STRELEȚ s. m. (Mold.) Soldat dintr-un corp de vînători. Mai lesne strelelului a nemeri o vrabie decît pe un om călare, M. COSTIN. Strelețul, arcul frîngînd, ținta nu lovască. CANTEMIR, IST. Atunce au ieșit si Mihai-Vodă cu seimenii si cu streleții, adecă vînătorii ce ave. NECULCE. Etimologie: rus. strelec.