15 definiții pentru sucitor sâcitor


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

SUCITÓR, sucitoare, s. n. 1. Sul neted de lemn, cu care se întinde și se subțiază foaia de aluat pentru plăcintă, tăiței etc.; vergea. 2. Dispozitiv de lemn sau de metal la fierăstrău, la războiul de țesut etc., care, prin învârtire, slăbește sau strânge o legătură. – Suci + suf. -tor.

SUCITÓR, sucitoare, s. n. 1. Sul neted de lemn, cu care se întinde și se subțiază foaia de aluat pentru plăcintă, tăiței etc.; vergea. 2. Dispozitiv de lemn sau de metal la ferăstrău, la războiul de țesut etc., care, prin învârtire, slăbește sau strânge o legătură. – Suci + suf. -tor.

SUCITÓR, sucitoare, s. n. 1. (Mold., Transilv.) Sul neted de lemn cu care se întinde și se subțiază foaia de aluat pentru plăcinte, tăiței etc.; vergea. Aduce-n casă covățica cu făină, sita, sucitorul. SEVASTOS, N. 337. Se ia aluatul, se taie bucățele, se face boțuri rotunde și apoi se lățesc cu sucitorul. ȘEZ. VII 33. 2. Dispozitiv de lemn sau de metal la unele instrumente (ferăstrău, război de țesut etc.) care, fiind învîrtit, slăbește sau strînge o legătură. Lemnușul [de la ferăstrău] se mai cheamă și... sucitor. PAMFILE, I. C. 121.

SUCITÓR ~oáre n. 1) Unealtă de bucătărie sub formă de băț neted, folosită la întinderea și la subțierea foii de aluat. 2) (la ferăstrăul cu ramă) Dispozitiv care, prin sucire, slăbește sau întinde pânza de tăiat; cordar. /a (se) suci + suf. ~tor

sucitór n., pl. oáre (d. sucesc). Un băț rătund care se rostogolește pe un bot de cocă ca să-ĭ dea forma uneĭ foĭ.


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

sucitór (reg.) s. n., pl. sucitoáre

sucitór s. n., pl. sucitoáre


Dicționare relaționale

Nu reprezintă definiții, ci se indică relații între cuvinte.

SUCITÓR s. v. cordar, întinzător, manivelă, strună.

SUCITÓR s. făcăleț, vergea, (rar) sul, (pop.) mestecău, (reg.) melesteu, (Maram. și Transilv.) plăcintor. (~ pentru întinderea aluatului.)

SUCITOR s. făcăleț, vergea, (rar) sul, (pop.) mestecău, (reg.) melesteu, (Maram. și Transilv.) plăcintor. (~ pentru întinderea aluatului.)

sucitor s. v. CORDAR. ÎNTINZĂTOR. MANIVELĂ. STRUNĂ.

sucitoare s. v. CAPÎNTORTURĂ. PIȚIGOI.


Dicționare specializate

Aceste definiții explică de obicei numai înțelesuri specializate ale cuvintelor.

sucitór, sucitoare, s.n. – (reg.) Sul neted de lemn cu care se întinde și se subțiază foaia de aluat; răzvalcă: „De-ai nouă sucitoare, / Nouă tocănoauă” (Papahagi, 1925: 297). – Din suci (< sl. sukati) + suf. -tor (Scriban, DEX, MDA).

sucitór, sucitoare, s.n. – Sul neted de lemn cu care se întinde și se subțiază foaia de aluat; răzvalcă: „De-ai nouă sucitoare, / Nouă tocănoauă” (Papahagi 1925: 297). – Din suci (< sl. sukati).

Intrare: sucitor
substantiv neutru (N11)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • sucitor
  • sucitorul
  • sucitoru‑
plural
  • sucitoare
  • sucitoarele
genitiv-dativ singular
  • sucitor
  • sucitorului
plural
  • sucitoare
  • sucitoarelor
vocativ singular
plural
sâcitor
Nu există informații despre paradigma acestui cuvânt.
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)