9 definiții pentru strâmtime strimțime


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

STRÂMTÍME, strâmtimi, s. f. (Rar) Faptul de a fi strâmt; loc strâmt. – Strâmt + suf. -ime.

STRÂMTÍME, strâmtimi, s. f. (Rar) Faptul de a fi strâmt; loc strâmt. – Strâmt + suf. -ime.

strâmtime sf [At: DL / V: (înv) ~rimțime / Pl: ~mi / E: strâmt + -ime] 1 Însușirea de a fi strâmt (1) Si: îngustime, micime, (rar) strâmtețe (1). 2 (Ccr) Loc strâmt (1). 3 Însușirea de a fi strâmt (7). 4 (Ccr) Loc strâmt (7).

strimțime sf vz strâmtime

STRÎMTÍME, strîmtimi, s. f. Faptul de a fi strîmt; loc strîmt.


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

strâmtíme (rar) s. f., g.-d. art. strâmtímii; pl. strâmtími

strâmtíme s. f., g.-d. art. strâmtímii; pl. strâmtími


Dicționare relaționale

Nu reprezintă definiții, ci se indică relații între cuvinte.

STRÂMTÍME s. v. îngustime, micime.

strîmtime s. v. ÎNGUSTIME. MICIME.

Intrare: strâmtime
strâmtime substantiv feminin
substantiv feminin (F107)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • strâmtime
  • strâmtimea
plural
  • strâmtimi
  • strâmtimile
genitiv-dativ singular
  • strâmtimi
  • strâmtimii
plural
  • strâmtimi
  • strâmtimilor
vocativ singular
plural
strimțime
Nu există informații despre paradigma acestui cuvânt.

strâmtime strimțime

etimologie:

  • Strâmt + sufix -ime.
    surse: DEX '98 DEX '09