12 definiții pentru subiectivism


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

SUBIECTIVÍSM s. n. 1. Orientare filosofică idealistă care neagă existența lumii obiective, reducând realitatea la conștiința pe care subiectul o are despre aceasta. 2. (Rar) Subiectivitate. – Subiectiv + suf. -ism (după fr. subjectivisme).

SUBIECTIVÍSM s. n. 1. Orientare, tendință în filozofie care neagă existența lumii exterioare, reducând realitatea la conștiința pe care subiectul o are despre aceasta. 2. (Rar) Subiectivitate. – Subiectiv + suf. -ism (după fr. subjectivisme).

SUBIECTIVÍSM s. n. 1. Tendință filozofică idealistă, care neagă existența lumii obiective, considerînd conștiința individului ca singura realitate. 2. Atitudine personală, părtinitoare, față de cineva sau de ceva; preocupare exagerată față de propria persoană. Acest prea mare interes pentru propria sa persoană, pentru durerile, bucuriile și pornirile sale proprii îl numim subiectivism. GHEREA, ST. CR. III 89.

SUBIECTIVÍSM s.n. 1. Orientare filozofică idealistă care neagă existența lumii obiective cu legile ei, existența unui determinism obiectiv, considerând voința și conștiința ca singurul factor determinant. 2. Atitudine personală, părtinitoare față de cineva sau ceva. [Cf. fr. subjectivisme].

SUBIECTIVÍSM s. n. 1. concepție filozofică idealistă care neagă existența lumii obiective, reducând realitatea la conștiință, la subiect (II, 1). ◊ (în teoria și practica socială) tendință de a ignora sau subaprecia rolul factorilor obiectivi ai dezvoltării, de a sustrage activitatea subiectului de sub determinismul lor. 2. atitudine personală, părtinitoare față de cineva sau ceva. (< fr. subjectivisme)

SUBIECTIVÍSM n. 1) Orientare filozofică care consideră că ceea ce există în realitate este în funcție de subiectul gânditor sau de conștiință. 2) Curent în sociologie conform căruia dezvoltarea societății este determinată de factori subiectivi (voința, stăruința unor personalități etc.). 3) Atitudine personală, părtinitoare. /<fr. subjectivisme, germ. Subjectivismus

subiectivism n. pornirea scriitorilor și artiștilor subiectivi.

*subĭectivízm n. (d. subĭectiv). Pornirea artiștilor și criticilor subiectivĭ.


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

!subiectivísm (-biec-) s. n.

subiectivísm s. n. (sil. -biec-; mf. sub-)


Dicționare relaționale

Nu reprezintă definiții, ci se indică relații între cuvinte.

SUBIECTIVÍSM s. 1. v. părtinire. 2. subiectivitate. (~ul cuiva într-o problemă.) 3. personalism.

SUBIECTIVISM s. 1. patimă, părtinire, (rar) parțialitate, pasiune, (înv.) părtășie. (Atitudine plină de ~.) 2. subiectivitate. (~ cuiva într-o problemă.) 3. personalism.

Intrare: subiectivism
subiectivism substantiv neutru
  • silabație: -biec-; mf. sub-
substantiv neutru (N29)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • subiectivism
  • subiectivismul
  • subiectivismu‑
plural
genitiv-dativ singular
  • subiectivism
  • subiectivismului
plural
vocativ singular
plural
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)