SIREAP adj. (Mold.) 1. (Despre animale) Neîmblînzit, fioros; (despre cai) aprig, iute. Ne leapedzi pre noi, oile tale ceale slabe, pre mijloc de lupi sireapi și cumpliți. VARLAAM. Iară ighemonul . . . slobodzi lei sireapi asupra ei. DVS, 6^r. Pizma îndelungată calului siriap si nedomolit să asamănă. CI, 169; cf. DOSOFTEI, VS; CD 1698, 15^v; CANTEMIR, HR.; CD 1770, 18^r. ◊ Fig. Așa să cade a îmblîndzi tinerețele cele svirepe. II 1764, 8^r. ◊ (Adverbial) I să spărie calul și-l zmîci și purceasă sireap fugind grozav. DOSOFTEI, VS. 2. (Despre oameni și însușiri ale lor) Crud, barbar, rău, violent. Pănî ... să va mai domoli firea bărbatului cea sireapî și vrăjmașe. PRAV. Știind neînduplecată și sireapă tirănia lui lustinian, au socotit că . . . să va întoarce înapoi. CANTEMIR, HR.: cf. DOSOFTEI, VS. ◊ (Adverbial) Căutînd sireap cu căutătură sălbatecă. DOSOFTEI, VS. Variante: sirep (CD 1770, 18^r), svirep (II 1764, 8^r). Etimologie: sl. svrĕpŭ. Vezi și sirepie. Cf. b u i a c (3), p o r a v.