subiectivism sn [At: GHEREA, ST. CR. III, 89 / Pl: ? / E: fr subjectivisme, ger Subjectivismus] 1 (Flz) Concepție care atribuie individului o autonomie absolută în planul conștiinței, al voinței și al acțiunii, eliberându-l de orice logică obiectivă sau care postulează deasupra subiectului, privit în mod arbitrar, un alt subiect, impersonal, transcendent, primordial. 2 (Flz; rar; pex) Idealism subiectiv Vz idealism. 3 (Flz; rar; pex; în teoria și în practica socială) Tendință de ignorare sau de subapreciere a factorilor obiectivi ai dezvoltării, de sustragere a activității subiectului de sub determinismul lor, precum și de subordonare a rezultatelor cercetării unor cerințe prescrise, de alegere a faptelor, de prelucrare a adevărului potrivit criteriilor dinainte stabilite, pentru justificarea unor norme. 4 (Îoc obiectivism) Atitudine lipsită de obiectivitate față de cineva sau de ceva Si: părtinire, subiectivitate (1), (rar) parțialitate, pasiune, patimă, (înv) părtășie. 5 (Pex) Atitudine care ia în considerație numai punctele de vedere și interesele proprii Si: personalism.