2 intrări

17 definiții

din care

Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

STIVUÍRE, stivuiri, s. f. Acțiunea de a stivui; stivare. – V. stivui.

STIVUÍRE, stivuiri, s. f. Acțiunea de a stivui; stivare. – V. stivui.

stivuire sf [At: PREV. ACCID. 38 / Pl: ~ri / E: stivui] (Cu privire la materiale, obiecte etc. de același fel) Așezare în mod ordonat în stive (1).

STIVUÍRE, stivuiri, s. f. Acțiunea de a stivui. Stivuirea lemnelor.

STIVUÍ, stivuiesc, vb. IV. Tranz. A aranja în stive obiecte de același fel, a face stive; a stiva. – Stivă + suf. -ui.

STIVUÍ, stivuiesc, vb. IV. Tranz. A aranja în stive obiecte de același fel, a face stive; a stiva. – Stivă + suf. -ui.

stivui vt [At: TDRG / Pzi: ~esc / E: stivă + -ui] 1 (C. i. materiale, obiecte etc. de același fel) A așeza în mod ordonat în stive (1) Si: a stiva (1). 2 (C. i. materiale, obiecte etc. de același fel) A face stivă (2) Si: a stiva (2).

STIVUÍ, stivuiesc, vb. IV. Tranz. A aranja în stive lemne, cărămizi etc.; a face stive.

A STIVUÍ ~iésc tranz. (obiecte de același fel) A așeza în straturi suprapuse; a face stive. /stivă + suf. ~ui

stivéz orĭ stivuĭésc v. tr. Așez în stivă.

Dicționare morfologice

Indică formele flexionare ale cuvintelor (conjugări, declinări).

stivuire s. f., g.-d. art. stivuirii; pl. stivuiri

stivuíre s. f., g.-d. art. stivuírii; pl. stivuíri

stivui (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. stivuiesc, imperf. 3 sg. stivuia; conj. prez. 3 să stivuiască

stivuí vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. stivuiésc, imperf. 3 sg. stivuiá; conj. prez. 3 sg. și pl. stivuiáscă

stivui (ind. prez. 1 sg. și 3 pl. stivuiesc, conj. stivuiască)

Dicționare relaționale

Indică relații între cuvinte (sinonime, antonime).

STIVUÍRE s. (rar) stivaj, stivare. (~ lăzilor.)

STIVUIRE s. (rar) stivaj, stivare. (~ lăzilor.)

STIVUÍ vb. (rar) a stiva. (A ~ lăzile.)

STIVUI vb. (rar) a stiva. (A ~ lăzile.)

Intrare: stivuire
substantiv feminin (F107)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • stivuire
  • stivuirea
plural
  • stivuiri
  • stivuirile
genitiv-dativ singular
  • stivuiri
  • stivuirii
plural
  • stivuiri
  • stivuirilor
vocativ singular
plural
Intrare: stivui
verb (VT408)
Surse flexiune: DOR
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • stivui
  • stivuire
  • stivuit
  • stivuitu‑
  • stivuind
  • stivuindu‑
singular plural
  • stivuiește
  • stivuiți
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • stivuiesc
(să)
  • stivuiesc
  • stivuiam
  • stivuii
  • stivuisem
a II-a (tu)
  • stivuiești
(să)
  • stivuiești
  • stivuiai
  • stivuiși
  • stivuiseși
a III-a (el, ea)
  • stivuiește
(să)
  • stivuiască
  • stivuia
  • stivui
  • stivuise
plural I (noi)
  • stivuim
(să)
  • stivuim
  • stivuiam
  • stivuirăm
  • stivuiserăm
  • stivuisem
a II-a (voi)
  • stivuiți
(să)
  • stivuiți
  • stivuiați
  • stivuirăți
  • stivuiserăți
  • stivuiseți
a III-a (ei, ele)
  • stivuiesc
(să)
  • stivuiască
  • stivuiau
  • stivui
  • stivuiseră
* formă nerecomandată sau greșită – (arată)
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)
info
Aceste definiții sunt compilate de echipa dexonline. Definițiile originale se află pe fila definiții. Puteți reordona filele pe pagina de preferințe.
arată:

stivuire, stivuirisubstantiv feminin

  • 1. Acțiunea de a stivui. DEX '09 DEX '98 DLRLC
    • format_quote Stivuirea lemnelor. DLRLC
etimologie:
  • vezi stivui DEX '98 DEX '09

stivui, stivuiescverb

  • 1. A aranja în stive obiecte de același fel, a face stive. DEX '09 DEX '98 DLRLC
    sinonime: stiva
etimologie:
  • Stivă + sufix -ui. DEX '98 DEX '09

info Lista completă de definiții se află pe fila definiții.