SUBSTANȚĂ, substanțe, s. f. 1. Corp (solid, lichid, gazos) omogen alcătuit din atomi și din molecule (formate din aceleași elemente) și care posedă o anumită formă, culoare, miros, gust etc.; materie. ◊ Substanță de contrast = substanță chimică utilizată în examenele radiologice, opacă la razele Roentgen. 2. (Anat.; în sintagmele) Substanță albă = parte a sistemului nervos central formată din fibrele celulelor nervoase. Substanță cenușie = parte a sistemului nervos central formată din corpurile celulelor nervoase. 3. (Fil.) Baza existenței, substratul care persistă de-a lungul tuturor transformărilor; existență sau realitate de sine stătătoare, care este suportul atributelor, al însușirilor. 4. Parte esențială, principală, constitutivă a unui lucru. ♦ Fig. Conținutul, miezul unui discurs, al unei scrieri etc. ♦ Loc. adv. (Rar) În substanță = pe scurt, în rezumat; în fond. – Din fr. substance.

substanță sf [At: CANTEMIR, în SCL 1954, 36 / V: (înv) ~ție (Pl: ~ii), ~bștanție (Pl: ~ii), (îvr) sups~, supștanție, supts~, sus~ / Pl: ~țe / E: lat substantia, fr substance, it sostanza] 1 Totalitatea elementelor care constituie esența lucrurilor și a fenomenelor Si: conținut¹ (2), fond (1), structură (15), esență (1), miez. 2 (Prc) Ceea ce este fundamental, esențial Si: esență (3), miez, natură, (îvr) substare (2). 3 (Rar; îlav) (Rar) În ~ Într-un cuvânt. 4 Latura materială, exterioară a semnului lingvistic. 5 Complex sonor care constituie suportul unui sens (lexical sau gramatical) Si: semnificant. 6 Conținut¹ (3). 7 (Prc) Miez al unei scrieri, al unui discurs etc. 8 Totalitate a elementelor care alcătuiesc un corp, o unitate Si: compoziție (1). 9 (Fig) Totalitate a trăsăturilor psihice ale unei persoane. 10 (Fig) Structură (sufletească) proprie. 11 (Îvr) Sumă de bani care constituie un fond. 12 (Flz) Realitate care există prin sine însăși și care constituie suportul comun al calităților succesive. 13 (Flz) Ceea ce este permanent, substrat care persistă de-a lungul tuturor transformărilor. 14 (Fiz) Denumire generică dată sistemelor alcătuite din atomi și molecule de agregare (solidă, lichidă sau gazoasă) Si: materie, (îvr) substare (9). 15 (Rar; îe) A prinde ~ A lua ființă. 16 (Rar; îae) A se consolida (2). 17 (În filozofia idealistă) Principiu spiritual care se află la baza tuturor fenomenelor. 18 (Îvr) Existență (1). 19 (De obicei urmat de determinări) Specie de substanță caracterizată prin omogenitate, prin compoziție și structură constantă Si: (îvr) substare (10). 20 (Îs) ~ de contrast Substanță chimică opacă la razele röntgen, utilizată în examenele radiologice. 21 Corp, element privit din punctul de vedere al compoziției lui Si: materie, (înv) trup. 22 Țesut sau produs organic format din celule, săruri, lichide etc. din care sunt alcătuite diferitele organe și părți ale corpului unei ființe sau ale unei plante Si: (îvr) substare (11). 23 (Îs) ~ (nervoasă) cenușie Parte a sistemului nervos central formată din corpul celulelor nervoase, situată la suprafața creierului și în interiorul măduvei, care dă naștere fluxului nervos Si: materie cenușie. 24 (Pex) Minte. 25 (Îs) ~ (nervoasă) albă Parte a sistemului nervos central formată din fibrele celulelor nervoase.

SUBSTANȚĂ, substanțe, s. f. 1. Corp (omogen) alcătuit din atomi și din molecule (formate din aceleași elemente) și care posedă o anumită formă, culoare, miros, gust etc. ◊ Substanță de contrast = substanță chimică utilizată la examenele radiologice, opacă la razele Roentgen. 2. (Anat.; în sintagmele) Substanță albă = parte a sistemului nervos central formată din fibrele celulelor nervoase. Substanță cenușie = parte a sistemului nervos central formată din corpurile celulelor nervoase. 3. Categorie filozofică care desemnează fie esența comună și stabilă a tuturor lucrurilor, fie ceea ce există de sine stătător. 4. Parte esențială, principală, constitutivă a unui lucru. ♦ Fig. Conținutul, miezul unui discurs, al unei scrieri etc. ◊ Loc. adv. (Rar) În substanță = pe scurt, în rezumat; în fond. – Din fr. substance.

SUBSTANȚĂ, substanțe, s. f. 1. Corp omogen considerat din punctul de vedere al compoziției sale, compus din molecule formate din aceleași elemente și avînd aceeași structură chimică; materie. Cu toată sensibilitatea foarte mare a celulei nervoase față de substanțele toxice, ea prezintă o mare rezistență. MARINESCU, P. A. 57. În atmosfera grea de mirosul substanțelor închise în fiole, făclia arunca o lumină turbure, roșie, galbănă și somnoroasă. EMINESCU, N. 52. ◊ Fig. Numai acela care imită pe strămoși, creînd mai departe, cum au făcut și ei, în loc de a-i copia – numai acela se poate folosi cu adevărat de istorie, transformînd-o în substanță vie, în factor de progres. IBRĂILEANU, SP. CR. 191. 2. (În filozofia premarxistă) Baza invariabilă a tot ce există, în opoziție cu proprietățile variabile ale diferitelor lucruri; esență. 3. Partea esențială, principală, constitutivă a unui lucru. ◊ Loc. adv. În substanță = pe scurt, în rezumat; în fond. De s-ar pleca asupră-mi amorul să mi-l dea! – Și va să zică vorba de amor era-n substanță, De te-nțeleg, Romeo? MACEDONSKI, O. II 91.

SUBSTANȚĂ s.f. 1. Denumire generică dată corpurilor cu compoziție și structură chimică omogenă. ♦ Materie. 2. Categorie filozofică care desemnează esența comună și stabilă a tuturor lucrurilor, precum și ceea ce există de sine stătător. ♦ Substratul permanent al tuturor transformărilor. 3. (Fig.) Partea fundamentală, constitutivă a unui lucru: esență, esențial. [< fr. substance, cf. lat. substantia].

SUBSTANȚĂ s. f. 1. corp cu compoziție și structură chimică omogenă. ◊ materie. 2. categorie filozofică desemnând esența comună și stabilă a tuturor lucrurilor, precum și ceea ce există de sine stătător. ◊ substratul permanent al tuturor transformărilor. 3. (fig.) partea fundamentală, constitutivă a unui lucru; esență, esențial. (< fr. substance, lat. substantia)

SUBSTANȚĂ ~e f. 1) Materie din care sunt formate lucrurile. ~ lichidă. ~ gazoasă. ~ solidă. 2) Esență calitativă a materiei, care există prin sine însăși și constituie esența lucrurilor indiferent de varietatea și modificarea lor. 3) chim. fiz. Corp fizic omogen din punctul de vedere al structurii și al compoziției. ~ organică. ~ toxică. 4) Parte concretă sau materială a lucrurilor și a fenomenelor. ~ a limbii. 5) fig. Parte constitutivă a unui lucru; conținut principal; esență. [G.-D. substanței] /<lat. substantia, fr. substance

substanță f. 1. ceea ce există prin sine insuș: substanță spirituală; 2. materie oarecare: substanță medicală; 3. partea cea mai bună, mai nutritivă: substanța pământului trece în vegetale; 4. fig. ceea ce e mai esențial: substanța unui discurs; în substanță, în rezumat, pe scurt.

substánță f., pl. e (lat. sub-stantia. V. stanță). Ceĭa ce există pin sine, independent de orĭ-ce: substanță spirituală. Materie: substanță moale, solidă, farmaceutică, organică. Partea cea maĭ bună, esență, principalu: substanța pămîntuluĭ trece în vegetale. Fig. Substanța unuĭ discurs. În substanță, în rezumat, pe scurt.

cromatină sf [At: DA ms / E: fr chromatine] Substanță care reprezintă componenta chimică de bază a nucleului celular la animale și la plante, având o mare afinitate pentru coloranții bazici.

substanție sf vz substanță

subștanție sf vz substanță

supstanță sf vz substanță

supștănție sf vz substanță

suptstanță sf vz substanță

sustanță sf vz substanță

substanță s. f., g.-d. art. substanței; pl. substanțe

substanță s. f., g.-d. art. substanței; pl. substanțe

substanță s. f., g.-d. art. substanței; (corpuri cu proprietăți materiale specifice) pl. substanțe

substanță

SUBSTANȚĂ s. v. alcătuire, compoziție, economie, organizare, organizație, structură.

SUBSTANȚĂ s. 1. materie, (înv.) trup. (~ din care este făcut un corp; o ~ solidă.) 2. (BIOL.) substanță de creștere v. stimulator de creștere. 3. corp. (I-a intrat în ochi o ~ străină.) 4. esență, natură. (~ unui fenomen.) 5. (LINGV.) semnificant. 6. (MIL.) substanțe toxice de luptă = gaze de luptă.

substanță s. v. ALCĂTUIRE. COMPOZIȚIE. ECONOMIE. ORGANIZARE. ORGANIZAȚIE. STRUCTURĂ.

SUBSTANȚĂ s. 1. materie, (înv.) trup. (~ din care este făcut un corp; o ~ solidă.) 2. corp. (I-a intrat în ochi o ~ străină.) 3. esență, natură. (~ a unui fenomen.) 4. (LINGV.) semnificant.

SOUVENT TROP D’ABONDANCE APPAUVRIT LA MATIÈRE (fr.) adeseori prea multă bogăție (de cuvinte) sărăcește substanța (operei literare) – Boileau, „Art poétique”, III.