4 intrări
14 definiții

Explicative DEX

STRELIȚ, streliți, s. m. Pedestraș dintr-un corp special de infanterie din vechea Rusie, recrutat dintre orășeni și având de obicei funcții polițienești. – Din rus. streleț.

STRELIȚ, streliți, s. m. Pedestraș dintr-un corp special de infanterie din vechea Rusie, recrutat dintre orășeni și având de obicei funcții polițienești. – Din rus. streleț.

streleț sm [At: M. COSTIN, O. 160 / V: ~lit[1], ~ril~ / A și: streleț / Pl: ~i / E: rs стрелец] 1 (În epoca feudală, în țările române) Soldat care făcea parte dintr-un corp de vânători (arcași). 2 Soldat dintr-un vechi corp de infanterie (cu funcții polițienești) care forma garda țarului în Rusia, în sec. XVI-XVII.

  1. Referința încrucișată recomandă această variantă în forma: streliț — LauraGellner

streliț[1] sm vz streleț

  1. În definiția principală, această varianță este tipărită: strelit — LauraGellner

strileț sm vz streleț

STRELIȚ, streliți, s. m. (Mai ales la pl.) Soldat pedestru dintr-o armată specială (înființată de Ivan cel Groaznic și desființată de Petru cel Mare) care se bucura de anumite privilegii economice și militare. Cumplit era Petru cel Mare... ridicat parcă în șea pentru a vedea mai bine lungul șir al streliților. BOGZA, M. S. 11.

streliți m. od. corp de infanterie rusă, organizată de Ivan IV (1545), ce forma garda țarilor, distrusă de Petru cel mare în 1705.

strelíț m. (rus. strĭeléc, arcaș, d. strĭelá, săgeată. V. pistreală). Pl. Un corp de infanterie rusească care forma garda țarilor, organizat de Ivan cel Groaznic la 1545 și desființat de Petru cel Mare la 1705.

Ortografice DOOM

!streleț s. m., pl. streleți

streliț s. m., pl. streliți

streliț s. m., pl. streliți

Etimologice

STRELI, strelesc, vb. IV. (Var.) Zdreli. (cf. zdreli)

streliț (-ți), s. m. – Soldat dintr-un corp de infanterie rusă. Sl. strĕlĭcĭ (Tiktin). Sec. XVIII.

Arhaisme și regionalisme

STRELEȚ s. m. (Mold.) Soldat dintr-un corp de vînători. Mai lesne strelelului a nemeri o vrabie decît pe un om călare, M. COSTIN. Strelețul, arcul frîngînd, ținta nu lovască. CANTEMIR, IST. Atunce au ieșit si Mihai-Vodă cu seimenii si cu streleții, adecă vînătorii ce ave. NECULCE. Etimologie: rus. strelec.

streleț, streleți, s.m. (înv.) 1. soldat care făcea parte dintr-un corp de vânători arcași (în Țările române). 2. soldat din garda țarului în Rusia.

Intrare: strelit
strelit participiu
participiu (PT2)
masculin feminin
nearticulat articulat nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • strelit
  • strelitul
  • strelitu‑
  • strelită
  • strelita
plural
  • streliți
  • streliții
  • strelite
  • strelitele
genitiv-dativ singular
  • strelit
  • strelitului
  • strelite
  • strelitei
plural
  • streliți
  • streliților
  • strelite
  • strelitelor
vocativ singular — —
plural — —
Intrare: streleț
substantiv masculin (M1)
Surse flexiune: DOOM 3
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • streleț
  • strelețul
  • strelețu‑
plural
  • streleți
  • streleții
genitiv-dativ singular
  • streleț
  • strelețului
plural
  • streleți
  • streleților
vocativ singular —
plural —
substantiv masculin (M1)
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • strileț
  • strilețul
plural
  • strileți
  • strileții
genitiv-dativ singular
  • strileț
  • strilețului
plural
  • strileți
  • strileților
vocativ singular —
plural —
substantiv masculin (M1)
Surse flexiune: DOOM 2
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • streliț
  • strelițul
  • strelițu‑
plural
  • streliți
  • streliții
genitiv-dativ singular
  • streliț
  • strelițului
plural
  • streliți
  • streliților
vocativ singular —
plural —
Intrare: streli
verb (VT401)
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • streli
  • strelire
  • strelit
  • strelitu‑
  • strelind
  • strelindu‑
singular plural
  • strelește
  • streliți
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • strelesc
(să)
  • strelesc
  • streleam
  • strelii
  • strelisem
a II-a (tu)
  • strelești
(să)
  • strelești
  • streleai
  • streliși
  • streliseși
a III-a (el, ea)
  • strelește
(să)
  • strelească
  • strelea
  • streli
  • strelise
plural I (noi)
  • strelim
(să)
  • strelim
  • streleam
  • strelirăm
  • streliserăm
  • strelisem
a II-a (voi)
  • streliți
(să)
  • streliți
  • streleați
  • strelirăți
  • streliserăți
  • streliseți
a III-a (ei, ele)
  • strelesc
(să)
  • strelească
  • streleau
  • streliră
  • streliseră
Intrare: streliț
substantiv masculin (M1)
Surse flexiune: DOOM 2
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • streliț
  • strelițul
  • strelițu‑
plural
  • streliți
  • streliții
genitiv-dativ singular
  • streliț
  • strelițului
plural
  • streliți
  • streliților
vocativ singular —
plural —
* formă nerecomandată sau greșită – (arată)
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)
info
Aceste definiții sunt compilate de echipa dexonline. Definițiile originale se află pe fila definiții. Puteți reordona filele pe pagina de preferințe.
arată:

streleț, strelețisubstantiv masculin

  • 1. Țările Române (În epoca feudală) Soldat care făcea parte dintr-un corp de vânători (arcași). MDA2
  • 2. Soldat dintr-un vechi corp de infanterie (cu funcții polițienești) care forma garda țarului în Rusia, în secolele XVI-XVII. MDA2
etimologie:

streliț, strelițisubstantiv masculin

  • 1. Pedestraș dintr-un corp special de infanterie din vechea Rusie, recrutat dintre orășeni și având de obicei funcții polițienești. DEX '09 DEX '98 DLRLC
    • format_quote Cumplit era Petru cel Mare... ridicat parcă în șea pentru a vedea mai bine lungul șir al streliților. BOGZA, M. S. 11. DLRLC
etimologie:

info Lista completă de definiții se află pe fila definiții.