirepe

sireap adj. m., pl. sirepi; f. sg. sireapă, pl. sirepe

sireap (-eapă), adj. – 1. Crud, rău. – 2. Sălbatic, neîmblînzit, fioros. Sl. sverĕpŭ (Miklosich, Slaw. Elem., 44; Cihac, II, 345; Conev 100; Iordan, Dift., 81). – Der. sirepie, s. f. (ferocitate, sălbăticie); sirepi, vb. refl. (înv., a se sălbătici, a se înrăi).

SIREAP adj., adv. v. aprig, aspru, barbar, brutal, câinos, crâncen, crud, crunt, cumplit, feroce, fioros, hain, inuman, necruțător, neiertător, neîmblânzit, neînduplecat, neîndurat, neîndurător, nemilos, neomenos, neuman, rău, sălbatic, sângeros, violent.

SIREAP adj. v. nedomesticit, primitiv.

SIREAP adj. aprig, focos, nestăpânit, sălbatic, vijelios, (înv.) zmeios. (Un cal ~.)

SIREAP adj. aprig, focos, nestăpînit, sălbatic, vijelios, (înv.) zmeios. (Un cal ~.)

sireap adj., adv. v. APRIG. ASPRU. BARBAR. BRUTAL. CÎINOS. CRÎNCEN. CRUD. CRUNT. CUMPLIT. FEROCE. FIOROS. HAIN. INUMAN. NECRUȚĂTOR. NEIERTĂTOR. NEÎMBLÎNZIT. NEÎNDUPLECAT. NEÎNDURAT. NEÎNDURĂTOR. NEMILOS. NEOMENOS. NEUMAN. RĂU. SĂLBATIC. SÎNGEROS. VIOLENT.

sireap adj. v. NEDOMESTICIT. PRIMITIV.

SIREAP adj. (Mold.) 1. (Despre animale) Neîmblînzit, fioros; (despre cai) aprig, iute. Ne leapedzi pre noi, oile tale ceale slabe, pre mijloc de lupi sireapi și cumpliți. VARLAAM. Iară ighemonul . . . slobodzi lei sireapi asupra ei. DVS, 6^r. Pizma îndelungată calului siriap si nedomolit să asamănă. CI, 169; cf. DOSOFTEI, VS; CD 1698, 15^v; CANTEMIR, HR.; CD 1770, 18^r. ◊ Fig. Așa să cade a îmblîndzi tinerețele cele svirepe. II 1764, 8^r. ◊ (Adverbial) I să spărie calul și-l zmîci și purceasă sireap fugind grozav. DOSOFTEI, VS. 2. (Despre oameni și însușiri ale lor) Crud, barbar, rău, violent. Pănî ... să va mai domoli firea bărbatului cea sireapî și vrăjmașe. PRAV. Știind neînduplecată și sireapă tirănia lui lustinian, au socotit că . . . să va întoarce înapoi. CANTEMIR, HR.: cf. DOSOFTEI, VS. ◊ (Adverbial) Căutînd sireap cu căutătură sălbatecă. DOSOFTEI, VS. Variante: sirep (CD 1770, 18^r), svirep (II 1764, 8^r). Etimologie: sl. svrĕpŭ. Vezi și sirepie. Cf. b u i a c (3), p o r a v.

sireáp, -ă, sirepi, -e, adj. (despre cai) Iute, greu de stăpânit: „Am o iapă cam sireapă / Și-o duc de frâu la apă” (Bilțiu, 2002: 281). – Din sl. sverěpǔ „sălbatic” (Iordan după DER; Scriban).

SIREP adj. v. sireap.