2 intrări

20 de definiții


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

STIVÁ, stivez, vb. I. Tranz. (Rar) A stivui. – Din stivă.

STIVÁ, stivez, vb. I. Tranz. (Rar) A stivui. – Din stivă.

STIVÁ, stivez, vb. I. Tranz. A aranja materialele sau încărcătura într-o magazie sau într-o navă, astfel încît să se asigure o cît mai bună utilizare a spațiului (și a echilibrului navei). V. stivui.

STIVÁ vb. I. tr. (Mar.) A așeza încărcătura unei nave în stivă. [< it. stivare].

STIVÁ vb. tr. a așeza mărfurile din magazia unei nave în stivă. (< it. stivare)

STÍVĂ, stive, s. f. Mulțime de obiecte de același fel (și cu aceleași dimensiuni), așezate ordonat unele peste altele, pentru a forma o grămadă; grămadă de obiecte astfel formată. – Din ngr. stivás.

STÍVĂ, stive, s. f. Mulțime de obiecte de același fel (și cu aceleași dimensiuni), așezate ordonat unele peste altele, pentru a forma o grămadă; grămadă de obiecte astfel formată. – Din ngr. stivás.

STÍVĂ, stive, s. f. Grămadă de lemne, de cărămizi sau de alte obiecte, clădite ordonat unele peste altele. Se îndeletniceau cu clădirea lăzilor în stive de douăzeci. DUMITRIU, N. 257. Mai aveau de tăiat stuf și de sporit stiva de lemne. SADOVEANU, P. M. 48. Luna se lăsase dincolo de stivele de scînduri din curtea fabricii de mobile. G. M. ZAMFIRESCU, M. D. II 349. ◊ (Poetic) Resfiră ariile-n sat mireasma-n stive a fîneții Și fața cerului albastră au potopit-o norii-n trîmbe. STANCU, C. 105.

STÍVĂ s.f. (Mar.) Magazie, loc pe o navă unde este așezată încărcătura. [< it. stiva].

STÍVĂ s. f. 1. magazie, loc pe o navă unde este așezată încărcătura. 2. (mar.) cală. (< it. stiva)

STÍVĂ ~e f. Grămadă în care elementele constitutive sunt așezate ordonat unele peste altele. O ~ de lemne. /<ngr. stiva, it. stive

stívă f., pl. e (ngr. stiva, d. vgr. stoiba). Grămadă de scîndurĭ (lemne, doage) așezate cu rînduĭală (clădite) una peste alta. V. teanc, clit.

stivéz orĭ stivuĭésc v. tr. Așez în stivă.


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

stivá (a ~) (rar) vb., ind. prez. 3 stiveáză

stivá vb., ind. prez. 1 sg. stivéz, 3 sg. și pl. stiveáză

stívă s. f., g.-d. art. stívei; pl. stíve

stívă s. f., g.-d. art. stívei; pl. stíve


Dicționare relaționale

Nu reprezintă definiții, ci se indică relații între cuvinte.

STÍVĂ s. v. cală, hambar.


Dicționare etimologice

Se explică etimologiile cuvintelor sau familiilor de cuvinte.

stívă (-ve), s. f. – Grămadă de obiecte ordonate. It. (ven.) stiva, prin intermediere orientală, cf. ngr. στοίβα, bg. stiva.Der. stiva, vb. (a face stive); stivaj, s. n. (operație de încărcare a unei nave), din it. stivaggio.

Intrare: stiva
verb (VT201)
Surse flexiune: DOR
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • stiva
  • stivare
  • stivat
  • stivatu‑
  • stivând
  • stivându‑
singular plural
  • stivea
  • stivați
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • stivez
(să)
  • stivez
  • stivam
  • stivai
  • stivasem
a II-a (tu)
  • stivezi
(să)
  • stivezi
  • stivai
  • stivași
  • stivaseși
a III-a (el, ea)
  • stivea
(să)
  • stiveze
  • stiva
  • stivă
  • stivase
plural I (noi)
  • stivăm
(să)
  • stivăm
  • stivam
  • stivarăm
  • stivaserăm
  • stivasem
a II-a (voi)
  • stivați
(să)
  • stivați
  • stivați
  • stivarăți
  • stivaserăți
  • stivaseți
a III-a (ei, ele)
  • stivea
(să)
  • stiveze
  • stivau
  • stiva
  • stivaseră
Intrare: stivă
substantiv feminin (F1)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • sti
  • stiva
plural
  • stive
  • stivele
genitiv-dativ singular
  • stive
  • stivei
plural
  • stive
  • stivelor
vocativ singular
plural
* formă nerecomandată sau greșită – (arată)
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)