3 intrări
47 de definiții

Explicative DEX

SUI, sui, vb. IV. 1. Refl. și intranz. A se îndrepta spre un loc mai ridicat, a merge în sus, la deal; a (se) urca. ◊ Tranz. Suim coasta muntelui. ♦ Fig. A înainta, a avansa, a ajunge până la... 2. Refl., tranz. și intranz. A (se) așeza pe ceva ridicat; a (se) urca, a (se) cățăra. ◊ Expr. A (se) sui călare (pe cal sau în șa) = a încăleca. A (se) sui sau a (se) urca pe tron (sau pe scaun) = (despre împărați, regi, domnitori) a ajunge sau a face pe cineva să ajungă la domnie, a prelua sau a da cuiva domnia. (Refl.) A (i) se sui (cuiva) în cap = a abuza de bunătatea cuiva, a pune stăpânire pe cineva. 3. Refl. A se înălța, a se ridica (în văzduh). ◊ Expr. A i se sui (cuiva) sângele în obraz = a se înroși la față (de mânie, de rușine), a se congestiona. A i se sui la cap = a fi plin de sine, a se îngâmfa. A i se sui (cuiva) vinul la (sau în cap) = a se ameți de băutură, a se îmbăta. A i se sui părul în vârful capului = a se speria, a se îngrozi, a se înspăimânta. 4. Refl. (Despre numere, prețuri, sume) A crește, a se urca, a se mări, a se ridica. ◊ Expr. A se sui (până) la... = a ajunge (până) la... ♦ Tranz. A face să crească, să sporească. 5. Intranz. Fig. (Despre glas; p. ext. despre cântăreți) A intona note din ce în ce mai înalte; a ridica. – Lat. subire.

SUI, sui, vb. IV. 1. Refl. și intranz. A se îndrepta spre un loc mai ridicat, a merge în sus, la deal; a (se) urca. ◊ Tranz. Suim coasta muntelui. ♦ Fig. A înainta, a avansa, a ajunge până la... 2. Refl., tranz. și intranz. A (se) așeza pe ceva ridicat; a (se) urca, a (se) cățăra. ◊ Expr. A (se) sui călare (pe cal sau în șa) = a încăleca. A (se) sui sau a (se) urca pe tron (sau pe scaun) = (despre împărați, regi, domnitori) a ajunge sau a face pe cineva să ajungă la domnie, a prelua sau a da cuiva domnia. (Refl.) A (i) se sui (cuiva) în cap = a abuza de bunătatea cuiva, a pune stăpânire pe cineva. 3. Refl. A se înălța, a se ridica (în văzduh). ◊ Expr. A i se sui (cuiva) sângele în obraz = a se înroși la față (de mânie, de rușine), a se congestiona. A i se sui la cap = a fi plin de sine, a se îngâmfa. A i se sui (cuiva) vinul la (sau în cap) = a se ameți de băutură, a se îmbăta. A i se sui părul în vârful capului = a se speria, a se îngrozi, a se înspăimânta. 4. Refl. (Despre numere, prețuri, sume) A crește, a se urca, a se mări, a se ridica. ◊ Expr. A se sui (până) la... = a ajunge (până) la... ♦ Tranz. A face să crească, să sporească. 5. Intranz. Fig. (Despre glas; p. ext. despre cântăreți) A intona note din ce în ce mai înalte; a ridica. – Lat. subire.

ȘUIERA, șuier, vb. I. Intranz. 1. (Despre vânt, furtună, vijelie etc.; la pers. 3) A produce un zgomot ascuțit și puternic; a fluiera. 2. (Despre unele obiecte; la pers. 3) A produce un zgomot strident, scurt și intens, atunci când se deplasează, se mișcă, se învârtește sau spintecă aerul cu viteză. 3. (Despre oameni) A scoate un sunet ascuțit, strident și prelung, suflând cu putere aerul printre buzele întredeschise, printre degete sau cu ajutorul unui instrument special. ♦ Tranz. (Rar) A-și exprima nemulțumirea, dezaprobarea față de cineva sau de ceva prin fluierături stridente; a fluiera pe cineva; a huidui. ♦ Intranz. și tranz. A emite o succesiune melodică de sunete suflând printre buze, cu ajutorul unui fluier etc.; a intona o melodie fluierând. 4. (Despre unele animale, păsări, insecte; la pers. 3) A scoate un sunet sau un țipăt (ascuțit) specific. – Lat. sibilare.

sui [At: PSALT. HUR. 113v/3 / V: (reg) ~a / Pzi: sui / E: ml subire] 1-3 virt (D. ființe care se pot mișca sau aflate în mișcare, mai ales, d. oameni ori d. vehicule; de obicei cu determinări introduse prin pp „la”, „pe”, sau (îvp) „în”, „întru”, (reg) „peste” etc.) A se deplasa (pe jos sau într-un vehicul) sau a merge pe un teren, pe un loc (formă de relief, localitate etc.) care este (din ce în ce) mai înalt (în raport cu un punct de referință sau cu locul în care se află, la un moment dat, cineva sau ceva) Si: a (se) urca Vz: escalada. 4-5 vri (Spc; d. oameni care se deplasează pe jos) A (se) sui (1) (dinspre vărsare) către izvoarele unei ape curgătoare. 6-7 vri (Spc; d. oameni aflați pe o ambarcație) A pluti (1) în amonte Si: a (se) urca. 8-9 vit (D. văi, drumuri, scări etc.) A o lua în sus la…, spre… Si: a se întinde în sus, a ajunge, îndreptându-se în sus, până la…, a urca la… 10-11 vri (Îvr; d. oameni care se deplasează pe jos) A se porni. 12 vi (Îvr; pan; d. oameni) A porni spre larg. 13 vr (Rar; fig; d. oameni) A înainta în vârstă. 14 vr (Fig; d. legătura de rudenie în raport cu ascendenții) A ajunge până la un anumit grad (în trecut). 15 vr (Înv; fig; d. oameni) A merge îndărăt în timp, cu mintea, până în…, până la… 16 vr (Înv; fig; d. oameni) A căuta retrospectiv până în…, până la… 17 vi (Fig; d. fenomene, procese, evenimente etc. sau d. acțiuni, manifestări etc. ale oamenilor) A exista sau a data din…, de (pe) la… 18-19 vri A se deplasa într-o mișcare de jos în sus sau a (se) duce (agățându-se, ajutându-se cu mâinile, cu picioarele etc.) și a se așeza pe ceva aflat mai sus în raport cu un punct de referință sau cu locul în care se află, la un moment dat, cineva sau ceva Si: a se cățăra (2), a se cocoța (2), a se ridica, a se urca, (pop) a se aburca (2), a se țuțuia, (reg) a se burica1 (3), a se cucuia1 (1), a se găibăra, a se popoța2, a se pupuia, a se suliga, a se zgăibăra. 20-21 vri (Îlv) A (se) ~ călare (sau pe cal, în șa etc.) A încăleca. 22-23 vri (D. actori; îlv) A se ~ pe scena teatrului (sau pe scenele teatrelor) A juca (în multe teatre). 24-25 vrt (Îe) A se ~ în scaun (sau pe tron) A ajunge sau a face, a pune pe cineva domn sau (înalt) demnitar (bisericesc). 26 vr (Îe) A (i) se ~ (cuiva) în cap (sau, rar, în spate) A abuza de bunătatea, de răbdarea etc. cuiva. 27 vr (Îae) A pune stăpânire pe cineva. 28-29 vri (Pex; d. oameni) A se deplasa în sus, pășind pe (treptele de la) o scară, pentru a ajunge la un nivel (etaj, pod, platformă etc.) superior (în raport cu un punct de referință sau cu locul în care se află, la un moment dat, cineva) al unei clădiri, al unei construcții etc. Si: a se ridica, a (se) urca. 30 vt (Îe) A ~ scările cuiva A solicita cuiva un serviciu (umilindu-se). 31 vt (Pex; îae) A se umili (ploconindu-se în fața cuiva). 32 vr (Spc; d. oameni) A se deplasa într-o mișcare de sus în jos (ajutându-se cu mâinile, cu picioarele etc.) sau a păși pe treptele unei scări, pe o pasarelă (în pantă) etc. și a le parcurge pentru a ajunge ori pentru a intra (și a se așeza) într-un mijoc de transport (sau într-o parte a acestuia), cu scopul de a călători. 33-34 vri (Pex) A călători cu un mijloc de transport Vz: arunca, îmbarca, sălta, urca. 35 vr (Îvp; euf) A se sui (12) pe cineva pentru a îndeplini actul sexual. 36 vr (Pan; d. plante agățătoare sau d. părți ale lor) A se ridica pe măsură ce crește, prinzându-se (cu cârceii) pe araci, de ziduri etc. 37 vr (Pan; d. fluidele din coloanele unor aparate de măsură aflate în circuit închis și sub o anumită presiune) A ajunge până la un anumit nivel (măsurând și indicând temperatura, presiunea etc.) Si: a se ridica, a (se) urca. 38 vr (Îe) A (i) se sui (cuiva) sângele în obraz (sau obraji, ochi, la cap) A se congestiona (de mânie, de rușine etc.). 39 vr (Pex; îae) A se rușina sau a se mânia (înroșindu-se la față). 40 vr (Pfm; îe) A (i) se ~ (cuiva) băutura, vinul etc. la (sau în) cap (ori la creier) A se ameți de bătură. 41 vr (Îae) A se îmbăta. 42 vr (Îe) A i se ~ (fumurile) la cap A deveni îngâmfat, plin de sine. 43 vr (Pan; d. corpuri sau d. ființe, mai ales pești, scufundate în apă) A se deplasa spre sau a ieși la suprafață Si: a se înălța, a se ridica, a (se) urca. 44-45 vri (Pan; prin sinecdocă; d. aparate de măsură construite cu fluide aflate în circuite închise și sub o anumită presiune) A măsura și a indica o anumită valoare a temperaturii, a presiunii etc. (în funcție de nivelul la care a ajuns fluidul pe baza căruia funcționează) Si: a se ridica, a (se) urca. 46-47 vri (D. ceață, aburi, nori etc., d. fum, flăcări etc; pex, d. obiecte propulsate sau autopropulsate sau d. ființe, de obicei, păsări) A (se desprinde de pe sol sau a porni din vecinătatea acestuia și a) se deplasa (direct) în aer (spre bolta cerească), până la o înălțime (relativ) mare Si: a se înălța, a se ridica, a (se) urca. 48 vr (Pan; în diferite concepții religioase; d. divinitate în toate ipostazele ei, d. ajutoarele acesteia sau d. sfinți ori sufletele celor fără de prihană; de obicei cu determinări ca „în cer”, „în sus la cer”, „în nori la cer”, înv, „în cerul cerului” etc.) A (se) porni de pe pământ și a se deplasa în văzduh până la cer, considerat drept sediu al divinității și rai1 pentru cei fără păcate Si: a se înălța, a se ridica, a (se) urca. 49 vr (Îe) A se ~ la cer A muri (mergând în rai). 50 vt (Asr) A ~ (pe cineva sau ceva) în (ori, înv, întru) slavă (sau slăvi) ori (înv) a ~ (până) la ceruri A slăvi. 51 vr (Pan; d. aștri; pex, d. zori, d. ziuă etc.) A apărea la orizont și a se deplasa (aparent) pe bolta cerească spre zenit Si: a se ivi, a se înălța, a răsări1, a se ridica, a (se) urca. 52 vr (Îvr; îe) A se ~ zorile A începe să se facă ziuă, a se lumina de ziuă. 53 vr (Pan; d. zgomote, sunete sau d. voce, glasuri, cântări etc.) A se propaga în înălțime. 54 vr (Pan; d. zgomote sau d. voce, glasuri, cântări etc.) A se propaga în atmosferă, fiind auzit cu putere (până departe) Si: a se înălța, a se ridica, a (se) urca. 55-57 virt (Fig; d. voce; pex, d. cântăreți, păsări cântătoare, instrumente muzicale etc.) A emite sunete (muzicale) din ce în ce mai înalte. 58-60 virt (Fig; d. voce; pex, d. cântăreți, păsări cântătoare, instrumente muzicale etc.) A trece de la registrul grav la cel ascuțit. 61-63 vtf, vir (Asr; fig; subiectul sau c.i. oameni) A (se) ridica. 64-66 virt (Înv; fig; subiectul sau c.i. indică oameni sau nivelul lor spiritual, cultural, științific etc.; cu determinări modale care arată domeniul) A progresa. 67 vrp (Înv; fig; d. produse, mărfuri etc.) A se scumpi. 68-70 vrit (Asr; fig; d. numere sau d. mulțimi, cantități, valori, venituri, pagube etc. evaluate numeric) A se ridica până la ... 71 vtrp (Asr; fig; d. bani sau d. cursul lor ori d. prețurile mărfurilor, serviciilor etc.) A crește (22). 72 vr (Înv; d. oameni; cu determinări introduse prin pp „împotriva”) A se ridica. 73 vrr (D. oameni) A se certa (2). 74 vi (D. mânie) A se îndrepta asupra cuiva.

suia2 v vz sui

șivera v vz șuiera

șoiera v vz șuiera

șoira v vz șuiera

șui8, șuie [At: POLIZU / Pl: ~ / E: nct] 1 a (Mun) Care este zvelt Si: grațios, mlădios, subțire, suplu. 2 a (Mun; rar) Mic. 3 sn (Reg) Semn făcut la urechea oilor, prin tăierea unei șuvițe (6) subțiri, pentru a putea fi recunoscute Si: (reg) șuiat (1), șuietură1. 4 sf (Reg) Pește nedefinit mai îndeaproape.

șui7, șuie a [At: CIHAC II, 395 / Pl: ~ / E: vsl шоуй „stâng”] (Reg; fam) 1 Strâmb. 2 Diform (1). 3 Care este smintit Si: (reg) țicnit, zănatic. 4 Care este prost Si: (reg) nătâng. 5 (D. cai) Nărăvaș.

șui6, șuie [At: LB / V: (reg) șoi (Pl: șoaie) sn, șul s / Pl: ~uri sn, ~ smf, a / E: mg suly, süly, sujj] 1 sn (Med; Trs; Ban) Astm (1). 2 sn (Med; Mol; Trs) Emfizem pulmonar. 3 sn (Med; Trs; șîs ~ul cel orb) Artrită. 4 sn (Med; Trs) Gută1 (4). 5 sn (Med; Trs) Cancer (1). 6 sn (Med; Trs) Scrofuloză. 7 sn (Med; Trs) Sifilis. 8 sn (Med; Ban; lpl) Hemoroizi. 9 sn (Med; reg) Fistulă (1). 10 sn (Med; Trs) Cangrenă. 11-12 smf, a (Ban) (Persoană) care suferă de astm Si: astmatic. 13-14 smf, a (Reg) (Persoană) care suferă de tuberculoză Si: tuberculos. 15 a (Reg; d. cai) Care respiră cu greutate. 16 a (Trs; d. cai) Care are răni pe corp. 17 a (Reg; d. cai) Care are capul diform.

șui4 s [At: A III, 17/ Pl: ? / E: nct] (Reg) Lingură mare cu care se scoate jintuiala.

șui3 s [At: COMAN, GL. / Pl: ? / E: nct] 1 (Mun; îe) A face ~ și pui A face să dispară. 2 (Olt; îae) A ascunde (nelăsând nici o urmă) o greșeală, o faptă incorectă, necinstită etc. 3 (Olt; îae) A mitui. 4 (Reg; csnp; îe) A duce (pe cineva) ~ și pui A duce (pe cineva) pe sus.

șui2 sn [At: REV. CRIT. III, 170 / Pl: ~ / E: etc] (Trs; Mar) Retevei.

șui1 sm [At: ALR I, 1885/200 / Pl: ~ / E: nct] (Ent; reg) Car (Anobium pertinax).

șuier, ~ă [At: KLEIN, D. 425 / V: (reg) șoi~, ~ir sn / Pl: ~e / E: pvb șuiera] 1-4 sn Șuierătură (8-11). 5 sn (Olt; Mun) Fluier din metal sau din coajă de salcie. 6 sf (Reg) Nai.

șuiera [At: DOSOFTEI, PS. 226/6 / V: (reg) șive~, șoi~, șoira, ~ira / Pzi: șuier / E: ml sibilare] 1 vi (D. oameni) A emite un sunet strident, ascuțit și prelung, suflând cu putere aerul printre buzele întredeschise, printre dinți, printre degetele băgate în gură sau cu ajutorul unui instrument special. 2 vi (Pop; îe) A ~ în biserică A comite fapte care șochează, care contravin unei ordini stabilite. 3 vi (Mol; îe) Tu erai care ~i? Am înțeles ce vrei? 4 vi (D. locomotive, sirene etc.) A emite un sunet stident, ascuțit și prelung. 5 vi (D. corpuri sau obiecte) A produce un sunet strident, scurt și intens atunci când se deplasează, se mișcă, se învârtește sau spintecă aerul cu viteză. 6 vt (Fam) A-și exprima nemulțumirea, dezaprobarea față de cineva sau de ceva prin fluierături stridente Si: a huidui (2). 7-8 vti (Fam) A rosti (ceva) cu voce ascuțită, stridentă, datorită indignării, furiei, emoției etc. 9-10 vti A emite o succesiune melodică de sunete suflând printre buze sau cu ajutorul unui fluier etc. Si: a fluiera (1). 11-12 vti (Pex) A intona o melodie fluierând Si: a fluiera (15). 13 vi (D. unele animale, păsări, insecte) A scoate un sunet (ascuțit) specific. 14 vi (D. vânt, furtună, vijelie etc.) A produce un zgomot ascuțit și puternic Si: a fluiera (19), a vâjâi.

șuira v vz șuiera

ȘUIERA, șuier, vb. I. Intranz. 1. (Despre vânt, furtună, vijelie etc.; la pers. 3) A produce un zgomot ascuțit și puternic; a fluiera. 2. (Despre unele obiecte; la pers. 3) A produce un zgomot strident, scurt și intens, atunci când se deplasează, se mișcă, se învârtește sau spintecă aerul cu viteză. 3. (Despre oameni) A scoate un sunet ascuțit, strident și prelung, suflând cu putere aerul printre buzele întredeschise, printre degete sau cu ajutorul unui instrument special. ♦ Tranz. (Rar) A-și exprima nemulțumirea, dezaprobarea față de cineva sau de ceva prin fluierături stridente; a fluiera pe cineva; a huidui. ♦ Intranz. și tranz. A emite o succesiune melodică de sunete suflând printre buze, cu ajutorul unui fluier etc.; a intona o melodie fluierând. 4. (Despre unele animale, păsări, insecte; la pers. 3) A scoate un sunet sau un țipăt (ascuțit) specific. [Pr.: șu-ie] – Lat. sibilare.

SUI, sui, vb. IV. 1. Refl. și intranz. A se îndrepta spre un loc mai ridicat, a merge, a se duce în sus, la deal; a se urca. La deal caii suiau la pas și clopotul suna încet. SADOVEANU, O. VII 233. Pe o potecă de lut clisos... un om înalt și gros suia încet spre vîrful muntelui, spre pădure. POPA, V. 240. Nu putea merge altfeli, decît suindu-se pe brînci și ajutîndu-se cu toiagul. ISPIRESCU, L. 56. Cu cît ne suiam pe coastă, cu atît vorbirea noastră devenea mai aprinsă. GHICA, S. A. 148. (Fig.) Oltul suie ca un șarpe. BOGZA, C. O. 18. ◊ Tranz. (Complementul indică locul pe care urcă cineva) Suim coasta pe un drumeag rîpos. SADOVEANU, O. VII 193. Ia mai dă-te și d-ta oleacă pe jos, pîn-om sui dealul. CREANGĂ, P. 123. El sui iute scările și bătu tare în ușa tinzii. EMINESCU, N. 51. (Complementul indică obiectul urcat) Cînd să suie [carul] la deal, suie-l dacă poți. CREANGĂ, P. 41. ♦ Fig. A înainta, a ajunge pînă la... Ce bătrîn, frate Coste? ce bătrîn? Ai să te sui pîn’ la un veac. SADOVEANU, O. I 499. 2. Refl. și (rar) intranz. (Urmat de determinări introduse prin prep. «în», «pe», «deasupra») A se așeza pe ceva ridicat, a se urca. Pe estradă, lîngă Roman Lupu, s-a suit un turnător bine cunoscut de către toți. GALAN, Z. R. 26. Sui în căruță, cumnate! SBIERA, P. 137. Malca își ia ziua bună de la socri și se suie deasupra saltelelor, în fundul căruței. CREANGĂ, P. 117. Dacă nu știi ce-i apa, nu te sui în luntre. ◊ Expr. A (se) sui pe cal (sau în șa) = a încăleca. Îndată ne suim în șa și ne ducem la apa Prutului, la Ștefănești. SADOVEANU, B. 289. Sui pe cal și treci la mine Să-ți dau pîne cu masline. ȘEZ. I 13. Apoi, dragă, să-mi nechezi, Apoi să te depărtezi... Nime frîul să nu-ți puie, Nici pe tine să se suie. ALECSANDRI, P. P. 76. (Tranz., neobișnuit) Iar de-i vedea tu pe gios Un voinic tiner, frumos... Tu să-l lași ca să te suie, Mîna-n coamă să ți-o puie. ALECSANDRI, P. P. 76. (Despre regi, domnitori) A se sui pe tron (sau în scaun) = a prelua domnia, a ajunge la domnie. Doi ani după ce se suise pe tron, Carol I a făcut strălucita afacere a căilor ferate Strussberg, pe spatele țării. LIT. ANTIMONARHICĂ 132. În locul lui se sui pe tron Ștefan. NEGRUZZI, S. I 144. (Tranz.) Îi puseră coroana pe cap și-l suiră în scaun. DELAVRANCEA, O. II 250. A i se sui (cuiva) în cap = a abuza de bunătatea cuiva, a pune stăpînire pe cineva. Era bun... și copiii... i se suia în cap. La TDRG. S-a suit scroafa în copac, se spune despre un parvenit înfumurat. ◊ Tranz. Se lăsase suită în trăsură. DUMITRIU, N. 132. L-am suit pe cetățean în birjă și am pornit la piață. CARAGIALE, O. II 359. 3. Refl. A se înălța, a se ridica (în văzduh). Ia buzduganul de coadă și, cînd îl zvîrle, se suie așa de tare, de nu se mai vede. CREANGĂ, P. 56. Icoana stelei ce-a murit Încet pe cer se suie: Era pe cînd nu s-a zărit, Azi o vedem, și nu e. EMINESCU, O. I 234. Umbrele se suiseră treptat, ascunzînd în întuneric stîncele mari și codrii sălbatici. ALECSANDRI, C. 39. ◊ Expr. A i se sui (cuiva) sîngele în obraz = a se înroși la față (de mînie, de rușine etc.), a se congestiona. A i se sui la cap = a fi plin de sine, a se îngîmfa. A i se sui (cuiva) vinul la (sau în) cap = a se ameți de băutură, a se îmbăta. A i se sui părul în vîrful capului = a i se face părul măciucă, v. măciucă. Lui Ipate i s-a suit tot părul în vîrful capului de frică. CREANGĂ, P. 159. A i se sui piperul la nas v. piper. ◊ Intranz. Ziua avea o strălucire de cleștar și soarele suia cătră crucea amiezii... SADOVEANU, N. P. 284. ◊ Tranz. (Rar; complementul indică o parte a corpului) Sprîncenele dumitale. Pene de privighitoare; Cînd le sui, cînd le ridici, Rău la inimă mă strici. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 24. 4. Refl. (Despre numere, prețuri, sume; astăzi rar) A crește, a se urca, a se mări, a spori. Pe la luna lui septembrie 1865 prețul unei vaci se pogorîse... iar prețul popușoilor se suise. I. IONESCU, D. 164. ◊ Expr. A se sui (pînă) la... = a se urca, a ajunge (pînă) la... Numărul... locuitorilor insulei se suie, cu mic cu mare, la 90000 de suflete. GHICA, S. 532. Holera, după ce s-au suit pînă la 60 morți pe zi, au scăzut acum mai de tot. KOGĂLNICEANU, S. 121. ◊ Tranz. (Folosit și absolut) Dau să număr la fuștei. – Uite-i, frate, doisprezece!... A greșit, îmi spuneți voi? Cum de n-a greșit să spuie Treisprezece? Să mai suie, Nu să-mi facă mai vreo doi! COȘBUC, P. I 202. 5. Intranz. Fig. (Despre glas; p. ext. despre cîntăreți) A intona note (din ce în ce mai) înalte. Că de loc nu suie bine, Că glasul ei prea lung ține, Filomelei tot zicea. ALEXANDRESCU, P. 34.

ȘUIERA, șuier, vb. I. Intranz. 1. (Despre vînt, furtună, vijelie) A face un zgomot ascuțit și puternic; a fluiera. Vîntul șuieră p-afară, focu-n sobă nu mai arde. EFTIMIU, Î. 174. Un vînt rece începuse a sufla, șuierînd prin viile de primprejur. SANDU-ALDEA, U. P. 133. Vîntul șuieră prin hornuri, răspîndind înfiorare. ALECSANDRI, P. A. 112. ♦ (Despre ființe) A produce un zgomot ascuțit (ca al vîntului) respirînd și suflînd aerul printre buzele întredeschise. Printre buzele arse răsuflările șuierau scurte. SADOVEANU, O. VI 214. 2. (Despre un corp, un obiect) A produce un zgomot strident, scurt și intens, atunci cînd se deplasează, se mișcă, se învîrtește sau spintecă aerul cu viteză. Cravașele șuieră. STANCU, D. 57. Uneori cîte-un uliu, care plutea sus în undele înălțimilor, cădea șuierînd ca o săgeată. SADOVEANU, O. VI 47. Țîșnesc săgeți din arcuri și șuieră în aer. EFTIMIU, Î. 144. ◊ Tranz. fact. Mișca șuierase biciul pe deasupra capului plecat al tuturor. PAS, Z. I 227. [Securea] șuieră în aer al morții rece fior! MACEDONSKI, O. I 255. 3. (Despre oameni sau despre instrumente, aparate) A scoate un sunet ascuțit, strident și prelung. V. fluiera. Pusei la gură două degete și șuierai de amuți urletul clocotitor al apelor. HOGAȘ, M. N. 224. Oliolio, măi Taie-babă! Căci nu șuieri mai degrabă Să sărim voinici la treabă. ALECSANDRI, P. A. 55. ♦ Tranz. (Neobișnuit) A-și exprima nemulțumirea, dezaprobarea prin fluierături stridente; a fluiera pe cineva, a huidui. Dănțuiți precum vă vine, Nici vă șuier, nici V-aplaud. EMINESCU, O. IV 201. ♦ A fluiera cu gura sau din frunză; a cînta fluierînd. Mă găsii îndreptățit, după ce-mi sfîrșii treaba, să mă primblu, șuierînd, cu mîinile la spete. HOGAȘ, M. N. 168. Cînd pe malu-i trece noaptea Călătorul șuierînd, Printre papuri, cînd și cînd, El aude triste șoapte. ALECSANDRI, P. A. 42. ◊ Tranz. Un cîntec tainic șuierînd; E-ntîia zi frumoasă, caldă. IOSIF, PATR. 80. 4. (Despre animale, păsări, insecte) A scoate un sunet sau un țipăt (ascuțit) specific. Un balaur... care... cînd șuiera, clocotea codrul. CREANGĂ, O. A. 121. Toată acea nenumărată lume de insecte, ce se strecoară prin ierburi, țiuind, scîrțîind, fluierînd, șuierînd. ODOBESCU, S. III 19. Unde-aud cucul cîntînd Și mierlele șuierînd, Nu mă știu om pe pămînt! ALECSANDRI, P. P. 274.

A SUI sui 1. intranz. 1) A se deplasa în sensul urcușului, în pantă ascendentă; a se ridica în sus; a se urca. 2) fig. (despre persoane) A fi mereu în ascensiune (pe scara socială); a urca; a avansa. 3) (despre parametri fizici și aparate pentru măsurarea lor) A avea sau a indica valori mai ridicate; a urca. 4) (despre căi de comunicație) A urma o pantă ascendentă; a urca. 5) (despre voci, glasuri melodii etc.) A crește în înălțime; a deveni mai înalt; a urca. 2. tranz. 1) A muta într-un loc mai ridicat; a pune mai sus; a urca. ~ sacii în pod. 2) (forme de relief ridicate, scări etc.) A parcurge de jos până sus; a ridica; a urca. ~ dealul. 3) (prețuri, tonuri etc.) A face să crească calitativ sau cantitativ; a urca; a ridica. [Monosilabic] /<lat. subire

A SE SUI mă sui intranz. 1) A se urca, a se ridica pe un loc mai înalt. ~ pe scenă. 2) (despre unele plante) A se ridica agățându-se; a se urca; a se cățăra). /<lat. subire

A ȘUIERA, șuier 1. intranz. 1) (despre vânt, furtună, vijelie etc.) A produce un sunet ascuțit și continuu; a țiui. 2) (despre obiecte în zbor) A produce un sunet prelung și ascuțit (străbătând aerul cu mare viteză); a piui. 3) (despre persoane) A produce un sunet ascuțit și puternic, suflând cu putere aerul printre buze sau într-un anumit instrument. 4) (despre aparate sau despre instalații speciale) A produce un sunet lung și strident. 5) (despre unele animale sau păsări) A scoate un sunet caracteristic speciei. 2. tranz. 1) (actori sau oratori) A primi sau a petrece cu șuierături. 2) (sunete muzicale, melodii etc.) A interpreta suflând aerul printre buze. [Sil. șu-ie-ra] /<lat. subilare

suì v. 1. a merge de jos în sus: a sui scară, muntele; 2. a se ridica: a se sui în trăsură; i se sui în cap; 3. a se ridica la o sumă oarecare. [Lat. SUBIRE].

șuierá v. 1. a produce un sgomot ascuțit cu buzele; 2. se zice de sunetul acut al unor animale: șarpele șuieră; 3. se zice de orice sgomot ascuțit, făcut de un corp ce cutreeră repede aerul: vântul șuieră; 4. fig. a manifesta dezaprobarea șuierând: a șuiera pe un actor. [Lat. SIBILARE].

suĭ, a -í v. tr. (lat. súb-eo, sub-ire, mă suĭ; sp. pg. subir. V. ĭes, subit). Mă suĭ, mă urc: a suĭ dealu. Duc maĭ sus, ridic: a sui nucile’n pod. Fig. Ridic, înalț, măresc: a sui prețu. Suĭe! suĭe-te (ca scoală îld. scoală-te). V. refl. Mă urc, mă duc maĭ sus: copiiĭ se suĭe’n copac, pe casă; a te sui pe cal, în trăsură, termometru ( = mercuru din el) se suĭe, i s’a suit sîngele’n (saŭ: la) cap de furie. Fig. Cheltuielile se suĭe la miĭ de francĭ. S’a suit scroafa’n copac, s’a boĭerit ghiorlanu și face lux.

2) șúĭer, a -á v. intr. (lat. sibulo [îld. sibilo], -áre, apoĭ *siŭulo, mrom. șiur, șuir, șuĭer; fr. siffler, pv. siular, siblar, sp. chillar, siblar, pg. silvar. Cp. cu treĭer). Est. Scot un sunet ascuțit țuguind buzele saŭ băgînd degetele în gură saŭ suflînd în șuĭerătoare saŭ dînd drumu aburuluĭ dintr’un cazan și făcîndu-l să treacă pintr’un fel de șuĭerătoare: merla șuĭeră. Suflu într’un fel deosebit (vorbind de șerpĭ). Vîjîĭ saŭ fîșîĭ pintre ramurĭ saŭ pin podu caseĭ (vorbind de gloanțe): un glonț îĭ șuĭeră pe la ureche. V. tr. Cînt șuĭerînd: a șuĭera o melodie. Reprob (blamez) pin șuĭerat: publicu l-a șuĭerat (pe actor, pe orator). – În vest fluĭer.

Ortografice DOOM

sui (a ~) vb., ind. prez. 1 și 2 sg. sui, 3 suie, imperf. 1 suiam; conj. prez. 1 și 2 sg. să sui, 3 să suie; imper. 2 sg. afirm. suie(-l, sui-o)

șuiera (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. șuier, 3 șuieră; conj. prez. 1 sg. să șuier, 3 să șuiere

sui (a ~) vb., ind. prez. 1 și 2 sg. sui, 3 suie, imperf. 3 sg. suia; conj. prez. 3 să suie

șuiera (a ~) vb., ind. prez. 3 șuieră

sui vb., ind. și conj. prez. 1 și 2 sg. sui, 3 sg. și pl. suie, imperf. 3 sg. suia

șuiera vb., ind. prez. 1 sg. șuier, 3 sg. și pl. șuieră; conj. prez. 3 sg. și pl. șuiere

sui (ind. prez. 1 sg. sui, 3 sg. și pl. suie)

suiu, sue 3 ind., conj. și 2 impr., suiam 1 imp., suii 1 aor.

șuier sb. și vb.

Etimologice

sui (-i, -it), vb. – 1. A urca, a escalada. – 2. A ridica a înălța. – 3. (Refl.) A se ridica, a se urca, a se instala într-un loc mai ridicat. – Megl. sui(ri.) Lat. sŭbĭre (Cipariu, Gram., 368; Cihac, I, 270; Pușcariu 1687; Candrea-Dens., 811; REW 8364), cf. sp. subir. – Der. suiș, s. n. (urcare, coastă); suit, s. n. (urcuș, acțiunea de a sui); suitor, adj. (ascendent).

șui (șuiesc, șuit), vb. – A fluiera, a bîzîi. Creație expresivă, probabil în loc *șiui, cf. chiui, țiui. – Der. șuet, s. n. (susur, murmur).

Argou

a i se sui / a i se urca la cap expr. 1. a fi plin de sine, a fi îngâmfat. 2. (d. băuturi) a se ameți de băutură, a se îmbăta.

a i se sui sângele la cap expr. 1. a se congestiona, a se înroși 2. a se enerva, a se înfuria

a-și sui sculele în pod expr. (glum.) a rămâne impotent.

Sinonime

SUI vb. 1. v. escalada. 2. v. cățăra. 3. v. ridica. 4. v. urca. 5. v. înălța. 6. v. majora. 7. v. crește.

ȘUIERA vb. 1. a fluiera, a vâjâi, a vui, (rar) a zbârnâi, (Transilv.) a șovăi. (Vântul ~ prin hornuri.) 2. a piui, a țiui, a vâjâi, (reg.) a țistui. (Glonțul i-a ~ pe la ureche.) 3. a fâsâi, a sâsâi. (Șerpii ~.)

SUI vb. 1. a escalada, a urca. (A ~ piscurile Alpilor.) 2. a se cățăra, a se cocoța, a se ridica, a se urca, (pop.) a se aburca, a se țuțuia, (reg.) a se burica, a se cucuia, a se găibăra, a se popoța, a se zgăibăra, (prin Transilv.) a se pupuia, (prin Olt.) a se suliga. (S-a ~ în copac.) 3. a (se) ridica, a (se) sălta, a (se) urca. (~ sacul în căruță; îl ~ pe genunchi.) 4. a (se) pune, a (se) urca. (Îl ~ în car, pe cal etc.) 5. a (se) înălța, a (se) ridica, a (se) urca. (Se ~ în înaltul cerului.) 6. a crește, a (se) majora, a (se) mări, a (se) ridica, a (se) scumpi, a spori, a (se) urca. (Au ~ prețul; prețurile s-au ~.) 7. a crește, a se mări, a se ridica, a se urca. (I s-a ~ temperatura.)

ȘUIERA vb. 1. a fluiera, a vîjîi, a vui, (rar) a zbîrnîi, (Transilv.) a șovăi. (Vîntul ~ prin hornuri.) 2. a piui, a țiui, a vîjîi, (reg.) a țistui. (Glonțul i-a ~ pe la ureche.) 3. a fîsîi, a sîsîi. (Șerpii ~.)

Antonime

A (se) sui ≠ a coborî

Intrare: sui (vb.)
verb (VT342)
Surse flexiune: DOR
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • sui
  • suire
  • suit
  • suitu‑
  • suind
  • suindu‑
singular plural
  • suie
  • sui
  • suiți
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • sui
(să)
  • sui
  • suiam
  • suii
  • suisem
a II-a (tu)
  • sui
(să)
  • sui
  • suiai
  • suiși
  • suiseși
a III-a (el, ea)
  • suie
(să)
  • suie
  • suia
  • sui
  • suise
plural I (noi)
  • suim
(să)
  • suim
  • suiam
  • suirăm
  • suiserăm
  • suisem
a II-a (voi)
  • suiți
(să)
  • suiți
  • suiați
  • suirăți
  • suiserăți
  • suiseți
a III-a (ei, ele)
  • suie
(să)
  • suie
  • suiau
  • suiră
  • suiseră
Intrare: șui (vb.)
verb (V408)
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • șui
  • șuire
  • șuit
  • șuitu‑
  • șuind
  • șuindu‑
singular plural
  • șuiește
  • șuiți
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • șuiesc
(să)
  • șuiesc
  • șuiam
  • șuii
  • șuisem
a II-a (tu)
  • șuiești
(să)
  • șuiești
  • șuiai
  • șuiși
  • șuiseși
a III-a (el, ea)
  • șuiește
(să)
  • șuiască
  • șuia
  • șui
  • șuise
plural I (noi)
  • șuim
(să)
  • șuim
  • șuiam
  • șuirăm
  • șuiserăm
  • șuisem
a II-a (voi)
  • șuiți
(să)
  • șuiți
  • șuiați
  • șuirăți
  • șuiserăți
  • șuiseți
a III-a (ei, ele)
  • șuiesc
(să)
  • șuiască
  • șuiau
  • șuiră
  • șuiseră
Intrare: șuiera
verb (VT2.1)
Surse flexiune: DOR
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • șuiera
  • șuierare
  • șuierat
  • șuieratu‑
  • șuierând
  • șuierându‑
singular plural
  • șuieră
  • șuierați
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • șuier
(să)
  • șuier
  • șuieram
  • șuierai
  • șuierasem
a II-a (tu)
  • șuieri
(să)
  • șuieri
  • șuierai
  • șuierași
  • șuieraseși
a III-a (el, ea)
  • șuieră
(să)
  • șuiere
  • șuiera
  • șuieră
  • șuierase
plural I (noi)
  • șuierăm
(să)
  • șuierăm
  • șuieram
  • șuierarăm
  • șuieraserăm
  • șuierasem
a II-a (voi)
  • șuierați
(să)
  • șuierați
  • șuierați
  • șuierarăți
  • șuieraserăți
  • șuieraseți
a III-a (ei, ele)
  • șuieră
(să)
  • șuiere
  • șuierau
  • șuierară
  • șuieraseră
șivera
Nu există informații despre paradigma acestui cuvânt.
șuira
Nu există informații despre paradigma acestui cuvânt.
șoira
Nu există informații despre paradigma acestui cuvânt.
șoiera
Nu există informații despre paradigma acestui cuvânt.
* formă nerecomandată sau greșită – (arată)
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)
info
Aceste definiții sunt compilate de echipa dexonline. Definițiile originale se află pe fila definiții. Puteți reordona filele pe pagina de preferințe.
arată:

sui, suiverb

  • 1. reflexiv intranzitiv A se îndrepta spre un loc mai ridicat, a merge în sus, la deal; a (se) urca. DEX '09 DEX '98 DLRLC
    sinonime: urca antonime: coborî
    • format_quote La deal caii suiau la pas și clopotul suna încet. SADOVEANU, O. VII 233. DLRLC
    • format_quote Pe o potecă de lut clisos... un om înalt și gros suia încet spre vîrful muntelui, spre pădure. POPA, V. 240. DLRLC
    • format_quote Nu putea merge altfeli, decît suindu-se pe brînci și ajutîndu-se cu toiagul. ISPIRESCU, L. 56. DLRLC
    • format_quote Cu cît ne suiam pe coastă, cu atît vorbirea noastră devenea mai aprinsă. GHICA, S. A. 148. DLRLC
    • format_quote figurat Oltul suie ca un șarpe. BOGZA, C. O. 18. DLRLC
    • format_quote tranzitiv Suim coasta pe un drumeag rîpos. SADOVEANU, O. VII 193. DLRLC
    • format_quote tranzitiv Ia mai dă-te și d-ta oleacă pe jos, pîn-om sui dealul. CREANGĂ, P. 123. DLRLC
    • format_quote tranzitiv El sui iute scările și bătu tare în ușa tinzii. EMINESCU, N. 51. DLRLC
    • format_quote tranzitiv Cînd să suie [carul] la deal, suie-l dacă poți. CREANGĂ, P. 41. DLRLC
    • 1.1. figurat A ajunge până la... DEX '09 DEX '98 DLRLC
      • format_quote Ce bătrîn, frate Coste? ce bătrîn? Ai să te sui pîn’ la un veac. SADOVEANU, O. I 499. DLRLC
  • 2. reflexiv tranzitiv intranzitiv A (se) așeza pe ceva ridicat; a (se) urca, a (se) cățăra. DEX '09 DEX '98 DLRLC
    • format_quote Pe estradă, lîngă Roman Lupu, s-a suit un turnător bine cunoscut de către toți. GALAN, Z. R. 26. DLRLC
    • format_quote Sui în căruță, cumnate! SBIERA, P. 137. DLRLC
    • format_quote Malca își ia ziua bună de la socri și se suie deasupra saltelelor, în fundul căruței. CREANGĂ, P. 117. DLRLC
    • format_quote Dacă nu știi ce-i apa, nu te sui în luntre. DLRLC
    • format_quote Se lăsase suită în trăsură. DUMITRIU, N. 132. DLRLC
    • format_quote L-am suit pe cetățean în birjă și am pornit la piață. CARAGIALE, O. II 359. DLRLC
    • chat_bubble A (se) sui călare (pe cal sau în șa) = încăleca. DEX '09 DEX '98 DLRLC
      sinonime: încăleca
      • format_quote Îndată ne suim în șa și ne ducem la apa Prutului, la Ștefănești. SADOVEANU, B. 289. DLRLC
      • format_quote Sui pe cal și treci la mine Să-ți dau pîne cu masline. ȘEZ. I 13. DLRLC
      • format_quote Apoi, dragă, să-mi nechezi, Apoi să te depărtezi... Nime frîul să nu-ți puie, Nici pe tine să se suie. ALECSANDRI, P. P. 76. DLRLC
      • format_quote tranzitiv neobișnuit Iar de-i vedea tu pe gios Un voinic tiner, frumos... Tu să-l lași ca să te suie, Mîna-n coamă să ți-o puie. ALECSANDRI, P. P. 76. DLRLC
    • chat_bubble A (se) sui sau a (se) urca pe tron (sau pe scaun) = (despre împărați, regi, domnitori) a ajunge sau a face pe cineva să ajungă la domnie, a prelua sau a da cuiva domnia. DEX '09 DEX '98 DLRLC
      • format_quote Doi ani după ce se suise pe tron, Carol I a făcut strălucita afacere a căilor ferate Strussberg, pe spatele țării. LIT. ANTIMONARHICĂ 132. DLRLC
      • format_quote În locul lui se sui pe tron Ștefan. NEGRUZZI, S. I 144. DLRLC
      • format_quote Îi puseră coroana pe cap și-l suiră în scaun. DELAVRANCEA, O. II 250. DLRLC
    • chat_bubble reflexiv A (i) se sui (cuiva) în cap = a abuza de bunătatea cuiva, a pune stăpânire pe cineva. DEX '09 DEX '98 DLRLC
      • format_quote Era bun... și copiii... i se suia în cap. La TDRG. DLRLC
    • chat_bubble reflexiv S-a suit scroafa în copac, se spune despre un parvenit înfumurat. DLRLC
  • 3. reflexiv A se înălța, a se ridica (în văzduh). DEX '09 DEX '98 DLRLC
    • format_quote Ia buzduganul de coadă și, cînd îl zvîrle, se suie așa de tare, de nu se mai vede. CREANGĂ, P. 56. DLRLC
    • format_quote Icoana stelei ce-a murit Încet pe cer se suie: Era pe cînd nu s-a zărit, Azi o vedem, și nu e. EMINESCU, O. I 234. DLRLC
    • format_quote Umbrele se suiseră treptat, ascunzînd în întuneric stîncele mari și codrii sălbatici. ALECSANDRI, C. 39. DLRLC
    • format_quote intranzitiv Ziua avea o strălucire de cleștar și soarele suia cătră crucea amiezii... SADOVEANU, N. P. 284. DLRLC
    • format_quote tranzitiv rar Sprîncenele dumitale. Pene de privighitoare; Cînd le sui, cînd le ridici, Rău la inimă mă strici. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 24. DLRLC
    • chat_bubble A i se sui (cuiva) sângele în obraz = a se înroși la față (de mânie, de rușine), a se congestiona. DEX '09 DEX '98 DLRLC
      sinonime: congestiona
    • chat_bubble A i se sui la cap = a fi plin de sine, a se îngâmfa. DEX '09 DEX '98 DLRLC
      sinonime: îngâmfa
    • chat_bubble A i se sui (cuiva) vinul la (sau în) cap = a se ameți de băutură, a se îmbăta. DEX '09 DEX '98 DLRLC
    • chat_bubble A i se sui părul în vârful capului = a se speria, a se îngrozi, a se înspăimânta. DEX '09 DEX '98 DLRLC
      • format_quote Lui Ipate i s-a suit tot părul în vîrful capului de frică. CREANGĂ, P. 159. DLRLC
    • chat_bubble A i se sui piperul la nas. DLRLC
  • 4. reflexiv (Despre numere, prețuri, sume) A se urca, a se mări, a se ridica. DEX '09 DEX '98 DLRLC
    • format_quote Pe la luna lui septembrie 1865 prețul unei vaci se pogorîse... iar prețul popușoilor se suise. I. IONESCU, D. 164. DLRLC
    • format_quote tranzitiv (și) absolut Dau să număr la fuștei. – Uite-i, frate, doisprezece!... A greșit, îmi spuneți voi? Cum de n-a greșit să spuie Treisprezece? Să mai suie, Nu să-mi facă mai vreo doi! COȘBUC, P. I 202. DLRLC
    • 4.1. tranzitiv A face să crească, să sporească. DEX '09 DEX '98
    • chat_bubble A se sui (până) la... = a ajunge (până) la... DEX '09 DEX '98 DLRLC
      • format_quote Numărul... locuitorilor insulei se suie, cu mic cu mare, la 90000 de suflete. GHICA, S. 532. DLRLC
      • format_quote Holera, după ce s-au suit pînă la 60 morți pe zi, au scăzut acum mai de tot. KOGĂLNICEANU, S. 121. DLRLC
  • 5. intranzitiv figurat (Despre glas, prin extensiune despre cântăreți) A intona note din ce în ce mai înalte; a ridica. DEX '09 DEX '98 DLRLC
    sinonime: ridica
    • format_quote Că de loc nu suie bine, Că glasul ei prea lung ține, Filomelei tot zicea. ALEXANDRESCU, P. 34. DLRLC
etimologie:

șuiera, șuierverb

  • 1. unipersonal (Despre vânt, furtună, vijelie etc.) A produce un zgomot ascuțit și puternic. DEX '09 DEX '98 DLRLC
    sinonime: fluiera
    • format_quote Vîntul șuieră p-afară, focu-n sobă nu mai arde. EFTIMIU, Î. 174. DLRLC
    • format_quote Un vînt rece începuse a sufla, șuierînd prin viile de primprejur. SANDU-ALDEA, U. P. 133. DLRLC
    • format_quote Vîntul șuieră prin hornuri, răspîndind înfiorare. ALECSANDRI, P. A. 112. DLRLC
    • 1.1. (Despre ființe) A produce un zgomot ascuțit (ca al vântului) respirând și suflând aerul printre buzele întredeschise. DLRLC
      • format_quote Printre buzele arse răsuflările șuierau scurte. SADOVEANU, O. VI 214. DLRLC
  • 2. unipersonal (Despre unele obiecte) A produce un zgomot strident, scurt și intens, atunci când se deplasează, se mișcă, se învârtește sau spintecă aerul cu viteză. DEX '09 DEX '98 DLRLC
    • format_quote Cravașele șuieră. STANCU, D. 57. DLRLC
    • format_quote Uneori cîte-un uliu, care plutea sus în undele înălțimilor, cădea șuierînd ca o săgeată. SADOVEANU, O. VI 47. DLRLC
    • format_quote Țîșnesc săgeți din arcuri și șuieră în aer. EFTIMIU, Î. 144. DLRLC
    • format_quote tranzitiv factitiv Mișca șuierase biciul pe deasupra capului plecat al tuturor. PAS, Z. I 227. DLRLC
    • format_quote tranzitiv factitiv [Securea] șuieră în aer al morții rece fior! MACEDONSKI, O. I 255. DLRLC
  • 3. (Despre oameni) A scoate un sunet ascuțit, strident și prelung, suflând cu putere aerul printre buzele întredeschise, printre degete sau cu ajutorul unui instrument special. DEX '09 DEX '98 DLRLC
    • format_quote Pusei la gură două degete și șuierai de amuți urletul clocotitor al apelor. HOGAȘ, M. N. 224. DLRLC
    • format_quote Oliolio, măi Taie-babă! Căci nu șuieri mai degrabă Să sărim voinici la treabă. ALECSANDRI, P. A. 55. DLRLC
    • 3.1. tranzitiv rar A-și exprima nemulțumirea, dezaprobarea față de cineva sau de ceva prin fluierături stridente; a fluiera pe cineva. DEX '09 DEX '98 DLRLC
      sinonime: huidui
      • format_quote Dănțuiți precum vă vine, Nici vă șuier, nici V-aplaud. EMINESCU, O. IV 201. DLRLC
    • 3.2. intranzitiv tranzitiv A emite o succesiune melodică de sunete suflând printre buze, cu ajutorul unui fluier etc.; a intona o melodie fluierând. DEX '09 DEX '98 DLRLC
      • format_quote Mă găsii îndreptățit, după ce-mi sfîrșii treaba, să mă primblu, șuierînd, cu mîinile la spete. HOGAȘ, M. N. 168. DLRLC
      • format_quote Cînd pe malu-i trece noaptea Călătorul șuierînd, Printre papuri, cînd și cînd, El aude triste șoapte. ALECSANDRI, P. A. 42. DLRLC
      • format_quote Un cîntec tainic șuierînd; E-ntîia zi frumoasă, caldă. IOSIF, PATR. 80. DLRLC
  • 4. unipersonal (Despre unele animale, păsări, insecte) A scoate un sunet sau un țipăt (ascuțit) specific. DEX '09 DEX '98 DLRLC
    • format_quote Un balaur... care... cînd șuiera, clocotea codrul. CREANGĂ, O. A. 121. DLRLC
    • format_quote Toată acea nenumărată lume de insecte, ce se strecoară prin ierburi, țiuind, scîrțîind, fluierînd, șuierînd. ODOBESCU, S. III 19. DLRLC
    • format_quote Unde-aud cucul cîntînd Și mierlele șuierînd, Nu mă știu om pe pămînt! ALECSANDRI, P. P. 274. DLRLC
etimologie:

info Lista completă de definiții se află pe fila definiții.