strung¹ sn [At: MARDARIE, L. 3 429 / V: ~uc, ~ug, ~ugur, ~uh, ~uj, strun, ~rună, ~nc, (reg) ~ă, ~nț, ~uț, ștrug, ștruț / Pl: ~uri / E: vsl строутъ] 1 Mașină-unealtă cu ajutorul căreia se execută, prin așchiere, operația de rotunjire, de filetare, de găurire, de zimțuire etc. a unei piese Si: (reg) strungar¹ (2). 2 (Pop; spc) Strujniță (3). 3 (Rar) Scaunul strungarului. 4 (Reg; îf strug) Rindea. 5 (Ban; îf strug) Rindea de geluit doage. 6 (Trs; îf strug) Cuțitoaie (1).

STRUNG, strunguri, s. n. Mașină-unealtă cu ajutorul căreia se execută, prin așchiere, operații de rotunjire, de filetare, de găurire etc. a unei piese (de metal, de lemn etc.) care are o mișcare de rotație (unealta așchietoare avînd o mișcare de înaintare). La strunguri se lucrează în trei schimburi, asigurîndu-se astfel secției de ajustaj un flux normal al procesului muncii. SCÎNTEIA, 1953, nr. 2774. Voicu ăsta e un băiat bun. A fost și el muncitor ca și mine. A lucrat în uzină. Și-a fărîmat mîinile la strung. BARANGA, I. 194. ◊ Strung (sistem) revolver v. revolver. – Variantă: (regional) strug (PAMFILE, I. C. 169) s. n.

STRUNG ~uri n. tehn. Mașină-unealtă pentru prelucrarea prin așchiere a unor piese (de metal, de lemn etc.) în procesul unei mișcări de rotație. ~ automat. A da la ~. /<sl. strungu

strung n. 1. mașină de fasonat și rotunjit lemnele și metalele; 2. unealtă cu care rotarul strujește căpâțânile roții; 3. scaunul strungarului. [Și strug = slav. STRUGŬ, răzuitoare].

strung V. strug.

strug² sn vz strung¹

strugur² sm vz strung² corectat(ă)

struh sn vz strung¹ corectat(ă)

struj³ sn vz strung¹

strun sn vz strung¹

strună⁴ sf vz strung^1[1] corectat(ă)

strună³ sn vz strung¹

strunc sn vz strung¹ corectat(ă)

strungă² sf vz strung¹

strunț sn vz strung¹

struț³ sn vz strung¹

STRUG¹ s. n. v. strung.

strug n. Mold. V. strung.

2) strug n., pl. urĭ (vsl. strugŭ, răzuitoare; bg. rus. strug, strug. V. strujesc). Est. Mașină de strujit, de rătunzit și ornat lemnu (picĭoarele de mese, de scaune) saŭ metalu (sfeșnicele de biserică). Piesa se fixează pe strug, se învîrtește și se lucrează cu diferite instrumente. – În vest strung. V. răzuș.

strung s. n., pl. strunguri

strung s. n., pl. strunguri

strung s. n., pl. strunguri

strung, -guri.

strung (-guri), s. n. – Mașină-unealtă care îndeplinește diferite operații de așchiere. – Var. Mold., Trans., strug, și der. Mr. strug. Sl. strugŭ (Miklosich, Slaw. Elem., 46; Tiktin; Conev 66), de la strugati „a răzui”, var. a lui stružiti, cf. struji, și bg., cr., slov., rus. strug. Nazala nu a fost explicată; ar putea fi o influență din gr., cf. ngr. στρουγγύλος „rotund”, cu atît mai mult cu cît γγ sau γϰ în loc de γ, ϰ este destul de frecventă în ngr. – Der. strungar, s. m. (strujitor), cf. bg. strugarĭ, sb. strugar; strungări, vb. (a strunji); strungărie, s. f. (strung, atelierul strungarului).