strâjnic [At: FL. D. (1693), 72^v/11 / V: (îrg) ~răj~, ~rejnică sf, ~rij~, (înv) ~răjiac, ~răjnec sm, (reg) ~rajnic sm, ~rașnică sf, ~răjâiac, ~răjuiac, ~rășnic, ~jâiac, ~jiac, ~nec sm, ~iță sf, ~ânjic, ~âsnic sm, ~âșnic, ~rijnec sm, ~rujâiac^[1], ~rușnic sm, trujnică sf / Pl: ~ici, ~ice și ~ici sf / E: ns cf vsl стрижикъ] 1 smf (Îvp) Puiul (de sex masculin al) iepei a cărui limită de vârstă variază, după regiuni, de la un an până la trei ani Vz cârlan, mânz, mânză, noaten, tretin. 2 sm (Zlg; rar) Berbec (1).

STRÂJNIC ~ci m. pop. Cal de la unu până la trei ani, neînvățat cu tracțiunea; mânzoc. /cf. sl. strižniku

strâjnic m. Mold. cârlan căruia s’a tuns coama. [Slav, STRIJĬNIKŬ, tuns].

strajnic² sm vz strâjnic

străjiac, ~ă smf vz strâjnic corectat(ă)

străjnec sm vz strâjnic corectat(ă)

străjniac^[1], ~ă sm vz strâjnic^[2] corectat(ă)

străjnic^[1] sm vz strâjnic^[2] corectat(ă)

strâjâiac, ~ă^[1] smf vz strâjnic

strâjiac sm vz strâjnic

strâjnec sm vz strâjnic

strâșnic², ~ă smf vz strâjnic

strâșnic¹ sn [At: LEXIC REG. II, 93 / Pl: ~ice / E: nct] (Mol) „Gaură făcută în butoi, ca să fermenteze mustul”.

strijiac^[1], ~ă smf vz strâjnic

strijnec sm vz strâjnic

strijnic, ~ă smf vz strâjnic

strujâlac^[1] sm vz strâjnic

strușnic¹ sm vz strâjnic

trujnică sf vz strâjnic

trușnic sn [At: CONV. LIT. XLIV₂, 268 / V: (reg) st~, trâjn~, ~nec / Pl: ~ice / E: nct] (Mol; Trs) 1 Tescovină (4). 2 Mâncare fiartă prea tare. 3 Mămăligă vârtoasă.

STRÎJNIC, -Ă, strîjnici, -e, s. m. și f. (Învechit și regional) Cal (sau iapă) între unu și trei ani, neînvățat la ham. A doua zi, cînd se crăpa de ziuă, înham... cum ne-nțelesesem, amîndoi strîjnicii la tîrlia mea, că era mai încăpătoare. VLAHUȚĂ, CL. 20.

STRÎJNIC, -Ă, strîjnici, -ce, s. m. și f. (Înv. și reg.) Cal (sau iapă) între unu și trei ani, neînvățat la ham. – Slav (v. sl. strižĩnikŭ).

strîjnic, -ă s. (vsl. strižĭnikŭ, tuns; rus. strigúnŭ, strîjnic. V. strigă 2). Mold. Ban. Cîrlan, mînz (orĭ mînză) de 1-2 anĭ (căruĭa i s’a tuns coama). – Și strîșnic și strujnic. V. noaten.

strîșnic, V. stîjnic.

strúșnic, V. trușnic.

trúșnic și strúșnic n., pl. e (cp. cu torohină și cu rus. truhá, fîn mărunt, semințe din fîn; sîrb. trušni hljeb, trušnica, pîne de pîsat; bg. trušniĭa, conserve vegetale în oțet. V. trohot). Mold. la munte. Rămășiță de semințe din care s’a scos uleĭu. Plăcintă făcută din această rămășiță. Crint. – În Trans. trușnec.

strîjnic (-ci), s. m. – Mînz de unul sau doi ani. – Var. strîșnic, înv. strijac, strușnic. Sl. strižĭnikŭ, de la strižati „a tunde oile” (Cihac, II, 374); pentru semantism, cf. costreș.

STRÂJNIC s. v. noaten.

strîjnic s. v. NOATEN.

strâjnic, strâjnică, s.m. și f. 1. (înv. și pop.) mânz, cârlan, mânză, noaten, tretin. 2. (reg.) berbec.

STRÎJNIC, -Ă s. m. și f. (Ban., Trans. SE) Mînz(ă) între 1 și 3 ani; noaten(ă). Aceaea fiară iaste de mare ca un strîjnic. FL. D 1693. Equula. Strisnika. Kancza csitko. LEX. MARS., 203; cf. COSM. 1693-1703, 72^v. Etimologie: sl. strižĭnikŭ.

strâșnic, strâșnice, s.n. (reg.) gaură făcută în butoi, ca să fermenteze mustul.