2 intrări

15 definiții


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

STIVUÍRE, stivuiri, s. f. Acțiunea de a stivui; stivare. – V. stivui.

STIVUÍRE, stivuiri, s. f. Acțiunea de a stivui; stivare. – V. stivui.

STIVUÍRE, stivuiri, s. f. Acțiunea de a stivui. Stivuirea lemnelor.

STIVUÍ, stivuiesc, vb. IV. Tranz. A aranja în stive obiecte de același fel, a face stive; a stiva. – Stivă + suf. -ui.

STIVUÍ, stivuiesc, vb. IV. Tranz. A aranja în stive obiecte de același fel, a face stive; a stiva. – Stivă + suf. -ui.

STIVUÍ, stivuiesc, vb. IV. Tranz. A aranja în stive lemne, cărămizi etc.; a face stive.

A STIVUÍ ~iésc tranz. (obiecte de același fel) A așeza în straturi suprapuse; a face stive. /stivă + suf. ~ui

stivéz orĭ stivuĭésc v. tr. Așez în stivă.


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

stivuíre s. f., g.-d. art. stivuírii; pl. stivuíri

stivuíre s. f., g.-d. art. stivuírii; pl. stivuíri

stivuí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. stivuiésc, imperf. 3 sg. stivuiá; conj. prez. 3 să stivuiáscă

stivuí vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. stivuiésc, imperf. 3 sg. stivuiá; conj. prez. 3 sg. și pl. stivuiáscă

stivui (ind. prez. 1 sg. și 3 pl. stivuiesc, conj. stivuiască)


Dicționare relaționale

Nu reprezintă definiții, ci se indică relații între cuvinte.

STIVUÍRE s. (rar) stivaj, stivare. (~ lăzilor.)

STIVUIRE s. (rar) stivaj, stivare. (~ lăzilor.)

STIVUÍ vb. (rar) a stiva. (A ~ lăzile.)

STIVUI vb. (rar) a stiva. (A ~ lăzile.)

Intrare: stivuire
substantiv feminin (F107)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • stivuire
  • stivuirea
plural
  • stivuiri
  • stivuirile
genitiv-dativ singular
  • stivuiri
  • stivuirii
plural
  • stivuiri
  • stivuirilor
vocativ singular
plural
Intrare: stivui
verb (VT408)
Surse flexiune: DOR
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • stivui
  • stivuire
  • stivuit
  • stivuitu‑
  • stivuind
  • stivuindu‑
singular plural
  • stivuiește
  • stivuiți
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • stivuiesc
(să)
  • stivuiesc
  • stivuiam
  • stivuii
  • stivuisem
a II-a (tu)
  • stivuiești
(să)
  • stivuiești
  • stivuiai
  • stivuiși
  • stivuiseși
a III-a (el, ea)
  • stivuiește
(să)
  • stivuiască
  • stivuia
  • stivui
  • stivuise
plural I (noi)
  • stivuim
(să)
  • stivuim
  • stivuiam
  • stivuirăm
  • stivuiserăm
  • stivuisem
a II-a (voi)
  • stivuiți
(să)
  • stivuiți
  • stivuiați
  • stivuirăți
  • stivuiserăți
  • stivuiseți
a III-a (ei, ele)
  • stivuiesc
(să)
  • stivuiască
  • stivuiau
  • stivui
  • stivuiseră
* formă nerecomandată sau greșită – (arată)
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)