strâmtoare sf [At: PSALT. 247 / V: (îvp) ~rim~, (înv) ~răm~, ~mptoare, (reg) ~răn~, ~rân~ / Pl: ~ori / E: strâmt + -oare] 1 Loc (foarte) strâmt (de trecere). 2 (Asr; spc) Pas³. 3 Fâșie (îngustă) de apă care leagă două mări sau două oceane, despărțind două porțiuni (foarte) apropiate de uscat (din două continente) Si: (înv) strâmtură (2) Vz canal. 4 Spațiu (foarte) strâmt Si: îngustime, (rar) strâmtură (3), (îvr) strâmteală (2), (reg) strâmtețe (2). 5 (Fig) Mărginire. 6 (Fig; de obicei construit cu verbe ca „a fi”, „a se afla”, „a pune”, „a aduce” etc.) Situație sau stare a celui care are de suportat greutăți, necazuri, care se află într-o situație dificilă Si: dificultate (3), impas, încurcătură. 7 (Spc) Lipsă (temporară) de mijloace materiale, jenă financiară (trecătoare) în care se află cineva Si: (rar) strâmtorare (5), (îvr) strâmtoreală, (înv) strâmteală (3), strâmtură (4), strânsoare (11). 8 (Înv; pex) Constrângere (1). 9 (Înv; pex) Asuprire (4). 10 (Bot; Olt) Gladiolă (Gladiolus gandavensis).

STRÂMTOÁRE ~óri f. 1) Trecătoare îngustă în munți (pe unde se poate trece pe jos); strungă. 2) Spațiu restrâns; îngustime. 3) Fâșie îngustă de apă, strâmtorată de uscat, care leagă două bazine acvatice (mări sau oceane). 4) fig. Situație (materială) grea; ananghie. ◊ A se afla (sau a fi) la ~ a fi într-un impas. /strâmt + suf. ~toare

strâmtoare f 1. loc strâmt sau înfundat între doi munți: strâmtoarea Termopilelor; 2. braț îngust de mare între două uscaturi: strâmtoarea de Gibraltar; 3. fig. lipsă mare: se află în mare strâmtoare.

strămtoare sf vz strâmtoare

străntoare sf vz strâmtoare

strâmptoare sf vz strâmtoare

strântoare sf vz strâmtoare

strimtoare sf vz strâmtoare

STRÎMTOÁRE, strîmtori, s. f. 1. Loc strîmt, îngust între munți sau între dealuri; pas, defileu, cheie. V. trecătoare. Cum ieșim din vatra satului, cotim la stînga și intrăm, pe spintecătura Jiului, în strîmtoarea munților. VLAHUȚĂ, O. A. II 133. Această strîmtoare, numită Valea Călugărenilor, fu aleasă de Mihai spre a sluji de Termopile romînilor. BĂLCESCU, O. I 197. ♦ Loc îngust. Mai merge el înainte prin codru cît merge și la o strîmtoare numai iată că spînul iar îi iesă înainte, prefăcut în alte straie. CREANGĂ, P. 200. N-ați auzit de-un Jian... Care îmblă pin păduri... Și pîndește la strîmtori, De despoaie negustori, Și tot prinde la boieri, De-i curăță de averi? ALECSANDRI, P. P. 159. 2. Fîșie îngustă de apă care leagă două mări sau care se află între două porțiuni de uscat. Trecem prin strîmtoarea Caraibă, între Haiti și Cuba. RALEA, O. 35. Iar azi acelui loc i se zice strîmtoarea de la Gibraltar. ISPIRESCU, U. 56. 3. Faptul de a fi strîmt; îngustime. Și tot mai lumină se face; S-albește strîmtoarea cărării, Pe rînd depărtările zării S-apropie-ncet. COȘBUC, P. II 8. Mihai vru a se folosi de poziția și strîmtoarea acestui loc, ca... să facă mulțimea turcilor nefolositoare și ca să se poată astfel lupta cu dînșii cu puteri egale. BĂLCESCU, O. I 197. 4. Fig. Situație grea, lipsă (mai ales de bani), încurcătură, ananghie. Mai spui că nu e bine să aibă omul un porumbel la casa lui. Uite că folosește și el la o strîmtoare. Azi o să avem o ciulama bună. PAS, Z. I 131.

Bering m. navigator danez în serviciul Rusiei, descoperi marea și strâmtoarea ce-i poartă numele (1725-1728). ║ 1. (Strâmtoarea de), braț de mare între Azia și America de N.; 2. (Marea de), partea septentrională a Oceanului Pacific, între Azia și America.

Cook n. 1. (Arhipelagul), insule engleze în Polinezia, descoperite de Cook: 20.000 loc.; 2. (Strâmtoarea), braț de mare între cele două insule principale din Noua-Zelanda.

Magellan m. celebru navigator portugez, descoperi strâmtoarea ce-i poartă numele (1470-1521). ║ (Strâmtoarea), braț de mare între extremitatea sudică a Americei de S. și arhipelagul Țării-de-Foc.

strîmtoáre f., pl. orĭ (d. strîmt). Loc strîmt (drum îngust pe apă saŭ pe uscat): strîmtoarea Bosforuluĭ, strîmtoarea Termopilelor. Fig. Nevoĭe mare, ananghie (sărăcie saŭ pericul din partea dușmanilor): a fi la strîmtoare, în mare strîmtoare.

strâmtoáre s. f., g.-d. art. strâmtórii; (locuri înguste, brațe de mare) pl. strâmtóri

strâmtoáre s. f., g.-d. art. strâmtórii; (locuri înguste) pl. strâmtóri

STRÂMTOÁRE s. v. dificultate, impas, încurcătură, îngustime.

STRÂMTOÁRE s. 1. v. pas. 2. v. chei.

STRÎMTOARE s. (GEOGR.) 1. pas, trecătoare, (pop.) plai, strungă, (reg.) obîrșie, (înv.) potecă, strîmtură. (~ea Oituz.) 2. chei (pl.), defileu, (pop.) strungă, (înv.) spărtură, strîmtură. (O ~ în Carpați.)

strîmtoare s. v. DIFICULTATE. IMPAS. ÎNCURCĂTURĂ. ÎNGUSTIME.