strigoaie f. Bot. Buc. V. stirigoaie.

2. strigoáĭe și stirigoáĭe f., pl. oĭ (orig. neșt.). O plantă liliacee veninoasă (veratrum album) întrebuințată ca emetic, purgativ, antispazmodic, provocator de strănutare ș. a. Poporu o întrebuințează contra insectelor și rîiĭ și, în Olt., crede că îmbată peștiĭ care o mănîncă. Chear se și întrebuințează la prins păstrăviĭ, care amețesc orĭ mor dac’o mănîncă. – Și steregoaĭe, sterigoaĭe și stirigoĭ.

1. strigoáĭe f., pl. tot așa, și -oáĭcă f., pl. e (f. d. strigoĭ). Rar. Stahie.

STRIGOI, -OAIE, strigoi, -oaie, s. m. și f. (Rar la f.) (în credințele populare) Sufletul unui om (mort sau viu) despre care se crede că se transformă în timpul nopții într-un animal sau într-o apariție fantomatică, provocând neajunsuri celor pe care îi întâlnește; p. ext. om născut într-o zodie nefavorabilă, despre care se crede că se află în legătură cu diavolul și se ocupă cu vrăji și cu farmece. ♦ Epitet dat unui om rău, ursuz sau unui bătrân cu apucături demodate. – Strigă + suf. -oi.

stregoaie sf vz strigoi² corectat(ă)

strigoi², ~oaie [At: LEX. MARS. 222 / V: (îvp) ~râgoi^[1], (reg) stereg~, steri~, stir~ sm, ~regoaie^[2] sf, ~rug~ smf, știr~ sm / Pl: ~, ~ / E: strigă + -oi] 1 smf (În superstiții; rar la f.) Materializare a sufletului unui om despre care se crede că a murit neiertat de păcate, că a fost vrăjit, că i s-au zidit dimensiunile umbrei în temelia unei clădiri etc. și că ar apărea mai ales în timpul nopții, arătându-se prin locuri și clădiri pustii Si: apariție (4), arătare (27), duh¹ (14), fantasmă (1), fantomă (1), nălucă, spectru, spirit, stafie (1), vedenie, (îvp) năzăritură, (pop) iazmă, (îrg) nălucitură, (înv) vedere, zare, (reg) arătanie, moromet, mortăciune, năhoadă, necurățenie, pater², vidmă Vz moroi², pricolici, strigă, strigoaică¹, șișcoi², vârcolac. 2 smf (Trs) Duh rău la vite Si: (reg) strigă (9), strigoaică¹ (2). 3 smf (Îvp; în superstiții; mai ales la f.) Om despre care se crede că are coadă, că este în legătură cu diavolul și că se ocupă cu vrăji și cu farmece, pricinuind mari neajunsuri celor din jur Vz strigă, strigoaică¹, vrăjitoare. 4 smf (Trs) Ursitoare. 5 smf (Îvr) Zeitate. 6 smf Epitet dat unui om rău, ursuz (mai ales unui bătrân cu apucături demodate). 7 sf (Reg; îf stregoaie) Nasture folosit în jocul de copii „de-a pietricica”. 8 smf (Ent; reg) Strigă (2) (Acherontia atropos). 9 smf (Ent; Ban; Trs) Ochiul-păunului (Saturnia pyri). 10 sf (Bot; reg) Spânz¹ (Heleborus niger). corectat(ă)

STRIGOI, -OAIE, strigoi, -oaie, s. m. și f. (În superstiții) Sufletul unui om (mort sau viu) care s-ar transforma în timpul nopții într-un animal sau într-o apariție fantomatică, pricinuind neajunsuri celor pe care îi întâlnește; p. ext. om născut într-o zodie nefavorabilă, care s-ar afla în legătură cu diavolul și s-ar ocupa cu vrăji și cu farmece. ♦ Epitet dat unui om rău, ursuz sau unui bătrân cu apucături demodate. – Strigă + suf. -oi.

STRIGOI, -OAIE, strigoi, -oaie, s. m. și f. (În superstiții) Om născut sub zodii rele, care este în legătură cu diavolul și se ocupă cu vrăji și cu farmece; sufletul unui mort care își părăsește noaptea mormîntul (uneori schimbat în animal) și se întoarce între cei vii, pentru a-i chinui și a le pricinui tot felul de neajunsuri. V. pricolici, stafie. Astă-noapte, în livadă, un strigoi mi s-arătat. EFTIMIU, Î. 74. Dădaca, chemată să ne crească, Zadarnic cu strigoii ar vrea să ne-ngrozească. MACEDONSKI, O. I 43. Alții ziceau că e strigoaie și-și omoară ea copiii ori îi mănîncă. RETEGANUL, P. V 20. [Începură a vorbi] despre strigoi și cîte alte năzdrăvănii înfiorătoare. CREANGĂ, P. 14. ◊ Fig. Mitrea oftă și-și plecă fruntea. Avea în el strigoiul amintirii. SADOVEANU, M. C. 118. ♦ Epitet dat unui om rău, ursuz (în special unui bătrîn cu apucături demodate). Strigoi adesea-mi zic tot ei – Bătrîn, în ultimul resort. MACEDONSKI, O. I 184. Unia, în aprinderea lor, numeau pe cei bătrîni: «rugini învechite, ișlicari, strigoi», și cîte li mai venea în minte. CREANGĂ, A. 153. Lasă, lasă, Chirițoaie, Babă cloanță, ră strigoaie, Îi păți tu, vai de tine, Multe șotii de la mine! ALECSANDRI, T. I 191.

stirigoaie f. plantă veninoasă cu florile albe și pe din afară verzui, întrebuințată în medicină (Veratrum album): poporul o întrebuințează ca insecticid și pentru a vindeca râia. [Buc. strigoaie].

strigoaie (stafie) (pop.) s. f., art. strigoaia, g.-d. art. strigoaiei; pl. strigoaie

strigoaie (stafie) (pop.) s. f., art. strigoaia, g.-d. art. strigoaiei; pl. strigoaie

strigoaie s. f., art. strigoaia, g.-d. art. strigoaiei; pl. strigoaie

STRIGOAIE s. v. spânz.

STRIGOAIE s. strigoaică, (pop.) strigă, (reg.) moroaică.

STRIGOAIE s. strigoaică, (pop.) strigă, (reg.) moroaică.

strigoaie s. v. SPÎNZ.

STRIGOI s. 1. (MITOL. POP.) stafie, (pop.) moroi, pricolici, vârcolac, (Transilv.) șișcoi. 2. v. fantomă.

STRIGOI s. 1. stafie, (pop.) moroi, pricolici, vîrcolac, (Transilv.) șișcoi. 2. apariție, arătare, duh, fantasmă, fantomă, nălucă, nălucire, năzărire, spectru, spirit, stafie, umbră, vedenie, viziune, (înv. și pop.) nălucitură, năzăritură, (pop.) iazmă, moroi, (reg.) arătanie, necurățenie, pater, (Ban.) năhoadă, (Mold. și Bucov.) vidmă, (înv.) vedere, zare.

VERATRUM L., VERATRUM, STRIGOAIE, fam. Liliaceae. Gen originar din America și Europa, cca 44 specii, erbacee, perene, veninoase. Tulpină viguroasă, înaltă, dreaptă, puțin păroasă, rizom gros și rădăcini stufoase. Frunze mari, late, ovate, cu nervuri, îngustate la bază, cele dinspre vîrful tulpinii înguste. Flori poligame, verzi, albe sau purpurii-negre, dispuse într-o inflorescență sub formă de paniculă multifloră, terminală. Perigon persistent, campanulat sau îndepărtat, cu 6 foliole concrescute la bază, oblonge, îndepărtate, cu mai multe nervuri, 6 stamine, ovar gîtuit, 3 stile scurte. Fruct, capsulă, semințe aripate.